Cu toate ca sistemele de canalizare par a fi o inventie a timpurilor moderne, acestea exista de mii de ani. Roma antica era renumita pentru apeductele sale, unele dintre cele mai importante vestigii ale acestei vechi civilizatii, dar si pentru Cloaca Maxima, cel mai mare canal de ape reziduale de la vremea respectiva.

Intre anii 4000 si 2500 i.Hr., in Babilon si in Eshnunna, marile orase ale Mesopotamiei, regiune considerata a fi fundamentul civilizatiei lumii, exista o canalizare responsabila de colectarea apei de ploaie. Sistemul de drenare era construit din caramizi arse la soare, iar anumite case aveau privilegiul de a fi conectate la acesta. Necesitatea de a indeparta apa folosita din locuinta nu era pe deplin inteleasa la acea vreme, fiind recunoscute, in schimb, beneficiile pe care le aducea sistemul – diminuarea mirosurilor neplacute din zonele locuite. In Babilon, unele dintre casele de mari dimensiuni erau prevazute cu o trapa in podea, care facea conexiunea cu o camera aflata sub nivelul casei. Trapa functiona pe post de canalizare, deseurile cazand prin deschizatura respectiva, pana la nivelul unei site facuta din inele de ceramica destul de largi. Casele mai mici aveau spatiile de evacuare ale apei mai reduse. Pentru ca ochiurile sitei sa se micsoreze, localnicii asezau bucati de vase sparte, pentru o mai buna filtrare. Cele mai vechi tevi de evacuare au fost descoperite tot in Babilon si erau confectionate din ceramica (inclusiv coturile si jonctiunile), babilonienii stapanind, inca din anii 4000 i.Hr., mestesugul modelarii lutului cu ajutorul rotii olarului.

Pe teritoriul Scotiei de astazi, mai precis, in insula Orkney, excavarile arheologice au scos la iveala existenta unor sisteme de drenaj primitive, datand din anul 3200 i.Hr., care erau prevazute cu tevi de scurgere a apei folosite, tevi care aveau dimensiunile necesare pentru a strapunge peretii caselor si pentru a ajunge intr-un bazin colector, localizat sub nivelul locuintei.

In perioada 3000 – 2000 i.Hr., in zona de vest a Peninsulei Italice, etruscii isi amenajasera rigole prin care curgea apa, pana in marile canale de colectare si, apoi, pana in raul cel mai apropiat.

In orasul Mohenjo-daro (in traducere, “Movila mortilor”, in prezent, pe teritoriul Pakistanului), oras antic ale carui vestigii au fost descoperite in 1924, locuia o civilizatie extrem de evoluata, bazata pe comert, pe cresterea animalelor, unde se foloseau vehicule de tractiune cu roti si chiar haine din bumbac. Populatia instarita locuia in case prevazute cu sisteme de canalizare, construite din lemn, in X, la capatul fiecarei instalatii existand o sita din lemn, pentru ca apa care ajungea inapoi, in raul din apropiere, sa fie filtrata de deseuri. Toate erau conectate la sistemul de drenare al orasului. Latrinele erau in interiorul locuintelor, dar intr-o incapere diferita, separata de spatiul de toaleta, prin intermediul unui perete, ceea ce demonstreaza un grad avansat de civilizatie, care intelegea perfect importanta curateniei. Anumite bai puteau fi asezate si la etajul caselor, prevazute cu tevi din teracota, pentru scurgere, si chiar cosuri de gunoi. La nivelul strazii, deasupra canalizarii erau asezate site din lemn sau din piatra, pentru a preveni caderea trecatorilor in puturile de scurgere.

Intre anii 2000 si 100 i.Hr, civilizatia minoica, una dintre cele mai timpurii si infloritoare, din zona marii Egee, din insula Creta, avea cunostinte avansate in privinta sistemelor hidraulice. Pana la aparitia civilizatiei romane, sistemul de drenare folosit de cretani era alcatuit din tevi de dimensiuni mari, construite din teracota, in timp ce bazinele de stocare erau amenajate cu piatra, scopul principal fiind acumularea apei de ploaie. Unele dintre tunelele canalizarii erau indeajuns de mari, incat sa permita accesul unui om. Localnicii foloseau bai, iar latrinele erau curatate cu ajutorul apei stocate in butoaie de mari dimensiuni. Palatul regal din Knossos avea latrine cu rezervor pentru apa deasupra, apa fiind acumulata din ploaie, printr-un sistem special conceput. Multe dintre aceste sisteme de drenaj, din Creta, sunt functionale chiar si in prezent.

Citește și:  Cum au fost descoperite amprentele digitale şi cum a afectat această descoperire criminalistica?

Intre anii 2000 – 500 i.Hr., in Egipt, in zona in care astazi se gaseste Palestina, lacasurile de cult erau prevazute cu tevi din cupru care puteau transporta apa calda si apa rece, multe dintre  ceremoniile religioase din acea perioada necesitand imbaiere. Casele aveau toalete primitive, materiile eliminate fiind stocate intr-un vas plin cu nisip. Servitorii erau cei responsabili de curatarea nisipului.

In Grecia anilor 500 – 300 i.Hr., erau folosite tevile din plumb si din bronz, unele, pentru distribuirea apei, iar altele, conectate la canalizare. Grecii aveau un sistem de apeducte supraterane si foarte multe subterane, acestea din urma trecand pe sub dealuri, vai si rauri. Sistemul de drenare din Atena colecta apa de ploaie si deseurile, prin intermediul tunelelor care duceau in afara orasului, in mai multe bazine. Odata ajunsa aici, apa era filtrata si transmisa, mai apoi, prin intermediul tevilor pentru irigarea recoltelor si pentru fertilizarea lor.

In China, mormantul unui imparat din dinastia  Han, din anul 200 i.Hr., atesta existenta unei latrine primitive, perfect utilata cu tevi pentru transportul apei, cu un tron din piatra si un suport pentru brat.

In Roma anilor 800 i.Hr – 300 d.Hr., sistemul de canalizare a evoluat foarte mult. Latrinele publice erau folosite, la vremea respectiva, de foarte multa lume, dar majoritatea locuitorilor aruncau continutul vaselor de toaleta in plina strada. Romanii erau mandri de toaletele lor publice, aflate in apropierea gradinilor, acestia continuand discutiile cu interlocutorii  chiar in timp ce le foloseau. Apa care curgea constant in latrina transporta deseurile in sistemul de canalizare de sub oras, pentru ca apoi sa ajunga in Tibru. Cloaca Maxima deservea Forumul Roman si a fost construita in timpul legendarului rege Tarquin cel Bătrân. Primul apeduct este construit in anul 312, insa majoritatea caselor nu erau conectate la sistem, locuitorii venind la fantani publice pentru aprovizionarea cu apa. La un moment dat, autoritatile romane incep curatarea strazilor cu apa din apeducte, pana la urma toate deseurile ajungand in sistemul de canalizare. Legarea directa a locuintelor la apeducte se realizeaza de abia in anul 100 d.Hr., din cauza costurilor ridicate si pentru ca majoritatea locuitorilor considerau aceasta conectare ca o incalcare a intimitatii. Romanii erau constienti de valoarea apei pe care o transportau prin intermediul apeductelor de la distante de cateva zeci de kilometri si, de multe ori, o refoloseau. Pentru ca tevile erau facute din plumb, multi locuitori sufereau de intoxicatie cronica din cauza acestui metal. Mai mult, romanii nu aveau zahar si isi indulceau vinul si alte mancaruri acide cu plumb, acesta fiind si motivul pentru care  multi sfarseau prin a innebuni, deveneau  sterili sau imobilizati, in ultimii ani de viata.

Unele orase, cum erau Mohenjo-daro, Babilon, Eshnunna, precum si cele din Creta si Palestina aveau reguli foarte stricte in privinta masurilor de igiena, in timp ce Roma si unele orase grecesti erau mult mai permisive din acest punct de vedere, strazile devenind, in mare masura, o canalizare la vedere.

In Evul Mediu, dezvoltarea anarhica a oraselor a facut dificila dezvoltarea sistemelor de canalizare, abia in secolul al XII-lea, in Europa, incercandu-se punerea la punct a unui astfel de sistem, dupa modelul roman.

A fost nevoie sa treaca secole pentru ca oamenii, in epoca moderna, sa isi puna problema epurarii apei din sistemele de canalizare, astfel incat mediul sa fie protejat de poluare. Si mai dramatic este insa faptul ca, desi sunt mii de ani de cand societati civilizate au simtit nevoia conceperii, pentru igiena personala si colectiva, a toaletelor, bailor, canalizarii etc., astazi, in lume, 40% din populatie nu are posibilitatea folosirii civilizate a bailor cu apa, electricitate, canal etc.

In Romania, conform ultimului recensamant, jumatate din populatie traieste in locuinte fara baie in interior, cu WC-ul in curte, ceea ce ne plaseaza pe locul intai in UE, din acest punct de vedere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.