Marea sirena (Siren lacertina) apartine familiei Sirenidae – a salamandrelor acvatice cu brate – si traieste in regiunile mlastinoase din sudul si estul Statelor Unite ale Americii. Caracterizată prin corpul alungit și o singură pereche de membre anterioare, această salamandră prezintă branhii externe ramificate care îi permit să respire sub apă, dar utilizează și plămânii pentru a supraviețui în condiții de secetă. Marea sirenă este o specie nocturnă și carnivoră, preferând să se ascundă pe fundul mâlos al mlaștinilor și să se hrănească pe timpul nopții.
Caracteristicile fizice ale marii sirene
Sunt cunoscute doua specii de astfel de sirene – considerate printre cei mai mari amfibieni din America de Nord, respectiv: Siren lacertina si Siren intermedia. Prima are lungimea corpului de 50-90 cm, iar a doua este mai mica, ajunge la lungimea de 20-27 cm.
Ambele au capul de forma cilindrica, chiar tuguiat in partea posterioara, corpul este alungit, asemanator tiparilor, iar un lucru foarte important de specificat este ca au o singura pereche de membre, situate in partea anterioara a corpului, prevazute cu cate patru degete. Se pare ca aceste specii nu au prezentat niciodata si membre posterioare deoarece nu exista urme ale acestora nici pe schelet.
Pe cap, chiar in fata membrelor anterioare sunt pozitionate branhiile externe si ramificate. Desi acestea sunt foarte dezvoltate, au cate trei fante branhiale, aceste sirene simt nevoia sa iasa la suprafata apei si sa respire aerul atmosferic cu ajutorul plamanilor. Dupa ce au respirat la suprafata, se intorc rapid in ascunzisurile lor, deoarece se feresc destul de mult de lumina.
Adaptările la viața în mlaștină
Siren lacertina prezinta un colorit bun de camuflaj in apa maloasa a baltilor, care variaza de la gri, negru, la galben sau verde-masliniu. Este activa pe timpul noptii, cand iese in cautarea hranei, inoata foarte usor cu o miscare sinuasa a cozii, iar ziua ramane pe fundul namolos al apei. Cand cerceteaza si rascoleste imprejurimile se foloseste cu mare dibacie de cele doua membre anterioare.
O particularitate a acestor specii este faptul ca nu prezinta os maxilar superior, maxilarele au fost inlocuite cu muchii cornoase. Hrana lor consta din insecte, viermi, mici pestisori, larve sau moluste, ele fiind niste specii carnivore. In cazuri foarte rare pot consuma si anumite plante acvatice.
Reproducerea și dezvoltarea acestei salamandre
In perioada de reproducere, la inceputul primaverii, in lunile februarie-martie, femela depune un numar de aproximativ 500 de oua, din care doar dupa 2 luni apar mici sirene, care au dimensiunea doar putin mai mare ca a mormolocilor de amfibieni.
Pe timp de seceta, sirenele obisnuiesc sa se ascunda in namol, in niste coconi, in care pot rezista fara hrana pana la doi ani, consumand rezervele de grasime acumulate. Marea sirena face parte din ordinul Caudata si familia Sirenidae.
Adaptarea marii sirene la condițiile de secetă
Marea sirenă are o abilitate remarcabilă de a supraviețui în perioadele de secetă extremă. În astfel de situații, ea se îngroapă în nămol și formează un cocon protector, utilizând secreții care îi izolează corpul de uscăciune.
În această stare de latență, marea sirenă își reduce dramatic rata metabolică și poate supraviețui fără hrană timp de până la doi ani, consumând treptat rezervele de grăsime. Această strategie de supraviețuire, cunoscută sub numele de estivație, este un exemplu remarcabil de adaptare evolutivă, permițându-i să prospere în regiunile unde mlaștinile se pot usca temporar.
Video – Marea sirena (Siren lacertina):