Somnul mergator este o specie de peste vorace care are capacitatea sa se tarasca pe uscat folosindu-se de inotatoarele pectorale. De asemenea prezinta branhii modificate alcatuite din numeroase filamente intarite, un organ respirator suplimentar, un tip de opercul care mentine branhiile inchise perfect, si care ii ofera posibilitatea de a respira pe uscat si de a rezista in momentul in care iese din apa o anumita perioada de timp.
Traieste in apele din sudul si sud-estul Asiei, India de Est si Sri Lanka. Face parte din categoria somnilor insa spre deosebire de acestia are obiceiul sa inoate in apele line si in perioadele secetoase sa traverseze zone de uscat in cautarea unor habitate mult mai bune.
In mediul sau natural exemplarele adulte pot ajunge la lungimea corpului de cca. 40 cm, femelele sunt intotdeauna mai mari decat masculii, au burta mai umflata si cantaresc mai mult. In cazuri exceptionale unele exemplare pot ajunge si la 50 cm si o greutate destul de mare.
Hrana lor consta din pesti de dimensiuni mici, amfibieni si alte vietuitoare acvatice. Sunt renumiti ca fiind pesti lacomi si mereu flamanzi, in prezent destul de mult apreciati in acvacultura deoarece consuma cam tot ce li se ofera. In acest fel ei cresc foarte repede si pot fi vanduti in scop comercial ca peste de consum. Pentru a se reproduce exemplarele tinere trebuie sa aiba 2-3 ani de viata.
Somnul mergator este o specie foarte apreciata de acvaristi, poate fi tinuta intr-un acvariu incapator de cca. 100 litri. Pe fundul sau se pune un strat de pietris si conducte din material ceramic in care pestele sa se ascunda, iar in perioada de reproducere femela sa-si depuna icrele.
Numarul de icre realizat de o singura femela este foarte mare, poate ajunge si la 500, iar perioada de incubatie este de aproximativ 2 zile. Temperatura apei trebuie sa fie de 28-30 grade Celsius. Daca un acvarist face greseala sa puna acest somn impreuna cu alte specii de pesti mai mici sa nu se mire daca in scurt timp va vedea ca populatia din acvariu s-a redus semnificativ si la un moment dat chiar a disparut.
Somnul mergator este un peste vorace, un pradator lacom si nemilos. Are obiceiul sa fie plin de viata, agitat si sa oboseasca si speciile de pesti mai mari, astfel la un moment dat acestea cedeaza si cad victime si ele. De asemenea are obiceiul sa inoate foarte mult prin toate zonele acvariului si astfel sa deranjeze si sa streseze toate celelelalte specii de pesti care se gasesc in apa.
Acest somn este vandut in comert cand are lungimea corpului mica de 4-5 cm, iar coloritul variabil de la nuantele albicioase pana la cele maronii, cu numeroase marcaje intunecate. Pe partea superioara a corpului are inotatoarea dorsala foarte mare, pe cea ventrala apare inotatoarea anala mai mica, iar inotataorea cordala este redusa. Capul este de forma triunghiulara datorita botului ascutit, ochii sunt mici si negri, iar in zona gurii are cateva perechi de mustati lungi.
Somnul mergator are denumirea stiintifica de Clarius batrachus, face parte din ordinul Siluriformes, familia Clariidae si nu este o specie in pericol de disparitie.
Video – Somnul mergator (Clarius batrachus):