La sugestia unui cititor al site-ului www.destepti.ro, ne vom opri, în acest articol, asupra sensului și originii verbelor a afurisi/a anatemiza, primul mai cunoscut, cel de-al doilea, mai pretențios, dar ambele legate, inițial, de un sens religios, ulterior fiind folosite și în contexte mai “profane”.
Înțelegerea corectă a verbelor a afurisi și anatemiza necesită o privire atentă asupra originii și evoluției lor în limbajul românesc. Aceste cuvinte, pline de istorie și semnificație, reflectă nu doar aspecte lingvistice, ci și culturale. În acest segment, vom explora rădăcinile acestor verbe și modul în care ele au evoluat pentru a ajunge la sensurile pe care le cunoaștem astăzi.
Potrivit DEX, a afurisi (din slavonescul aforisati) înseamnă a arunca anatema asupra cuiva; a anatemiza, anatema (din neogrecescul anathema) semnificând excludere din sânul Bisericii sub acuzația de erezie, osândire, pedeapsa, ostracizare a cuiva de către biserică. La origine, în limba greacă, anathema denumea orice obiect adus ca ofrandă zeilor păgâni, adică ceva închinat diavolului și care trebuia separat de credincioși (Dicționarul lui Lazăr Săineanu).
Folosirea adecvată și înțelegerea contextului istoric al verbelor a afurisi și anatemiza pot îmbogăți semnificativ modul nostru de exprimare. Acesta nu este doar un exercițiu de vocabular, ci o călătorie în adâncimea limbii române și a influențelor sale culturale. Prin urmare, să ne aplecăm asupra utilizărilor lor în literatură, religie și conversații cotidiene.
În textele religioase canonice, sunt precizate condițiile în care un (fost) credincios poate fi afurisit/anatemizat – când păcătuiește contra credinței sau a moralei, fiindu-i interzisă participarea la slujbe și împărtășirea (cel puțin pentru o vreme, până se îndreapta”).
Un sens apropiat de primul, al verbului a afurisi, utilizat și în alte contexte decât cele strict religioase, este a blestema, iar dacă este folosit reflexiv – a se afurisi – înțelesul este a se jura. De asemenea, adjectivul afurisit (provenit din participiul verbului a afurisi), în limbajul curent, înseamnă (om) rău, ticălos, blestemat, iar dacă se spune despre un copil că este afurisit, înțelesul este mai blând – ștrengar, poznas.
Iată câteva exemple, din opere literare, menționate în DLRM (Dicționarul limbii române moderne): „Toți acei ce au luat parte la această hulă să fie afurisiți”(Costache Negruzzi), „Preoții au afurisit-o [pe Ioana d’Arc] în numele bisericii”(Alexandru Odobescu), „Afurisi-te-ar Zarzavela, să nu te mai văd în ochii mei!” (Vasile Alecsandri) etc.
Pentru a-ți extinde și mai mult cunoștințele despre verbele românești și originile lor, îți recomandăm să citești și articolul nostru despre cum este corect: cunoștință sau cunoștiință. Acest material suplimentar îți va oferi insight-uri valoroase și te va ajuta să înțelegi mai bine subtilitățile limbii române.
