Daca smoking-ul este o tinuta pretentioasa de seara in zilele noastre, la momentul aparitiei acestui articol vestimentar, cu peste un secol si jumatate in urma, lucrurile stateau exact invers. Initial, in 1856, unui celebru croitor din Londra, Henry Poole, i s-a cerut sa conceapa o tinuta formala, dar mai lejera decat fracul, pentru regele Edward al VII-lea. Astfel, Poole a renuntat la “coada de randunica” si a croit un fel de veston de interior, pe care barbatii l-au indragit de indata, deoarece il puteau imbraca atunci cand mergeau la fumat, pentru a-si proteja restul hainelor de mirosul intepator de tigara, motiv pentru care i s-a si spus “smoking” (in engleza “smoke” insemnand “a fuma”).

Smoking-ul1

Cand ieseau din fumoar, se debarasau de smoking, pentru a nu deranja simtul olfactiv delicat al doamnelor care ii insoteau. Nepotul regelui – ducele de Windsor – pune capat, intr-un fel, acestei galanterii britanice, pastrand smokingul si in prezenta invitatilor, la diverse serate sau la cina. Cu 20-30 de ani mai tarziu, in Statele Unite ale Americii, milionarul James Potter, membru al unui club privat din New York – Tuxedo Park Country Club – a impus un cod vestimentar extrem de elegant, care presupunea, printre altele, purtarea unui veston, cu reverele din satin stralucitor, dupa modelul “smoking jacket”, pe care britanicii il purtau cand ieseau la fumat. Descoperise acest stil vestimentar dupa o vizita in Anglia facuta ducelui de Windsor, iar dupa intoarcerea in SUA, toti colegii de club ai lui Potter l-au imitat, numind noul costum “tuxedo”.

Smoking-ul, ca tinuta obligatorie, s-a impus insa mai tarziu, cu ocazia unor evenimente deosebite (de exemplu, cocktail-uri, festivaluri de film, de teatru, receptii), care se desfasurau seara, dupa ora 18, situatie in care, pe invitatie, se preciza “Smoking obligatoriu” (“Black Tie”).

Smoking pentru femei

In “anii nebuni” de dupa Primul Razboi Mondial, in contextul miscarii de emancipare a femeilor si de clamare a egalitatii cu barbatii, dupa ce Marlene Dietrich a aparut intr-un film, intr-o scena “scandaloasa”, imbracata intr-un smoking, o celebra creatoare de moda italianca – Elsa Schiaparelli – a conceput un smoking pentru femei care s-a bucurat de mare succes. In anii “60 ai secolului trecut, Yves Saint Laurent, unul dintre cei mai mari designeri de moda ai tuturor timpurilor, a creat un smoking feminin, lansat de nu mai putin celebra actrita Catherine Deneuve. Si Coco Chanel introduce smoking-ul in garderoba feminina, in 1972. Desi emblematic pentru tinuta barbateasca, smoking-ul revine, in 2013, in tendintele de primavara-vara ale modei feminine. Purtat direct pe piele sau cu un top din matase, cu pantofi cu tocuri inalte, smoking-ul pentru femei nu va da niciodata gres, in privinta elegantei si a rafinamentului vestimentar.

Citește și:  Pluta - vehicul pentru celebra expeditie Kon-Tiki

Reguli pentru purtarea smoking-ului

Smoking-ul este un costum asortat, format dintr-un veston (haina) de culoare neagra sau in alte nuante mai inchise- bleumarin, de exemplu (mai rar, alb). Croiala este dreapta, cu unul sau doua randuri de nasturi, cu revere din satin lucios sau matase, rotunde (guler sal) sau taiate in colturi. Pantalonii au, pe partea laterala, o dunga (vipusca), de asemenea din matase (dupa modelul pantalonilor militari de gala). Smokingul poate sa aiba si vesta, precum si brau din matase, dar tendinta actuala este sa se renunte la acestea, deoarece au un aer desuet. In general, smoking-ul este facut din stofa de lana.

Smoking-ul nu se poarta oricum si oricand, ci numai in situatii formale, cand se solicita expres o astfel de tinuta (“Black Tie”), si numai la evenimentele organizate seara (exclus la lumina zilei).

Smoking-ul11

Cine nu a imbracat niciodata smoking ar trebui sa “exerseze” inainte, sa se familiarizeze cu tinuta, sa ii devina confortabila, astfel incat, la momentul evenimentului, sa se miste lejer, cu naturalete, ca un adevarat gentleman.

Desi se recomanda renuntarea la vesta si brau, daca cineva tine totusi la aceste accesorii, ele nu se vor purta in acelasi timp (ori vesta, ori brau), iar pentru smoking-ul la doua randuri de nasturi sunt excluse ambele.

Pantalonii sunt croiti special, pentru a fi purtati fara curea si fara bretele.

Camasa va fi, intotdeauna, alba, cu guler si mansete clasice (acestea din urma nu trebuie sa se vada mai mult de un centimetru de sub maneca hainei), iar butonii vor fi cat mai discreti.

Papionul negru (niciodata alb) este obligatoriu, iar grosimea lui va fi adaptata la dimensiunile reverului. In tinutele actuale, mai indraznete, unii stilisti recomanda, in loc de papion, cravata “slim”, mai subtire, cu nod simplu.

La smoking-ul negru, sosetele (pana la genunchi, astfel incat pielea piciorului sa nu se vada la asezarea pe scaun) si pantofii (de lac sau de catifea) vor fi negri.

Pentru nunta, unii designeri vestimentari recomanda smoking alb, cu pantaloni negri dar, pana la urma, orice alegere vestimentara trebuie sa fie in concordanta cu propria personalitate, nu numai in raport cu tendintele modei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.