Familia Lycosidae cuprinde cei mai faimosi ratacitori din categoria artropodelor – aproximativ 3500 de specii de paianjeni-lup ce alcatuiesc mai mult de 100 de genuri – care traiesc in vizuini, pesteri sau pe plantele de pe sol, resturile de frunze si alte materii vegetale. Acestia sunt prezenti in toata lumea, chiar si in regiunile arctice.
De la faimoasa Lycosa tarentula, nativă în Europa de Sud, până la speciile mici din genul Pardosa, păianjenii-lup joacă un rol crucial în ecosistemele lor, controlând populațiile de insecte și alte nevertebrate.
Lycosa tarentula
Din aceasta familie face parte si renumita tarantula Lycosa tarentula nativa din Europa de Sud. Femela are lungimea corpului de 2,7 cm, iar masculul este mai mic masoara doar 1,9 cm. Femela traieste in pesteri si are durata vietii de 4 ani, iar masculul are rolul de a apara cuibul acesteia si poate trai pana la cel mult 2 ani. Masculul ajunge la maturitatea sexuala, se imperecheaza si apoi la scurt timp moare.

Muscatura sa dureroasa si otravitoare provoaca boala numita tarantism care da simptome psihosomatice. In Italia exista credinta populara ca aceasta boala s-ar vindeca prin muzica si dans. Acesti paianjeni-lup isi ucid prada – alcatuita din diferite specii de insecte si mamifere – prin muscatura sa otravitoare. Veninul sau este mortal pentru insecte si mamifere mici, nu este foarte toxic pentru om insa ii provoaca prin muscatura o durere mai mare ca in cazul intepaturii de albina.
Majoritatea speciilor de paianjeni-lup au corpul mic cu lungimea de 0,4-4 cm, in nuante galbui, maronii, gri, cenusii cu numeroase pete si dungi de marimi diferite. Sunt vanatori nocturni, au acuitatea vizuala foarte buna deci pot vedea foarte bine noaptea. In perioada de reproducere femelele isi depun ouale intr-un saculet fixat de corpul lor sau il ascund in panza tesuta de ele (comportament specific speciilor care traiesc in vizuini). Dupa eclozarea oualor micile progenituri sunt carate de mama pe spatele ei.

Acantholycosa lignaria
Are corpul negru cu dungi albe si cefalotoracele acoperit cu perisori. Femela are lungimea corpului de 0,7-0,8 cm si este mai mare decat masculul. Acest paianjen-lup are un mod de viata de vagabond, construieste capcane din panza in locuri diferite si isi asteapta prada sa fie prinsa in ele.

Pardosa amentata
Apare frecvent in Europa, poate fi observata in lunile de primavara si de vara. Femela se diferentiaza de mascul prin coconul din spatele abdomenului gri-albastrui. Acest paianjen-lup poate sa aiba lungimea corpului de 0,7-0,8 cm si coloritul abdomenului cenusiu sau maroniu in functie de fiecare exemplar in parte.

Pardosa lugubris
In Europa, in padurile uscate de rasinoase si mai ales de pin poate fi observata in lunile de vara specia de paianjen-lup numita Pardosa lugubris. Aceasta are lungimea corpului de 0,6 cm.

Trochosa terricola
Una din speciile care apar pe tot parcursul anului, mai putin in lunile de iarna este paianjenul-lup Trochosa terricola ce prefera zonele cu paduri dese, traiesc mai ales in apropierea cursurilor de ape line, pe maulul baltilor, lacurilor si iazurilor. Femela are lungimea corpului de 1,3-1,5 cm, masculul este de obicei mai mic.

Pardosa monticola
Unele specii sunt pradatori excelenti in ecosistemele campurilor cultivate si de campie. Astfel paianjenul-lup Pardosa monticola are lungimea corpului de 0,6 cm si apare primavara devreme pe campurile arate.
Păianjenii-lup și strategiile lor de vânătoare
Păianjenii-lup sunt vânători excepționali care folosesc acuitatea vizuală și agilitatea pentru a-și surprinde prada. Aceștia nu țes pânze pentru capturarea hranei, ci se bazează pe viteză și forță. Mulți își pândesc prada din vizuini sau ascunzători temporare, atacând brusc și injectând venin. Speciile din genul Pardosa se deplasează rapid pe sol, în timp ce Lycosa tarentula își folosește abilitatea de a sări pentru a captura insecte.
Impactul ecologic al păianjenilor-lup
Păianjenii-lup joacă un rol crucial în controlul populațiilor de insecte dăunătoare, contribuind astfel la sănătatea ecosistemelor. Aceștia sunt pradă pentru păsări și mamifere mici, menținând un echilibru natural. De exemplu, specia Trochosa terricola este considerată un indicator al sănătății solului în ecosistemele umede.