Asa cum v-ati putea astepta, solul lunar este complet uscat si lipsit de aer. Inainte ca astronautii si sondele sa viziteze Luna, unii oameni de stiinta au crezut ca parti din suprafata acesteia ar putea fi acoperite cu un strat fin de praf (pana la 1,6 kilometri adancime), insa acest lucru s-a dovedit a fi fals. Solul lunar are adancimea de numai cativa centimetri. Acesta este acoperit cu un strat extrem de fin de praf care este incarcat electric. Acest praf patrunde peste tot si poate fi extrem de iritant pentru pielea umana. Compozitia solului lunar este in principal de oxigen, la fel ca si scoarta Pamantului. Deasemenea, la fel ca scoarta Pamantului, cea mai comuna substanta este dioxidul de siliciu, care este componenta principala a sticlei, nisipului si betonului.

Solul lunar1

Defalcat in functie de elemente, solul lunar este compus din: 43% oxigen, 21% siliciu, 13% fier, 8% calciu, 6% aluminiu, 5% magneziu si 4% alte elemente. Alte componente gasite in solul lunar includ: dioxidul de titan, oxidul de aluminiu (alumina – o substanta gri care ii ofera Lunii mare parte din culoare), oxidul de fier (rugina), oxidul de magneziu si oxidul de calciu (var). Compozitia solului lunar variaza in mod semnificativ in functie de regiune – zonele muntoase lunare par a fi mai deschise la culoare, iar “marile” lunare sunt intunecate. Zonele muntoase lunare sunt in principal roca anortositica, care se caracterizeaza printr-un amestec de 90% feldspat placioclaz (o clasa de minerale de silicat), cu o componenta metalica de 10% (fier sau magneziu). Componenta feldspat este compusa din calciu, aluminiu, siliciu si oxigen. Aceste roci sunt reflexive si creeaza lumina Lunii atunci cand reflecta inapoi lumina soarelui pe Pamant, pe timp de noapte.

Citește și:  Pictorul Eugene Delacroix si lucrarile acestuia din perioada romantismului

Marile lunare, portiunile mai intunecate de pe Luna, sunt facute din minerale bazaltice de la eruptii vulcanice antice care au avut loc acum 3-3,5 miliarde de ani. Aceste minerale au patruns in bazine si s-au racit (partea indepartata a Lunii are foarte putine asemenea regiuni). In comparatie cu bazaltul terestru, bazaltul de pe Luna are o vascozitate mai ridicata si un continut mai mare de fier. In general, bazalturile sunt relativ bogate in magneziu si oxizi de calciu si au niveluri mai mici de dioxid de siliciu. In total, au fost aduse aproximativ 400 de kg de roci lunare pentru ca oamenii de stiinta sa le analizeze: aproximativ jumatate de kilogram de catre misiunile pe Luna ale rusilor, in jur de 45 de kg de roci lunare desprinse de impacturi cu asteroizi care au cazut apoi in Antarctica sau in deserturi terestre de unde au putut fi apoi recuperate, iar restul de la misiunile Apollo din anii ’60 si ’70.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.