Familia Curculionidae, cunoscută sub numele de „gărgărițe” sau „gândaci cu cioc,” este una dintre cele mai mari și diverse familii de insecte, cu aproximativ 48.000 de specii răspândite în întreaga lume.
Familia Curculionidae reprezinta una dintre cele mai mari familii din lumea animala – cea a gargaritelor, cu cca. 48 000 de specii raspandite in toata lumea. Aceste specii de gargarite sunt cunoscute si sub numele de ,,gandaci cu cioc” deoarece majoritatea au un rostru, care este o extensie a capului si adaposteste aparatul bucal.
Corpul lor are o lungime de aproximativ 0,1-9 cm, este viu colorat, sau cu diferite desene si linii metalice. In general anterele sunt curbate si alcatuite din mai multe segmente.
Aceste gargarite pot fi intalnite pe aproape toate speciile de plante terestre dar si pe o serie de plante acvatice, adultii se hranesc cu plante moi, iar larvele consuma seva plantelor. Femelele obisnuiesc sa-si depuna ouale in tesutul plantelor sau in sol.
Un aspect deosebit de important este ca aceasta familie cu cele mai multe specii coleoptere cuprinde un mare numar de specii daunatoare pentru depozitele de alimente, pentru culturile agricole si silvice. Dintre acestea fac parte:
- Gargarita graului (Calandra granaria)
- Ratisoara porumbului (Tanymecus dilaticollis)
- Gargarita frunzelor de mazare (Sitona lineatus)
- Gargarita cenusie a sfeclei (Bothynoderes punctiventris)
- Gargarita mugurilor (Sciaphobus squalidus)
- Gargarita florilor de mar (Anthonomus pomorum)
- Gargarita fructelor (Rhynchites bacchus).
Gargarita graului (Calandra granaria)
Este cunoscuta inca din Antichitate si reprezinta una dintre cele mai importante daunatoare ale produselor alimentare. Este raspandita in special in tarile cu climat temperat. La noi in tara apare peste tot, ataca depozitele de cereale, morile, magaziile etc.
Este un gandac de culoare maronie-inchisa, mai deschisa la capatul celor doua aripi anterioare. Primul segment al toracelui este prevazut cu multe puncte alungite, iar aripile anterioare au dungi longitudinale si puncte dese. Corpul este cilindric, lung de 4-5 mm, iar aripile membranoase sunt rudimentare.
Gargarita graului obisnuieste sa ierneze in stadiul de adult in diferite locuri din interiorul depozitelor, in crapaturile peretilor sau ale pardoselelor din lemn, iar in stadiul de larva ierneaza in boabele de cereale.
Primavara, cand temperatura este de cca. 11ºC adultii isi incep activitatea, hranindu-se cu boabe de cereale (grau, orez, ovaz, porumb) si alte produse depozitate. Dupa o scurta perioada cand temperatura ajunge la cca. 17ºC incepe ponta, astfel pentru a-si depune ouale femela obisnuieste sa roada cu mandibulele din varful rostrului un mic orificiu in bobul de grau, in care depune un singur ou. Ca aspect general, oul este transparent, de forma ovala, lung de 0,6 mm si lat de 0,3 mm.
Femela acopera orificiul cu oul depus cu un lichid mucilaginos pe care il secreta prin glandele genitale si care in contact cu aerul se intareste, astfel incat locul in care a fost depus oul se observa destul de greu cu ochiul liber. In boabele mai mari, cum sunt cele de porumb, sunt depuse si doua oua in acelasi bob. Perioada de depunere a oualor poate dura patru sau cinci luni – timp in care o singura femela depune cca. 300 de oua.
Dupa un timp foarte scurt de incubatie, de numai 8-10 zile, in interiorul boabelor se dezvolta larvele. Acestea nu prezinta picioare, au corpul alb si capul maroniu, iar abdomenul are primele segmente despartite in trei lobi si ultimul bilobat. Larvele ajung la maturitate dupa o perioada de 20-40 de zile, in functie de conditiile de umiditate si temperatura, iar lungimea lor este de 3 mm. Dupa inca 7-10 zile larvele se transforma in nimfe tot in interiorul boabelor si au lungimea de 3-5 mm.
Gargarita graului ataca in special cerealele (graul, orzul, secara, porumbul etc) dar si produsele vegetale. Se poate hrani si cu pesmeti, paste fainoase, faina, insa nu isi depune ouale in aceste produse.
Larvele acestor gargarite consuma tot continutul boabelor de cereale, lasand doar invelisul exterior al acestora. Invazia puternica a gargaritelor are ca rezultat incingerea si mucegairea cerealelor, boabele atacate contin excremente ale insectelor si ca urmare nu mai sunt bune pentru consum.
Ratisoara porumbului (Tanymecus dilaticollis)
Este o specie intalnita in Asia Mica, Europa Centrala, Peninsula Balcanica si alte zone. La noi in tara este raspandita in special in regiunile din sudul si sud-estul tarii.
Aceasta gargarita are corpul alungit si cenusiu, lung de cca. 5,5-8 mm, cu dungi longitudinale inchise sau deschise pe suprafata aripilor anterioare, cu extesia capului mai scurta si mai lata si primele segmente ale anterelor foarte scurte.
Acesta gargarita depune o singura ponta pe an si ierneaza in sol la adancimi de 0,5-1 m, in stadiul de adult. Primavara adultii ies la suprafata solului, la inceputul lunii aprilie si dupa o perioada in care se hranesc cu cereale de toamna – grau, orz, porumb – are loc copulatia si ponta. Femela depune un numar de aproximativ 350 de oua in sol, la adancimi destul de mici, sub bulgarii de pamant.
Timp de trei saptamani are loc dezvoltarea embrionara, apoi chiar in luna iulie apar larvele care incep sa roada radacinile diferitelor plante ierboase, pana ce ajung la maturitate, la inceputul lunii august. Larvele sunt de culoare galbena-cenusie si nu au picioare. Au capul cu diferite cute asemanatoare unor lobi, iar pe suprafata abdomenului au formatiuni cuticulare – tepi, tuberculi etc. La maturitate se transforma in nimfe si adulti, care raman in aceleasi locuri pana in primavara viitoare.
Ratisoara porumbului este considerata cea mai periculoasa daunatoare a porumbului, insa si a altor cereale (grau, orz) sau plante (floarea-soarelui, tutunul, sfecla) si altele. La inceput cand plantele abia se dezvolta si au doar doua frunze, gandacii obisnuiesc sa roada plantele exact in zona de trecere dintre radacini si baza tulpinilor si astfel plantele sunt distruse in masa.
Cand plantele sunt intr-un stadiu de dezvoltare mai avansat, gandacii ataca frunzele pe margini creand aspectul unor trepte. Apoi cand plantele au 4-5 frunze, gandacii migreaza catre plante leguminoase, graminee si alte plante spontane pentru a se hrani in continuare.
Gargarita frunzelor de mazare (Sitona lineatus)
Traieste in toata Europa in special in culturile de leguminoase. In tara noastra este foarte raspandita in regiunile din Transilvania, Moldova si Campia Romana.
Gandacul are corpul lung de 4-5 mm, de culoare cenusie, cu rostrul lat si lipsit de partea longitudinala, iar aripile anterioare cu solzi dispusi in dungi alternative mai deschise sau mai inchise. Aceasta specie ierneaza in sol in stadiul de adult si depune o singura ponta pe an. Primavara adultii ies din amortire chiar la inceputul lunii aprilie si se hranesc in special cu frunze de mazare si alte plante leguminoase. Ziua sunt activi, isi cauta hrana sau zboara, iar noaptea stau ascunsi sub bulgarii de pamant.
Dupa o perioada scurta de hranire are loc imperecherea si ponta. Femela depune un numar foarte mare de oua (aproximativ 1400) in grupuri mici pe suprafata frunzelor si tulpinelor plantelor leguminoase, sau uneori in sol chiar in stratul din imediata apropiere a plantelor. Datorita ploilor si vanturilor, ouale care au fost depuse pe suprafata plantelor cad pe sol.
Ouale au forma sferica, cu diametrul de 0,3 mm, la inceput sunt galbene si apoi devin cenusii-inchise. Incubatia oualor dureaza trei saptamani, apoi apar larvele care se hranesc la inceput cu nodozitatile de pe radacinile leguminoaselor care s-au format prin inmultirea celulelor datorita infectiilor cu anumite bacterii. Cand larvele au lungimea de 2 mm patrund in radacinile plantelor, sapand galerii.
Dupa o perioada de 30-60 de zile larvele ajung la maturitate si au corpul usor arcuit, de culoare alba, lung de 5-6 mm, capul galben sau castaniu, abodomenul format din segmente acoperite pe partea dorsala cu numerosi perisori, iar pe partea ventrala doar cu doi peri de dimensiuni mai mari. In acest stadiu larvele se retrag in sol si in celulele realizate din particule de pamant, iar dupa o perioada de 10 zile se transforma in nimfe. In luna iulie apar adultii care se hranesc cu plante leguminoase, iar o mica parte din ei raman in sol pana in primavara urmatoare.
Gargarita frunzelor de mazare este o mare daunatoare a plantelor leguminoase (mazarea, lucerna, trifoi, linte etc). In urma atacurilor adultilor si larvelor plantele nu se mai dezvolta, iar unele sunt distruse complet si astfel productia scade.
Gargarita cenusie a sfeclei (Bothynoderes punctiventris)
Este raspandita in Europa Centrala si de Vest, Asia Mica si Peninsula Balcanica. In tara noastra apare mai ales in partea de sud a Moldovei, in Banat, Dobrogea si Campia Romana.
La maturitate gargarita are corpul alungit si negru, lung de 1,2-1,6 cm, acoperit de solzi si de culoare cenusie. Rostrul prezinta o parte longitudinala, aripile anterioare au cate o dunga transversala inchisa si cate un tubercul albicios in partea anterioara. Pe abdomen apar pete negre lucioase care ii confera si numele de punctiventris.
Insecta depune o singura ponta pe an si obisnuieste sa ierneze in stadiul de adult in sol, in stratul superficial, la adancimi de 20-40 cm. Primavara, chiar in perioada de incoltire a sfeclei, cand temperatura in sol este de 5ºC la adancimea de 30 cm, adultii ies din amortire, dimineata apar deasupra solului cand acesta se incalzeste datorita razelor soarelui, iar noaptea stau ascunsi in pamant.
O perioada scurta de timp se hranesc cu plante spontane pentru maturizarea organelor sexuale, apoi cand timpul s-a incalzit si mai mult si temperatura a ajuns la 18ºC incep sa zboare in cautarea hranei, mai ales in orele calduroase ale zilei. Aceste insecte pot zbura pe distante de 30-40 km.
In general copulatia are loc in luna mai, apoi femelele depun ouale in sol in apropierea plantelor. O singura femela depune 200-300 de oua, uneori si mai multe, in timpul unei perioade de 45 de zile. Ouale au forma rotunda sau ovala, sunt albe-galbui, au lungimea de 2 mm si latimea de 1,4 mm.
Dupa un timp de incubatie foarte scurt, de numai 6-8 zile, apar larvele care se hranesc cu radacini de sfecla sau alte plante asemanatoare. Larvele au corpul incovoiat, alb-galbui, lung de 1,3 mm, capul maroniu si nu prezinta picioare. Pana ce ajung la maturitate (dupa 8-10 saptamani) larvele naparlesc de patru ori. In sol, in apropierea radacinilor plantelor-gazda, la adancimi de 30-60 cm, larvele se transforma in nimfe.
Dupa un stadiu de dezvoltare nimfal de 16-18 zile, apar adultii care raman in acelasi loc, in casutele nimfale, pana in primavara anului urmator. Aceasta gargarita este deosebit de daunatoare culturilor de sfecla, spanac, loboda etc, deoarece plantele atacate sunt retezate chiar in zona de trecere de la radacina la tulpina si astfel plantele nu se mai dezvolta sau mor. O singura insecta distruge zece plante pe zi, fapt ce face ca productia sa scada foarte mult.
Gargarita mugurilor (Sciaphobus squalidus)
Este raspandita in toata Europa, in tara noastra fiind des intalnita in Lunca Dunarii, Banat, Transilvania si Moldova. Un exemplar adult are corpul convez, de culoare neagra, lung de 5-6 mm, acoperit cu un strat de solzi cafenii-roscati sau maronii-cenusii. Are anterele roscate cu varful negru, picioarele maronii-roscate fara spini pe suprafata lor si aripile anterioare late. La aceasta specie aripile posterioare lipsesc.
Aceasta insecta ierneaza in stadiul de adult si de larva. Primavara gandacii parasesc solul si urca in pomi, pentru a se hrani cu muguri, frunze si flori. Dupa 7 zile de hranire are loc copulatia si ponta. Femala depune grupuri de 20-30 de oua pe frunze, apoi dupa o perioada de incubatie de 18 zile apar larvele, care migreaza in sol pentru a se hrani cu radacini de plante ierboase. Larvele se transforma in nimfe abia in anul urmator, in luna august, iar durata stadiului nimfal este de 25 de zile.
Adultii apar la sfarsitul lunii august sau inceputul lunii septembrie, ei raman in aceleasi locuri pana in primavara anului urmator. Aceasta gargarita are o generatie la doi ani de zile si este foarte daunatoare pomilor fructiferi (meri, peri, caisi, pruni) dar si vitei-de-vie sau unor arbusti (coacaz, zmeur). In urma atacurilor acestor gargarite recolta scade, iar uneori copacul se usuca.
Gargarita florilor de mar (Anthonomus pomorum)
Apare in toata Europa, la noi in tara fiind raspandita in zonele pomicole, dar si in padurile de fag si stejar. Gandacul are corpul de culoare cenusie, lung de 5-6 mm, iar pe spate are o zona cu pete castanii-roscate. Capul este negru cu ochi mari, antere si picioare maronii. Aripile anterioare sunt putin mai late in partea posterioara si au doua benzi oblice de culoare inchisa si o zona mai deschisa.
Adultii ierneaza in scoarta arborilor, sau pe sol, pe sub frunzele cazute si au o singura generatie pe an. Primavara, la inceputul lunii aprilie, adultii ies de sub scoarta si se hranesc cu mugurii florali de mar o perioada de 10 zile. Cand temperatura incepe sa creasca gargaritele zboara dintr-un copac in altul, iar cand se desfac primii muguri florali incepe copulatia si apoi ponta.
Femela depune ouale mici, oblice si albicioase in mijlocul bobocilor florali de mar. Cu rostrul ea roade un orificiu in bobocul floral si depune un ou, apoi acopera acel loc cu o substanta cleioasa, secretata de glandele aparatului genital si care se intareaste in contact cu aerului. Timp de 15 zile o singura femela depune aproximativ 100 de oua, iar perioada de incubatie dureaza 10-12 zile. Larvele se dezvolta in interiorul florii, hranindu-se cu organele interne ale acesteia si ajunge la maturitate dupa 18-28 de zile.
Larvele au lungimea de 5-8 mm, sunt galbui cu doua pete maronii si nu au picioare. Transformarea larvelor in nimfe are loc in interiorul mugurilor florali, iar durata stadiului nimfal este de 10 zile.
La sfasitul lunii mai apar adultii care consuma frunzele de mar, paducel, par, iar la sfarsitul lunii iulie se retrag pentru o perioada de estivatie care se continua cu hibernarea. In urma atacurilor adultii produc sterilitatea florilor, iar frunzele sunt distruse. Bobocii atacati de larve nu se mai deschid, se usuca si raman prinsi de ramuri.
Gargarita fructelor (Rhynchites bacchus)
Apare in tara noastra in regiunile cu pruni, caisi, meri unde produce mari pagube. Adultul are corpul lung de 4-6,5 mm, are un colorit verde cu luciu maroniu sau rosiatic, pe partea dorsala a corpului prezinta perisori mici si desi, maronii, iar pe partea ventrala are perisori albi. Rostrul este violet cu partea longitudinala neagra, anterele sunt albastre, la picioare are gheare cu cate un dinte intern, iar aripile anterioare sunt prevazute cu diferite puncte sub forma unor rugozitati transversale.
Gargarita fructelor are o generatie la doi ani sau una pe an. De regula ierneaza in stadiul de adult chiar sub scoarta trunchiurilor copacilor sau in stratul superficial al solului pe sub frunzele cazute, in imediata vecinatate a pomilor. Primavara, la inceputul lunii aprilie, adultii apar pe crengi si se hranesc cu muguri de frunze si flori, iar apoi consuma frunzele, florile si fructele pomilor.
In luna mai are loc copulatia si ponta, ouale fiind depuse de catre femele in cavitati facute in fructele in formare, cu ajutorul rostrului. Fiecare ou este depus in cate o cavitate si apoi este acoperit cu o substanta cleioasa secretata de glandele aparatului genital.
O singura femela depune un numar de aproximativ 120 de oua, care au culoarea alba-galbuie si lungimea de 1 mm. Durata de incubatie este de 8-10 zile, iar un singur fruct poate contine pana la 16 oua. Dupa aceasta perioada apar larvele care se hranesc cu pulpa si miezul fructului. Larvele au corpul lung de 6 mm, de culoare alba-galbuie, acoperit cu perisori rari si nu prezinta picioare.
Cand ajung la maturitate, larvele coboara in stratul superficial al solului unde se transforma in nimfe albe, lungi de 7 mm, cu peri pe suprafata capului si 2 tepi pe ultimul segment al abdomenului. La aceasta specie unele larve raman in fructele mumificate si se transforma in nimfe abia in vara anului urmator.
Aceste gargarite ataca mugurii pomilor fructiferi (meri, caisi, pruni, piersici, peri, ciresi), iar larvele lor consuma pulpa si miezul fructelor, astfel incat mugurii se usuca si cad, iar fructele raman nedezvoltate si cad inainte de vreme.
Metode de combatere ecologică și prevenire a infestării cu gărgărițe
Pentru a combate eficient gărgărițele, metodele ecologice devin din ce în ce mai populare în agricultură și depozitare. Una dintre tehnicile folosite este tratamentul cu temperaturi scăzute, care reduce semnificativ numărul gărgărițelor adulte în depozite. În plus, aplicarea de praf de diatomit, o substanță naturală care afectează exoscheletul insectelor, reprezintă o metodă de combatere fără utilizarea de pesticide. De asemenea, introducerea de prădători naturali, cum ar fi anumite specii de viespi parazite, ajută la reducerea populației de gărgărițe fără a afecta calitatea culturilor.
