Extinctia reprezinta un fenomen normal si repetitiv, in jur de 90% din speciile care au trait vreodata pe planeta noastra disparand din cauza schimbarilor climatice, catastrofelor naturale, disparitiei altor specii, bolilor etc. Exista insa un numar de specii disparute care au ajuns simple imagini in manualele de biologie din cauza activitatii umane, mai exact a defrisarilor, vanatorii si poluarii.
In timp ce dezbaterea daca aceste specii ar trebui readuse la viata prin clonare devine tot mai intensa, ele continua sa exercite o fascinatie crescanda, tocmai datorita sortii triste pe care au avut-o.
Poate cel mai cunoscut nume de pe lista de specii disparute este cel al tigrului tasmanian, numt astfel atat datorita dungilir de pe spate, asemanatoare cu cele ale unei mari feline, cat si datorita caracterului sau de pradator. Desi semana oarecum cu un lup ceva mai mic, cu un bot mai rotunjit, coada mai lunga si coloritul specific, acest pradator era singurul marsupial carnivor care a ajuns pana in perioada contemporana, alaturi de diavolul tasmanian, care insa a supravietuit contactului cu oamenii.
Tigrul tasmanian a fost vanat fara mila deoarece s-a raspandit vestea conform careia ar nimici animalele domestice ale locuitorilor. In realitate, evita contactul cu omenii si se hranea cu marsupiale si pasari, numarul atacurilor confirmate fiind mult mai mic. Ultimul exemplar salbatic a fost ucis in 1930 conform declaratiilor oficiale, insa asa sa fie oare?
Numeroase marturii sugereaza ca unele exemplare au supravietuit si doar au invatat sa se fereasca mai bine de oameni. Desi in anii ’80 o recompensa de 100.000 de dolari a fost oferita oricui aducea o dovada palpabila a supravietuirii tigrului, nimeni nu a ridicat banii. Suma a crescut pana la 1,75 milioane de dolari pentru capturarea unui exemplar, insa cum o lege interzice in mod absolut o astfel de actiune orice recompens pare sa fie in van.
In timp ce dezbaterea continua in presa multumita altor martori ai existentei tigrului, o alta se poarta in laboratoare deoarece materialul genetic pastrat a facilitat extragerea AND-ului si ar permite replicarea acestei specii disparute. Se pare ca cel putin din actualitati, tigrul tasmanian nu are de gand sa dispara.
Pe o alta insula, in Noua Zeelanda, o alta specie disparuta inca ii atrage pe cei care cred ca a supravietuit vanatorii. Pasarea moa era un adevarat urias, ajungand la 3,5 metri inaltime si peste 200 de kilograme. Diferenta de marime dintre masculi si female era imensa, o femela putand fi chiar de 3 ori mai mare decat perechea sa. Pana prin anii 2000 au fost considerate ca parte a unor specii diferite.
Ruda strutului a avut o istorie destul de calma pana la aparitia oamenilor pe teritoriul locuit de ea, singurul pradator fiind o pasare rapitoare gigant- acvila lui Haart, care a disparut si ea ca urmare a disparitiei sursei de hrana. Prin 1400 se considera ca au disparut ultimele exemplare din cauza vanatorii si introducerii altor animale. Ca si alte specii disparute, moa nu se putea adapta la o lume populata de pradatori, asa ca specia s-a stins. Desi inca se mai vorbeste de urme descoperite, precum si de exemplare vazute, marturiile sunt destul de vagi. Speranta si oasele uriase din muzee raman.
O alta pasare cu un sfarsit nefericit a fost pasarea dodo, cel mai cunoscut exponent al speciilor care au pierit. Ruda a porumbelului, insa mult mai mare, ajungand la 20 de kilograme, dodo a trait netulburat in Mauritius pana cand activitatea omului i s-a dovedit fatala. Nu zbura si avea un cioc cu o forma distinctiva. Pasarea nu se temea de oameni asa ca era vanata foarte usor.
Desi martorii spun ca nu avea o carne prea gustoasa, animalele aduse de oameni (caini, pisici, porci) nu s-au plans, ba chiar i-au atacat puii si ouale pana la momentul final. In prezent expresia “mort ca un dodo” este folosita pentru a desemna un sfarsit absolut, iar pasarea a intrat in cultura mondiala, aparand in filme, opera literare si picturi care se vand pe zeci de mii de lire sterline.
Interesant este ca una dinstre cele mai cunoscute specii disparute a fost considerate un mit multa vreme, pana cand in secolul 19 un mare numar de lucrari stiintifice au inclus descrieri, imagini si explicatii, insa venite putin cam tarziu. Nici macar numele nu se mai stie cu exactitate de unde a venit. Mitul ramane.
Quagga nu era o specie, cat o subspecie de zebra. Era cunoscuta pentru modelul sau specific in care dungile apareau doar in partea din fata, in spate devenind foarte sterse. Parea rezultatul incrucisarii dintre un cal si o zebra obisnuita. Zebra quagga a trait in numar foarte mare in Africa de Sud, insa a avut soarta altor specii disparute, fiind vanata pentru trofee si carne. Ultimul exemplar a fost fotografiat in 1870 intr-o gradina zoologica. A deveni un simbol al speciilor care nu mai exista la fel ca dodo, fiind folosita uneori ca emblema de organizatii pentru conservarea speciilor periclitate.
