Cufundacii fac parte din ordinul Gaviiformes și familia Gaviidae. Au corpul lat (ca la rațele mari) și se remarcă prin faptul că se pot ridica astfel încât să-l țină la suprafața apei aproape perfect vertical. Capul lor este mic, are o formă alungită, iar ciocul are vârful ascuțit. Picioarele sunt destul de scurte dar au degetele prevăzute cu membrane înotătoare și gheare groase și late.
Faptul că au picioarele articulate la partea posterioară a corpului le-a adus denumirea de păsări de apă cu picioare-târtiță. Cufundacii sunt păsări acvatice, au aripile mici și înguste, penajul moale, sunt scufundătoare excelente iar pe uscat apar destul de rar. Aceste păsări își poartă puii pe spate și acordă mult timp îngrijirii penajului.
Sunt păsări monogame, iar comportamentul lor de îngrijire a puilor este fascinant, puii fiind adesea transportați pe spatele părinților pentru protecție și confort termic.
Specii de cufundaci din toată lumea:
Cufudacul cu gușa roșie
Este o pasăre acvatică care trăiește în America de Nord, Europa, Asia și Groenlanda. Are denumirea științifică de Gavia stellata și este o specie migratoare. Are lungimea corpului de 55-70 cm și greutatea de 1-2,5 kg. Penajul este cenușiu-închis cu puncte albe pe partea dorsală și albicios pe cea ventrală. Masculul și femela au penajul asemănător.
Cufundacul glacial
Are denumirea științifică de Gavia immer și este o pasăre migratoare comună în America de Nord, Europa de Vest și Groenlanda. Are lungimea corpului de 70-90 cm și greutatea de 3-4,5 kg. Are penajul deosebit, în nuanțe de cenușiu, alb și negru, prezintă pe spate un desen în pătrățele mari albe.
Cufundacul cu aripi scurte
Are denumirea științifică de Centropelma micropterum și populează Lacul Titicaca. Acest lac se găsește la altitudine foarte mare de 3812 m, la granița dintre Bolivia și Peru. Este o specie în pericol de dispariție deoarece mediul în care trăiește este amenințat de poluarea chimică a mineritului cu metale grele.
Cufundacul cu aripi scurte are lungimea corpului de 28-45 cm și penajul maroniu-cenușiu pe partea superioară a corpului și albicios pe partea inferioară. Ciocul este gri portocaliu, ascuțit, picioarele sunt galbene-portocalii, au membrane înotătoare mari și gheare destul de late, iar ochii au irisul de culoare neagră.
Cufundacul cu gâtul negru
Este o pasăre migratoare ce are denumirea științifică Gavia arctica. Apare în America de Nord, Eurasia, Alaska de Vest. Are lungimea corpului de 58-77 cm, anvergura aripilor de 100-130 cm și greutatea de 2-3,4 kg.
Penajul este foarte interesant, prezintă un desen de culoare. Gâtul și capul este gri-cenușiu, zona pieptului este în dungi albe și negre, iar pe spate are pătrățele albe. Regiunea pieptului, o parte a spatelui, lateralele corpului și abdomenul sunt albe. Ochii au irisul roșu, iar ciocul este negru.
Specia Gavia pacifica
Apare în zona arctică și sub-arctică a Americii de Nord, dar și în Asia de Nord-Est. Această pasăre acvatică iernează uneori pe coasta Oceanului Pacific sau pe lacurile mari din America de Nord. Are lungimea corpului de 61 cm și greutatea de 1,5-2,6 kg.
Gavia adamsii
În Europa Centrală, America de Nord, Rusia, pe coasta Mării Baltice și a Mării Nordului apare specia Gavia adamsii. Un exemplar adult are lungimea corpului de 80-90 cm, anvergura aripilor de 140-150 cm și greutatea de 4,1-6,0 kg.
Această pasăre acvatică se remarcă prin ciocul ascuțit, alb ca de fildeș sau ușor gălbui. Datorită ciocului ce are o culoare deosebită comparativ cu cea neagră sau gri de la alți cufundaci, această specie mai este numită drept cufundacul cu cioc alb sau cufundacul cu cioc galben.
Adaptările cufundacilor la mediul acvatic
Cufundacii prezintă o serie de adaptări morfologice și comportamentale care îi ajută să prospere în mediul acvatic. Corpul lor fusiform reduce rezistența la apă, iar picioarele poziționate posterior le oferă o propulsie eficientă în timpul scufundărilor.
De asemenea, au oase dense, care le permit să se scufunde rapid și să rămână sub apă pentru perioade îndelungate. Sistemul lor respirator este adaptat pentru a conserva oxigenul, permițându-le să se hrănească la adâncimi considerabile.
În plus, cufundacii își petrec o mare parte a timpului întreținându-și penajul pentru a menține impermeabilitatea acestuia, ceea ce le permite să rămână uscați și să-și regleze temperatura corporală eficient.
