Cu mult timp inainte ca Imperiului Roman sa apara si sa se impuna drept una dintre cele mai mari puteri care au existat in istoria umanitatii, etruscii erau cei care dominau aproape toata Peninsula Italica, ei ocupand multe dintre regiunile fertile si cu un potential comercial semnificativ. Nu e de mirare ca etruscii au dezvoltat relatii comerciale cu multe alte popoare. Vorbim, de fapt, despre relatii comerciale extinse, intre etrusci si Grecia, Cartagina sau Orient. Inevitabil, etruscii au inceput sa-si dezvolte cultura, respectiv sa se imbogateasca.
Cea mai importanta marturie a acestor timpuri este, fara doar si poate, o parte a ansamblurilor funerare, construite cu o maiestrie ce nu poate fi deloc neglijata. Tocmai de aceea UNESCO a decis sa includa cele doua situri, atat Cerveteri, cat si Tarquinia, pe lista monumentelor din patrimoniul mondial. Mostenirea culturala pe care etruscii au lasat-o este cu atat mai importanta cu atat scoate la lumina motive si teme ce contureaza, intr-o oarecare masura, stilul de viata specific acelei epoci, si-asa controversata printre istorici si arheologi.
De pilda, situl Cerveteri este o necropola complexa, o Cetate a Mortii, cum sugestiv a fost botezata. Aici, turistii pot vedea strazi, piete si case sapate direct in stanca, unele detalii de arhitectura fiind atat de vizibile, incat putem avea impresia ca etruscii inca locuiesc aceste locuri, intr-o epoca ce nu a apus niciodata. In schimb, Tarquinia scoate la lumina niste picturi cu adevarat fascinante, exceptional executate. Pe langa faptul ca pe acest sit din urma se afla nu mai putin de sase mii de morminte de aici, circa doua sute din acestea sunt decorate cu picturi murale care dateaza inca din secolul al XVII-lea i. Hr., atestare ce le face si mai importante, atat pentru cercetarea propriu-zisa, cat si pentru simplii turisti, interesati sau nu de cultura etruscilor.
Picturile sunt mai bine conservate decat altele din aceeasi perioada, acest lucru datorandu-se in mare parte faptului ca artistii care au executat picturile au fost indeajuns de prudenti cat sa acopere peretii cu un strat de ipsos, in loc sa aplice picturile direct pe stanca, asa cum au facut altii, chiar in aceeasi epoca. Nu vorbim doar despre niste desene executate frumos si atat, ci mai degraba despre niste picturi ce au in centru o sumedenie de motive si teme diferite, subiecte remarcabile ce i-au facut pe cercetatori sa afirma ca au fost, de fapt, destinate doar membrilor familiei si prietenilor apropiati ai celui decedat.
Asa cum se practica si in alte culturi, picturile aplicate pe morminte prezinta scene de viata, petreceri si chefuri (Mormantul Leoaicei), scene de vanatoare, de muzica (Mormantul Muzicantilor) si de jale (Mormantul Augurilor).
Chiar si asa, nu acestea sunt cele mai faimoase scene, ci acelea in care etruscii practicau diferite ritualuri in amintirea celui care tocmai decedase. Unele dintre aceste jocuri sunt cunoscute ca fiind lupte corp la corp, box, alergari, numai ca etruscii, din cate se pare, practicau si jocuri mai crude. Un exemplu terifiant il gasim chiar pe Mormantul Augurilor, unde poate fi vazut un barbat purtand un sac de panza pe cap, care se fereste de un caine, infuriat de cuiul batut in zgarda ce i-a fost infipta in ceafa.
Se presupune ca acest barbat ar fi fost un condamnat la moarte, el fiind supus unui asemenea tratament absolut inuman din cauza faradelegilor comise; chiar si asa, e imposibil de stabilit ce faradelegi ar fi putut comite un om pentru a fi tratat intr-o asemenea maniera, existand posibilitatea sa vorbim si despre niste ritualuri. Ne gandim, inevitabil, si la jocurile crude cu animale pe care si romanii aveau sa le practice mai tarziu, iar in acest sens, cercetatorii ne spun ca este foarte probabil ca etruscii sa fie cei care i-au inspirat pe romani in crearea unor astfel de ritualuri, respectiv modalitati de distractie.
