Dacă discutăm despre sexualitatea feminină de-a lungul timpului, au existat situații ce azi ne apar ca fiind dacă nu absurde, cu siguranță confuze.
Circumcizia feminină este numită clitoridectomie. Ea reprezintă excizia clitorisului și uneori chiar a labiilor mici, fiind cu mult mai mutilantă decât circumcizia masculină. Scopurile acestei practici sunt destul de controversate: cel de a îngreuna obținerea orgasmului feminin sau micșora libidoul feminin, de a atrage binecuvântarea zeilor prin darul fertilității, de a satisface cât mai mult posibil plăcerile masculine.
Circumcizia era practicată sub forma unui ritual religios de către egipteni, indienii peruvieni, malaysieni și alte popoare semite, ritual care ar fi adus fertilitate fecioarelor respective. Apărută ca o imitare a circumciziei masculine sau o recunoaștere a maturității sexuale feminine, avea ca efect și amplificarea plăcerii bărbatului. În țările arabe, această practică de strâmtorare vaginală era des utilizată de către prostituate pentru a fi considerate „proaspete” și cât mai pe placul clienților.
În Orientul Apropiat acest obicei datează de circa patru mii de ani, la musulmani existând o legendă care leagă acest obicei de Sara, Avraam și Agar. Se presupune că Sara, fiind geloasă pe Agar, care îi dăruise un fiu lui Avraam, îi va tăia atât clitorisul, cât și labiile.
O femeie necircumcisă la pubertate era considerată chiar impură și nedorită pentru căsătorie în lumea arabă. Acest act era văzut și ca o asigurare a purității femeii, a formării unei centuri de castitate.
Obiceiul a fost practicat și în Anglia, femeia netrebuind să manifeste un libido superior bărbatului.
În America, în perioada victoriană circumcizia feminină era recomandată pentru nimfomanie, sau un libido superior celui al bărbatului.
În 1870, chirurgul Robert Battey a recomandat, pentru un comportament iritabil sau necuviincios al femeii, îndepărtarea ovarelor, operație numită ovariectomie. Până în 1906 au fost circa 150.000 de operații în America.
Se presupune că obiceiul nu a fost practicat în toate civilizațiile datorită rolului mai puțin important al femeii în acestea, cât și din cauza numărului ridicat de femei decedate în urma acestei operații.
Când medicii au încercat să oprească obiceiul circumciziei, în secolul al XIX –lea, femeile nu mai reușeau să se căsătorească. În Africa de Nord obiceiul este încă și azi practicat.
Încetarea acestei practici a coincis cu perioada de emancipare socială a femeii și ocuparea funcțiilor de către femei în medicină.
Cum era privită virginitatea?
În unele culturi virginitatea este pierdută doar prin căsătorie. De frica curgerii sângelui, se va naște însă în cadrul unor triburi obiceiul ca soția să întrețină relații cu o altă persoană decât soțul, persoană străină sau asocială, ea nepierzându-și din puritate, ci devenind mult mai pură astfel.
În rândul triburilor din Uganda, Africa, a dărui o fecioară unui rege era considerat un act de jignire, aceasta trebuind a fi întâi deflorată de către reprezentantul regelui.
În Grecia antică, ruperea himenului era efectuată de către un bărbat sau mai des, printr-un falus de piatră al zeului Priap, garantându-se astfel fertilitatea. Practica a fost utilizată din anul 600 Î.H. până în secolul al XIX-lea. Insula Delos, de exemplu, prin statuile pe care le adăpostește, este un bun martor al idolatriei falice. În Roma era folosit pentru deflorare falusul de lemn al zeului fertilității Liber.
Sub o altă formă s-a instaurat dreptul primei nopți, drept al regelui, prezent în Sumer în 3000 I.H; a fost practicat de civilizația musulmană, kurdă, chineză, europeană. Ritualul s-a transformat într-un act abuziv al seniorilor feudali europeni sau al proprietarilor albi de pe plantațiile din America de Sud, din Evul Mediu.
Puterea virginității, a fecioarelor este regăsită în multe legende. În Evul Mediu, găsim importanța osemintelor albite ale virginelor, în domeniul construcțiilor. Spre exemplu, podul Londrei construit la sfârșitul secolului al XII –lea, se zice, a înglobat în armătura lui un schelet al unei copile fecioare, care a murit în circumstanțe normale și nu sinucigașe. Dacă fecioara ar fi murit în condiții sinucigașe, podul era sortit dărâmăturii. Acest fapt a fost întreprins pentru a împăca zeul apei, ca urmare a cutezanței oamenilor de a îi traversa domeniul de stăpânire.
Puterea fecioarei era folosită și în ritualul căsătoriei: fetițele, domnișoarele de onoare care aruncau petale și duceau trena miresei aveau scopul de a alunga forțele malefice.
Indienii din Yucatan foloseau fecioarele pentru a aduce ofrande zeilor, sacrificându-le prin aruncarea acestora de bunăvoie, act văzut ca o onoare, în Sfânta Fântână de Sacrificiu de la Chichen Itza.
Ritualul nunții sau pregătirea miresei pentru soț, sub forma circumciziei sau a dreptului primei nopți, în ciuda faptului că sunt ancorate în credințe religioase sau justificări pseudo-medicale, sunt dovezi ale unui statut inferior al femeii în societate și ale unei înțelegeri greșite, repulsive a sexualității feminine.
