Există 50 de specii de musculițe comune sau rusalii mari care aparțin de familia Ephemeridae. Sunt răspândite în toată lumea, dar nu apar deloc în Australia. Preferă regiunile cu multă vegetație din apropierea apelor dulci. Fac parte din grupul insectelor efemere, a rusaliilor care se remarcă prin faptul că au ultima năpârlire după ce și-au format aripile posterioare de zbor. Acestea sunt mai mari și mai bine dezvoltate decât aripile anterioare.

Ciclul lor de viață este unic, fiind caracterizat de o etapă finală de năpârlire chiar după dezvoltarea aripilor posterioare, care sunt mai mari și mai robuste decât cele anterioare.

Ephemera vulgata
Ephemera vulgata

Musculițele comune au lungimea corpului de 1-3,4 cm. Prezintă trei cozi lungi și subțiri la extremitatea abdomenului, iar aripile sunt transparente cu nervurile maronii. Femela își depune ouăle în apă, iar nimfele sunt subacvatice, înoată foarte bine, stau în mâlul de pe fundul răurilor, lacurilor, și se hrănesc cu materia organică din straturile acestuia. Adulții trăiesc foarte puțin, câteva zile și nu se hrănesc.

Ephemera vulgata

Are aripile transparente cu nervuri maronii. Masculul ar lungimea corpului de 1,5-2,1 cm, iar femela poate avea lungimea de 1,7-2,4 cm. Larvele pot crește destul de mari și astfel pot avea lungimea corpului de 1,6-1,8 cm.

Acestea trăiesc pe fundul apei, sapă tuneluri în formă de U în mâl și se hrănesc cu materii organice sau de origine vegetală pe care le filtrează din apă. Larvele nu pot supraviețui în ape acide, au nevoie de un mediu acvatic neutru sau bazic.

Ephemera glaucops
Ephemera glaucops

Ephemera glaucops

Are corpul lung de 1,4-2.2 cm. Femela are cozile de la extremitatea abdomenului mai scurte decât la mascul, de numai 1,5 cm. Această specie apare frecvent în apropierea râurilor din regiunile montane ale Europei.

Ephemera danica
Ephemera danica

Ephemera danica

Este de origine din Europa, mai ales din regiunile centrale ale acestui continent. Preferă râurile de munte dar și apele stătătoare. Nimfele ei se hrănesc cu materia organică din mâlul de pe fundul apei. Stadiul lor de dezvoltare tine 2 ani, la final se apropie de vegetația de pe mal și sar din apă pe aceasta.

Insecta are abdomenul gălbui, la extremitatea lui prezintă trei cozi lungi și subțiri, ca niște filamente. La mascul cozile sunt de 4 cm, iar la femelă sunt mai scurte, de aproximativ 2,5 cm. Aripile sunt transparente, cele posterioare pot avea anvergura de 3,5-4,5 cm. Corpul acestei insecte este lung de 1,5-2,5 cm.

Ciclul de viață și durata de viață a musculițelor Ephemeridae

Musculițele Ephemeridae au un ciclu de viață complex, care include stadiile de ou, nimfă și adult. Durata de viață a stadiului larvar poate varia între câteva luni și până la trei ani, în funcție de condițiile mediului.

După ultima năpârlire, insectele adulte trăiesc doar câteva ore sau zile, suficient pentru a se reproduce. Masculii formează roiuri în apropierea apei pentru a atrage femelele, iar după împerechere, femelele depun ouăle în apă, unde începe un nou ciclu de viață.

Rolul musculițelor efemere în ecosistem

Musculițele Ephemeridae sunt o componentă esențială a ecosistemelor acvatice, servind drept hrană pentru o varietate de prădători, inclusiv pești, păsări și alte insecte acvatice. Larvele lor contribuie la procesul de descompunere a materiei organice, ajutând la menținerea echilibrului ecologic al apei.

De asemenea, musculițele efemere joacă un rol important în pescuitul sportiv, fiind utilizate ca momeli datorită prezenței lor abundente în anumite sezoane.

Video – Specii de musculițe comune din familia Ephemeridae – Hexagenia limbata: 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.