Spiritul scării – o situaţie pe care fiecare a experimentat-o, când emoţia “bate” viteza gândirii

Spiritul scării (din franceză, “l’esprit de l’escalier”) este expresia care descrie momentul (frustrant) în care replica/ răspunsul cel mai potrivit, într-o conversaţie, vine prea târziu – de obicei după ce conversația s-a încheiat și deja “cobori scările” la plecare. Mai exact, iți dai seama ce ar fi trebuit să spui exact după ce nu mai poți spune.

Originea expresiei “spiritul scărilor”

Denumirea metaforică a acestei situaţii vine de la filosoful francez Denis Diderot, figură proeminentă a Iluminismului, care spunea că îi veneau în minte răspunsurile inteligente abia după ce părăsea “salonul de conversație”. Saloanele pariziene din secolul al XVIII-lea, marcate de lux şi confort, erau “de bon ton”, în epoca respectivă, reunind deopotrivă aristocraţi şi intelectuali ai vremii, care dezbăteau aspecte legate de filosofie, literatură, teatru, politică, facilitând cunoaşterea şi răspândirea idealurilor iluministe.

Denis Diderot a folosit această expresie, pentru prima dată, în lucrarea “Paradoxe sur le comédien” (“Paradoxul actorului”), în care autorul susţine că marii actori nu experimentează, de fapt, emoțiile pe care le manifestă, ci doar creează iluzia respectivului sentiment, pentru că, dacă ar trăi, cu adevărat, respectivele stări, nu ar putea juca acelaşi rol în mod repetat.

În “Paradoxul actorului”, filosoful povesteşte cum şi când i-a venit în minte această expresie, “spiritul scării” – în timpul unei cine, acasă la un mare om de stat şi bancher, ministru de finanţe în timpul lui Ludovic al XVI-lea, Jacques Necker, când lui Diderot i s-a făcut o remarcă (Sedaine, un dramaturg cunoscut în epoca, i-a spus: “Ah! Domnule Diderot, ce frumos sunteți!) la care filosoful nu a putut răspunde, practic a rămas fără cuvinte, deoarece, explica Diderot, “un om sensibil, cum sunt eu, copleșit de argumentele aduse împotriva opiniei sale, devine confuz și poate gândi din nou limpede doar atunci când se află la baza scărilor” (în acest caz, “scările” referindu-se, la modul propriu, la arhitectura conacului în care fusese invitat – scările de la intrare).

Spiritul scării – situaţii din viaţa cotidiană, exemple tipice

În timp, expresia “spiritul scării” a devenit din ce în ce mai populară şi a dobândit un înţeles metaforic, pentru a evidenţia împrejurările în care emoţia “bate” gândirea, inhibând capacitatea de a găsi replica cea mai potrivită într-un dialog, “revenirea” producându-se mai târziu (prea târziu) şi amintindu-ne că mintea nu funcţionează întotdeauna “la cerere”, mai “întârzie”, mai “rătăceşte”.

De obicei, “spiritul scării” se manifestă în discuții tensionate, conversații cu oameni care te intimidează, contexte cu presiune (interviuri, examene, ședințe), împrejurări în care cineva glumeşte sau îţi adresează o insultă, situații sociale rapide, unde nu ai timp să procesezi, pe scurt, atunci când emoția bate viteza gândirii.

De exemplu, într-o conversaţie, cineva îţi reproşează: “Ai cam întârziat!”, observaţie la care răspunzi: “Aha!”/ “Da!”, iar ceva mai târziu te gândeşti că, poate, ar fi trebuit să-i spui: “Dacă punctualitatea ar fi contagioasă, poate mă molipseam de la tine!”. Sau, intr-o şedinţă, şeful face o observație nedreaptă. Tu taci. Replica perfectă vine fix când închizi laptopul s.a.m.d.

Într-o conversaţie anostă între “el” şi “ea”, care de-abia s-au cunoscut – El/ ea: “Ești mereu așa serios/ serioasă?”, Celălalt: “Depinde!”. Ceva mai târziu cel care a răspuns realizează că, de fapt, ar fi fost mai de impact să spună: “Doar când sunt în preajma cuiva care merită luat în serios!”.

Stereotipia lingvistică şi “spiritul scării”

Sunt şi alte împrejurări, neconflictuale, dar în care stereotipia unor întrebări uzuale duce direct în “spiritul scării” – de pildă, probabil, cele mai inutile trei cuvinte din spaţiul comunicării sunt: “Ce mai faci?”, persoana care întreabă nefiind, de cele mai multe ori, interesată de “ce mai faci”, iar cel/ cea care răspunde nespunând adevărul sau intrând în automatismul obositului “Bine!”/ “Rău!”.

În acest caz, dacă tu eşti cel care adresezi întrebarea, îl poţi substitui pe “Ce mai faci?” sau îl poţi “salva” cu o continuare care să exprime interes autentic pentru interlocutor – “Ce ai mai făcut de când am vorbit ultima oară?, “Ce noutăţi ai despre tine?” etc. – sau, dacă eşti cel care trebuie să răspundă, poţi găsi o cale (o glumă, o aluzie la alte împrejurări în care v-aţi întâlnit etc.) de a ieşi din inerţie.

Replici “de rezervă” (universale, sigure, elegante), pentru a evita “spiritul scării”

Este bine să avem întotdeauna la noi nişte replici “de rezervă”, pentru a trece “cu stil” peste situaţii neconvenabile, generate de “spiritul scărilor”, cum ar fi:

• Când cineva îţi vorbeşte cu o superioritate/ aroganţă nejustificată, poţi să-i să răspunzi: “Interesant punct de vedere”/ “O să mă gândesc la asta”/ “Depinde cum privești lucrurile” etc. – sunt replici care spun “nu m-ai prins pe nepregătite şi nici nu-ți dau satisfacție”.
• Când primești o observație nedreaptă, replica poate fi: “Putem clarifica puțin?”, “Nu sunt sigur că asta reflectă situația complet!”, “Aș vrea să revin la subiectul ăsta!”- în felul acesta, câștigi timp, iar “spiritul scării” urăște timpul câștigat.
• Când întrebarea este incomodă, replica poate fi: “De ce întrebi?”/ “Este o poveste mai lungă!”/ “Nu este chiar subiectul meu preferat!” – simplu, ferm, fără explicații inutile.
• Când simți că replica potrivită NU va veni la timp, este corect să spui: “O să-mi permit să revin la acest subiect!”/ “Mai clar formulat, ce vrei să spui este că…?” etc. – este un mod de “a muta mingea” în terenul celuilalt.

Pe de altă parte, dacă vrei să reduci “spiritul scării” pe termen lung, nu căuta replica perfectă, ci pe cea clară, nu te grăbi să închizi conversația, lasă o portiţă (“Revin imediat la ce m-ai întrebat!”), reţine replicile despre care crezi că te reprezintă (situaţiile se repetă, viaţa “reciclează” dialoguri).

Spiritul scărilor – calitate cu întârziere…

Spiritul scărilor nu este o situaţie pe care să o interpretăm ca pe un eşec. Este, dimpotrivă, o dovadă că mintea noastră “lucrează”, procesează, nu reacţionează impulsiv, că vrea să facă lucrurile cum trebuie. Uneori, o replică bună vine târziu pentru că e bună, nu rapidă. Este o experiență a decalajului temporal dintre necesitatea de a reacționa și capacitatea de a formula un răspuns relevant/ dorit/ convingător, adesea cauzată de intensitate emoțională sau de surpriză.

Există şi în limba română expresii aproximativ echivalente cu “spiritul scărilor” (l’esprit de l’escalier”) – “Mintea de pe urmă”, “După război, mulți viteji se arată”, “Deștept după faptă” etc. Este adevărat că niciuna nu prinde perfect ideea de “replică spirituală ratată”, de aceea francezii sunt atât de mândri de expresia lor, pe care, până la urmă, o putem folosi şi noi, când nu se întrevăd alte soluţii: “Voila la situation! C’est l’esprit de l’escalier!” (“Aceasta este situaţia! Este spiritul scării”).