Sinagoga este un lăcaș de cult evreiesc din municipiul Oradea, localizat pe Str. Independenței nr. 22. Ea a fost construită în perioada 1877-1878 în stil neomaur. A fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Bihor din anul 2004.

În anul 1870, comunitatea evreiască din Oradea s-a scindat în două: comunitatea ortodoxă și cea neologă. Comunitatea evreiască neologă a construit pe malul Crișului o sinagogă monumentală, după planurile inginerului șef al orașului, David Busch și sub coordonarea inginerului Kálmán Rimanóczy tatăl. Piatra de temelie a sinagogii a fost pusă la 9 aprilie 1877, lucrările de construcții fiind finalizate la 24 septembrie 1878. Sinagoga neologă din Oradea are o capacitate de 1.000 de locuri.

Sinagoga Neologă din Oradea este o clădire cu plan pătrat, cu aspect de Renaștere Italiană. Ea are o cupolă centrală de dimensiuni mari, care se rezeamă prin intermediul a patru pandantivi pe patru arce mari. Pe cupolă se află ferestre înalte.

Fațada principală a sinagogii dă spre Strada Independenței, fiind inspirată din arta maură. Pe fațadă, se află ferestre impozante în plin cintru, delimitate de semipilaștri. Fresca din sinagogă îi aparține pictorului Mór Horovitz din Kosice.

Intrarea în sinagogă se face de pe partea vestică, bărbații intrând prin trei uși în arc semicircular, iar femeile prin două uși rectangulare amplasate pe partea laterală a fațadei.

imagine-indepartata-cu-sinagoga-bd-independentei-din-oradea.jpg
vedere-din-spate-cu-sinagoga-bd-independentei-din-oradea.jpg
sinagoga-bd-independentei-din-oradea.jpg
detalii-de-pe-sinagoga-bd-independentei-din-oradea.jpg
intrarea-in-sinagoga-bd-independentei-din-oradea.jpg
cupola-de-pe-sinagoga-bd-independentei-din-oradea.jpg
detalii-fatada-sinagoga-bd-independentei-din-oradea.jpg
culoar-din-sinagoga-bd-independentei-din-oradea.jpg
cupola-din-sinagoga-bd-independentei-din-oradea.jpg
interior-sinagoga-bd-independentei-din-oradea.jpg
orga-din-sinagoga-bd-independentei-din-oradea.jpg
bolta-din-sinagoga-bd-independentei-din-oradea.jpg
prim-plan-cupola-sinagoga-bd-independentei-din-oradea.jpg
coloane-si-cupola-sinagoga-bd-independentei-din-oradea.jpg
coloane-si-bolta-sinagoga-bd-independentei-din-oradea.jpg
inscriptii-din-sinagoga-bd-independentei-din-oradea.jpg
placute-din-sinagoga-bd-independentei-din-oradea.jpg
detaliu-de-interior-sinagoga-bd-independentei-din-oradea.jpg
steaua-lyi-david-sinagoga-bd-independentei-din-oradea.jpg
gardulet-din-sinagoga-bd-independentei-din-oradea.jpg
bolta-decorata-din-sinagoga-bd-independentei-din-oradea.jpg
sinagoga-bd-independentei-din-oradea-monument-istoric.jpg

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ