Gândacii puturoși se numesc astfel datorită capacității lor de a emana un miros urât prin glandele de pe torace. Sunt numiți și gândaci cu scut deoarece au aspectul părții superioare a corpului în formă de scut. Sunt cunoscute o varietate de 5500 de specii care aparțin familiei Pentatomidae, ordinului Hemiptera. Majoritatea speciilor sunt dăunătoare culturilor de plante, copacilor, arbuștilor și plantelor erbacee din toată lumea.
Deși unele specii au un rol benefic în ecosistem, majoritatea sunt dăunătoare culturilor agricole, hrănindu-se cu sucul plantelor și provocând daune semnificative pomilor fructiferi, cerealelor și legumelor.

Astfel de nevertebrate pot avea lungimea corpului cuprinsă între 0,5-2,5 cm și coloritul în nuanțe de verde, maro, violet, ocru, roșu cu puncte negre, brun, crem, etc. În perioada de reproducere, femelele își depun ouăle pe plante, iar numărul lor este foarte mare. O singură femelă poate depune până la 400 de ouă. Nimfele și larvele acestor specii distrug plantele leguminoase, crucifere, grâul, cartofii, fructele, plantele medicinale și altele.
Gândacul de varză
În Europa apare gândacul de varză care are coloritul roșu intens cu pete negre. Are antenele alcătuite din mai multe segmente, picioarele lungi, negre, subțiri, iar pronotumul roșu cu desene negre. Acest gândac este un mare dăunător al culturilor de varză. Are denumirea științifică Eurydema dominulus.
Bagrada hilaris
În Africa, Europa, Asia de Sud și Est apare specia Bagrada hilaris. Are coloritul negru cu pete albe și portocalii. Adulții pot avea lungimea corpului de 0,5-0,7 cm. Acest gândac distruge culturile de broccoli, varză, napi, rapiță, muștar, conopidă, mei, porumb, etc.
Palomena prasina
Este o specie din Europa, răspândită îndeosebi în regiunile împădurite. Este considerată un mare dăunător al culturilor de lucernă și plante oleaginoase.
Carpocoris fuscispinus
Apare în lunile iunie-octombrie în regiunile cu păduri de foioase din Europa. Are lungimea corpului de 1,1-1,4 cm și coloritul brun-maroniu. Larvele acestei specii distrug plantele din familia Asteraceae și Apiaceae.
Nezara viridula
Are coloritul corpului verde și distruge plantele leguminoase și majoritatea legumelor. Apare în regiunile cu climă temperată, tropicală și subtropicală.
Carpocoris pudicus
Populează regiunile din Europa Centrală și de Sud. Apare și în țara noastră. Are corpul îngust, coloritul în nuanțe maronii și portocalii.
Eurydema oleraceum
Are lungimea corpului de 0,5-0,7 cm și coloritul negru cu pete albe, galbene sau portocalii. Trăiește în Europa de Vest și apare în ultima lună de primăvară. Este un dăunător al culturilor de plante crucifere, varză, rapiță, sfeclă, lucernă, napi, etc.
Ciclu de viață și reproducerea gândacilor puturoși
Gândacii puturoși trec printr-un ciclu de viață incomplet, cunoscut sub numele de metamorfoză hemimetabolă, care include trei stadii: ou, nimfă și adult. Femelele depun între 20 și 30 de ouă pe partea inferioară a frunzelor, de obicei în grupuri compacte.
Nimfele, care seamănă cu adulții, dar sunt mai mici și lipsite de aripi, trec prin mai multe stadii de dezvoltare până la maturitate. În condiții favorabile, gândacii puturoși pot produce 2-3 generații pe an, ceea ce duce la înmulțirea rapidă și infestarea masivă a culturilor.
Video – Specii de gândaci puturoși din familia Pentatomidae: