Soarele radiaza lumina pe o gama larga a spectrului electromagnetic. Intensitatea cea mai mare se gaseste in spectrul vizibil, pe care il putem vedea cu ochii nostri. Cu toate acestea, soarele emite ceea ce numim un “continuum”, o banda larga de radiatii electromagnetice care traverseaza ultravioletele pana la infrarosii. Fiecare obiect, fie ca este o stea sau chiar o persoana, radiaza forme de lumina care sunt dependente de temperatura obiectului respectiv. Cu cat obiectul este mai fierbinte, cu atat mai mult va radia spre capatul razei x/gamma al spectrului. Lumina este emisa de coliziunea dintre particule, care alcatuiesc obiectul. Spectrul soarelui atinge varful in partea vizibila a spectrului electromagnetic, deoarece fotosfera acestuia are o temperatura de 5800 de grade Kelvin.
Cu toate acestea, in cazul soarelui, asta nu e sfarsitul povestii. Una dintre caracteristicile uimitoare ale soarelui este faptul ca atmosfera sa exterioara este mult mai fierbinte decat fotosfera. Gazele insuficiente, care alcatuiesc atmosfera solara, radiaza in raze x deoarece au temperatura de milioane de grade. Radiatia de la soare contine modele, numite linii spectrale, care se datoreaza atomilor care isi schimba energia prin absorbtia sau emiterea electronilor. Prin anul 1814, Josef von Fraunhofer a detectat sute de linii intunecate in spectrul soarelui. S-a dedus ca acestea erau linii de la atomii din atmosfera solara. Studierea acestor modele permite oamenilor de stiinta sa identifice diversele gaze care alcatuiesc soarele si, la sfarsitul anilor 1800, a condus chiar la descoperirea heliului de catre Norman Lockyer si P. J. C. Janssen.
Astazi, putem masura si analiza liniile spectrale din toate straturile atmosferei soarelui, utilizand observatiile (in ultraviolet si raze x in special) oferite de navele spatiale. Acesta este un domeniu in care oamenii de stiinta din Marea Britanie au nascocit un program de cercetare la nivel mondial, cu experimente pe misiuni, cum ar fi misiunea Solar Maximum a agentiei NASA, misiunea japoneza Yohkoh si SOHO (Observatorul Solar si Heliosferic – ESA/NASA). Studierea intensitatii liniilor, cat si a formei si locatiei lor, le-a permis oamenilor de stiinta sa determine multe lucruri legate de materialul solar (densitatea, temperaturile, viteza vanturilor) si sa descopere din ce este facut materialul. Oamenii de stiinta pot cartografia proprietatile atmosferei solare de la distanta – asta este de fapt meteorologie solara.
