Sozopol, vei rămâne în memoria mea ca locul unde am gustat pentru prima oară smochine! Am ajuns pe peninsulă în jur de ora patru după-amiaza. Soarele era potrivit pentru plajă, iar smochinele în pârg. Încălzite de soarele de la Marea Neagră, mult mai puternic față de temperaturile de pe litoralul românesc, smochinele au un alt gust. În primul rând, cresc smochini la fiecare colț de drum, în fiecare curte, trebuie doar să știi cum arată și să întinzi mâna ca să le rupi. În august, Sozopol se transformă într-un rai. Smochinele se coc, strugurii, de asemenea, rodiile stau gata-gata să se rumenească, iar de cauți mai bine, găsești și ceva mure crescute printre stânci.
Cele două săptămâni de Sozopol au fost marcate de smochine. Dimineața, în drum spre plajă, ne făceam aprovizionarea. La prânz, mai strângeam câteva. Bune la cafea, bune la înghețată. Asta dacă nu comandai chiar înghețată de smochine pe la restaurantele de pe malul mării. Seara, iar smochine. Recunosc, după două săptămâni cu aceleași fructe în meniu mi s-a luat de smochine. Nemulțumirea celui căruia i se pare că are prea multe… În Bucureștiul acesta sec, în august, nu găsesc neam de smochine, poate câte ceva importat din Grecia sau pe la colțul blocului, acolo unde am zărit un smochin prăpădit. Soarele este însă mult prea slab, iar acestea nu se fac deloc moi și dulci, așa cum erau acelea de la malul mării bulgărești.
Din București, cu mașina, faci aproximativ 5 ore până în Sozopol. Drumul e bun spre foarte bun. Ajungi în Burgas și de acolo mai sunt 35 de kilometri. Orașul e vechi, unul dintre cele mai populare stațiuni de pe litoralul bulgăresc. Din start sunt două variante de stațiune: pentru cei care vor la plajă cu nisip, muzică, apă tulbure și multă lume și cea adresată vizitatorilor care preferă plajele mici, pline de pietre și stânci, unde apa e limpede și poți vedea peștii plimbându-se lângă tine. A doua variantă e potrivită și celor care iubesc midiile: dacă ai norocul de o mare liniștită, ai în dotare niște ochelari și degete puternice îți poți strânge midiile pe care să le mănânci la prânz.
În funcție de cele două variante de turiști, există și spații predilecte. Hoteluri de câte stele poftiți sau pensiuni ale locuitorilor, în orașul vechi, la prețuri avantajoase și condiții foarte bune. De fiecare dată, am mers fără rezervare și chit că nu știam o iotă în bulgară, găseam (sau ne găseau proprietarii pe noi) unde să stăm. Dacă în primul an trebuia să mergem cinci minute până la plajă, în cel de-al doilea an, am dat peste un apartament la doi pași de stâncile noastre preferate pentru plajă și înot.
Orașul vechi este unul dintre cele mai frumoase pe care le-am vizitat: străzi înguste, pietruite, cu multe bistro-uri sau localuri unde poți lua o gustare sau chiar mânca, faleza și portul, ultimele potrivite pentru promenade de seară. În special, după o cină copioasă unde, la niște prețuri acceptabile (60 de leva pentru două persoane), aveai parte de câte trei feluri de mâncare pentru fiecare, desert și un vin.
Mâncarea este un capitol separat pentru Sozopol. Eu am devenit fană a două dintre restaurantele deschise acolo: unul unde proprietarii erau greci și unul care era amenajat sub formă de vapor, Zoi. Nici acum nu știu care e mai bun. Am reușit să savurez, în Sozopol, preparate care nici prin cap nu mi-ar trece că ar putea fi făcute: vinete coapte cu rondele de ceapă, miere și brânză sărată, pește de la Marea Neagră, tras în tigaie sau la grătar, înghețată făcută în casă, binențeles cu o smochină în mijloc, salată de vinete care nici acum nu prea știu ce conținea – usturoi, semințe de pin…? – și câte și mai câte.
Iar vinul, oh, vinul! Atât de încântată am rămas de vinul bulgăresc, încât în primul an de la întoarcere ne-am oprit în Ruse și am golit rafturile unde se găsea Cycle, în special cel roze, No Man’s Land și încă ceva. Al doilea an, am devenit de-ai casei. Ne duceam în piața din Sozopol unde erau depozite și ne luam cutii de vinuri la prețuri de trei ori mai mici față de tarifele din restaurantele locale.
Nu credeam să îndrăgesc vreodată un oraș, dar Sozopolul bulgăresc este unul dintre acelea care mi-au căzut cu tronc. Da, dacă vrei să vezi partea urâtă a localității o s-o găsești. Este și acolo muzică tare pe plajă, aglomerație, kitch pe stradă, mâncare la duzină. Este vorba de diferențierea pe care am făcut-o încă de la începutul articolului. Eu am ales să văd partea frumoasă, locurile liniștite, smochinele și strugurii, clătitele imense și stâncile bune pentru tolănit la soare. Am fost doi ani la rând acolo și mi-aș face un obicei din a merge constant în Sozopol. Acum, când am precedentul smochinelor, îmi este foarte greu să mă dezobișnuiesc.
Să nu uit un detaliu. Anul trecut, am găsit două cutii de carton și doi copaci doldora de smochine. Coapte mari, mov, aproape cât pumnul. Am umplut cutiile în dimineața de dinainte de plecare, am mai dat o fugă la plajă pentru a mă bălăci pentru ultima oară în apa sărată și am plecat spre București. Acasă ajunsă, am mai mâncat iar câte una, câte două, le-am filtrat și le-am pus la păstrare. De-a lungul iernii, tot mai scoteam câte un pachet de la congelator și îmi mai aduceam aminte de vara călduroasă. Le dezghețam și făceam înghețată.
