Grecia este o destinaţie foarte populară de vară, iar insulele ei primesc mulţi turişti, veniţi din toate colţurile lumii să se bucure de ospitalitatea grecească şi de soarele care îşi revarsă razele cu generozitate asupra acestui pământ. Anul trecut, am petrecut o săptămână în Santorini, cea mai romantică insulă elenă, unde apusul soarelui este o adevărată sărbătoare privită de mii de oameni. A fost o vacanţă ce a stat sub semnul destinderii şi al relaxării, în care am admirat suprafeţele netede şi albe ale caselor de pe insulă, pierdute prin labirintul de străduţe.
Acum peste 3.600 de ani, o erupţie vulcanică puternică a dus la fragmentarea unei insule mai mari şi apariţia complexului de insule Santorini. Insula principală are o lungime de aproximativ 20 de kilometri de la nord la sud şi o suprafaţă de 73 de kilometri pătraţi, un peisaj format din roci vulcanice, plaje cu nisip negru şi câmpii sărace în vegetaţie. Chiar dacă natura nu a fost foarte prietenoasă cu Santorini, iar insula a fost zguduită de multe cutremure şi erupţii vulcanice, locuitorii nu au renunţat la casele lor, ci s-au adaptat. Cultivând viţă-de-vie şi construind case albe, grecii au transformat pământul ars de soare într-una dintre cele mai iubite insule greceşti.
Despre Santorini se spune că are „Mai mult vin decât apă, mai multe biserici decât case, mai mulţi măgări decât bărbaţi.”, iar potrivit unor legende insula ar fi parte a Atlantindei, miticul continent scufundat. Nu ştiu cât de adevărate sunt aceste două opinii, dar ce pot spune cu siguranţă este că Santorini a ştiut să profite de fiecare dar al naturii, creând un adevărat paradis şi atrăgând turişii prin evenimente simple, însă bine promovate.
Situată la aproximativ 9 kilometri distanţă faţă de capitala insulei, Fira, Oia este cel mai vizitat oraş din insulă şi locul unde oamenii se adună în fiecare zi, spre asfinţit, să privească soarele. Nu aş fi crezut niciodată că atât de multă lume s-ar putea înghesui vreodată ca să vadă un apus de soare! Cu o oră înainte ca soarele să asfinţească, turiştii caută cel mai bun loc pentru a admira fenomenul şi, desigur, pentru a face fotografii. Restaurantele cu vedere spre apus, mai ales cele cu terasă înaltă, sunt rezervate aproape în totalitate. Priveliştea este într-adevăr superbă, deoarece linia orizontului este liberă, astfel încât poţi vedea foarte clar cum soarele coboară în mare, lăsând în urma sa dâre sângerii, iar cerul se întunecă apoi treptat. Romantismul insulei nu a rămas neexploatat. Am văzut o mulţime de miri şi mirese în căutarea unui loc pentru o şedinţă foto spectaculoasă, dar şi spaţii amenajate special pentru nunţi.
Dincolo de celebrul apus de soare, Oia oferă o privelişte pitorească asupra mării în orice moment al zilei, lăsând impresia de libertate. Casele au o arhitectură tipic mediteraneană, complet albe şi cu forme rotunjite. De fapt, acestea sunt fostele locuinţe ale marinarilor, săpate direct în stâncă, între timp, transformate în hoteluri luxoase, cu piscine infinity care se pierd în zare. Strada centrală din Oia este placată cu marmură, iar de-o parte şi de alta sunt multe galerii de artă, magazine cu bijuterii şi restaurante cochete.
În ciuda nelipsitelor magazine cu suvenire kitsch, Oia este un oraş care respiră eleganţă. Peste tot, domneşte ordinea şi grija pentru detaliu, iar fiecare curte este decorată cât mai frumos, cu pietre, ghivece cu flori sau cactuşi, însă păstrând simplitatea şi minimalismul caracteristic acestei insule. Chiar dacă soarele străluceşte cu putere, atât de mult alb m-a făcut să am senzaţia vie că toate clădirile sunt acoperite de un strad neted de zăpadă pufoasă. Cupolele albastre ale bisericilor se confundă cu azurul cerului, având contururile la fel de rotunjite şi de blânde. Deşi casele sunt foarte înghesuite şi te poţi pierde cu uşurinţă prin labirintul de străduţe, Oia mi-a lăsat impresia unui spaţiu aerisit, care respiră bucuria de a trăi. Aici, ca şi în celelalte orăşele din insulă, nu prea există intimitate, nici chiar în hoteluri, pentru că gardurile caselor sunt foarte joase, mai mult simbolice, iar uşile înalte sunt doar pentru „impresia artistică”.
Din Oia am coborât pe scări până la golful Amoudi unde, alături de cele câteva căsuţe din vechiul port, se află şi taverne care au mereu peşte proaspăt şi fructe de mare delicioase. Pot să spun că aici am mâncat cea mai gustoasă masă din toată această vacanţă. O altă variantă pentru a ajunge la Amoudi este călare pe măgăruşi, care aşteaptă răbdători alături de trepte, lângă stăpânii lor. Eu nu am încercat acest “mijloc de transport” însă bănuiesc că e o experienţă interesantă.
La finalul săptămânii petrecute în Grecia, am înţeles că Santorini a însemnat pentru mine mai mult decât o simplă vacanţă. Un simbol al încrederii şi voinţei, această insulă m-a învăţat că până la urmă, bucuria de a trăi se află în lucrurile simple, dar uneori e nevoie de cineva care să-ţi amintească faptul că şi soarele merită să fie apreciat.
