Spitalul, ca loc destinat ingrijirii bolnavilor, exista inca din Antichitate. In templele egiptene, veneau frecvent pacienti, care sperau la insanatosire in somn, ca si in templele grecesti consacrate lui Asklepios, zeul medicinei, despre care se spune ca, inainte de a deveni nemuritor, a fost pedepsit de Zeus, pentru indrazneala de a fi resuscitat bolnavi, intorcandu-i la viata. Corespondentul sau roman era Esculap, al carui semn distinctiv era bastonul pe care se afla infasurat un sarpe, care a ramas, pana astazi, simbol al medicinei. Esculap ii vindeca pe pelerinii din Epidaurus (unde se afla lacasul sau de cult) prin “incubatie” terapeutica. Aceasta metoda presupunea ca bolnavii erau primiti intr-un spatiu al templului, special conceput pentru tratament, erau asezati pe piei de animale, cat mai comod, pentru a adormi, dupa ce primeau indrumarile preotilor, care ii sfatuiau cum sa se concentreze pentru a vedea in vis, chipul vindecator al zeului, care se putea arata sub forma de animal, sarpe sau om. Daca, in visul sau in starea de transa a bolnavului, zeul ii atingea corpul, acesta putea sa fie vindecat, daca nu, insemna ca respectivul pacient suferea de o boala incurabila. Psihologia moderna a exploatat o asemenea metoda terapeutica, specifica antichitatii, in incercarea de deslusire a legaturii dintre constient si subconstient.
Hippocrate, considerat “parintele” medicinei moderne, dedicat cultului lui Esculap, era un vindecator itinerant, strabatand tinuturile Greciei antice, pentru a-i vindeca pe bolnavi. In schimb, exista un loc, sub un copac (un platan), in Insula Kos (din Marea Egee), unde, potrivit legendei, isi tinea “cursurile” de medicina in fata discipolilor sai. In locul respectiv, si astazi se afla un platan, cu un diametru de peste 12 metri, despre care se spune ca este cel mai mare din Europa si ca ar fi vechi de peste cinci sute de ani. In mod simbolic, multe spitale si Universitati de medicina, din diverse parti ale lumii, au luat seminte sau lastari din batranul platan, pentru a le planta in incinta institutiilor respective.
Termenul “spital” (din latinescul “hospes”/”hospitium” – “oaspete”/”gazduire”, “loc de popas”), inteles ca institutie special amenajata pentru a primi si trata bolnavi, cu reguli stricte de functionare, a aparut in anul 529, fiind definit in “Codul lui Justinian” (un ansamblu de legi din vremea Imperiului Roman de Rasarit, condus de Justinian). Chiar si incepand cu aceasta data, spitalele au ramas strans legate de manastiri, fiind administrate de clerici, dar si pentru ca, moral, biserica era chemata, in numele lui Hristos, sa ii primeasca si sa ii ocroteasca pe cei suferinzi. Asa se explica de ce, multa vreme, arhitectura spitatelor a ramas similara cu cea a lacaselor de cult. In astfel de spitale erau primiti, in primul rand, bolnavii saraci, batranii, infirmii si copiii abandonati sau orfani. Odata cu dezvoltarea oraselor, spitalele au evoluat si ele.
Oricat de surprinzator ar putea parea, sensul modern al cuvantului “spital” se regaseste in perioada varstei de aur a civilizatiei islamice medievale, cand termenul “Bimaristan” desemna locul in care erau primiti bolnavii si ingrijiti de catre personal calificat. Medicii musulmani sunt primii care au facut diferenta intre “Temple de vindecare”, “Temple de odihna”, “Ospicii”, “Aziluri”, “Leprozerii”, “Spital psihiatric”, “Scoala de medicina”, izoland bolnavii astfel incat sa le ofere o sansa reala de vindecare.
In timp, institutia spitalului a trecut prin momente dificile, in perioada marilor epidemii, provocate de expeditiile militare (cruciadele, in primul rand) sau in incercarea de a se desprinde de tutela bisericii, pentru a deveni institutii sociale, finantate din donatii publice. Abia dupa Primul Razboi Mondial, a fost gandit un sistem al asigurarilor sociale, in tarile din vestul Europei, prin care sa fie sustinuta activitatea medicala. Treptat, corpul uman a fost descifrat tot mai mult, progresul stiintific din domeniul bacteriologiei, al virusologiei, descoperirea diversilor agenti patogeni, a antibioticelor, cuceririle geneticii etc. au contribuit, in mod categoric, la independenta acestei institutii si la dezvoltarea unui sistem de invatamant specializat, de inalta tinuta. La ora actuala, functionarea oricarui spital, indiferent de marimea lui, trebuie sa respecte cateva reguli de baza: sa aiba medici specialisti, sa dispuna de aparatura necesara si de alte elemente de infrastructura, in functie de profil, sa asigure supraveghere, prin personal paramedical, 24 de ore din 24, sa respecte normele de igiena. Exista spitale generale, dotate si cu serviciu de urgenta, spitale specializate, care trebuie sa faca fata unor cerinte specifice, spitale universitare, care combina serviciul medical cu formarea tinerilor medici. Clinicile sunt spitale mai mici, girate de stat sau care functioneaza printr-un parteneriat privat.
La inceputul mileniului al treilea, tendinta este ca spitalele sa abandoneze decorul cenusiu, deprimant (atat de familiar noua, romanilor), si sa devina centre moderne, placute, curate, cu o arhitectura exterioara si interioara care sa dea pacientilor incredere si optimism. De exemplu, in topul celor mai mari, mai performante si mai moderne spitale, realizat pentru anul 2012, de o revista americana cu profil medical, se afla:
- Sharp Memorial Hospital, din San Diego (SUA), care ocupa un loc fruntas si in clasamentul celor mai placute spitale, semanand, mai degraba, cu un hotel, cu un mall in interior, gradina suspendata, rezerve private si cu un personal medical de inalta calificare.
- Spitalul John Hopkins, din Baltimore, Statele Unite ale Americii, fondat de un om de afaceri, cunoscut filantrop, de la care se trage si numele institutiei, pentru al saptesprezecelea an consecutiv, se situeaza pe primul loc, in topul celor mai bune spitale din SUA si din lume. Bancherul John Hopkins, in 1873, prin testamentul sau, a lasat sapte milioane de dolari, pentru crearea de institutii medicale (inclusiv o universitate de profil, care sa faciliteze cercetarea in domeniu), care sa ii poarte numele, la vremea respectiva fiind cea mai mare donatie de acest gen din SUA. Spitalul a fost terminat in 1889, cu un cost de peste doua milioane de dolari, in prezent avand sectii ultra-performante pentru aproape toate specializarile.
- City Hospital, din Dubai, seamana, de asemenea, cu un hotel de lux, dotat cu piscina, magazine de lux, sala de fitness si are sectii pentru aproape toate specializarile.
La fel de cunoscute, prin performantele in tratarea bolnavilor sunt si Clinica Universitara din Heidelberg (Germania), Spitalul Universitar din Berlin, Spitalul din Oslo (Norvegia), nenumarate clinici din Elvetia, spitalul AKH, din Viena, unde, in pofida faptului ca o zi de spitalizare costa o mie de euro, in fiecare an ajung acolo peste 600 de romani.
In 2012, a fost dat in functiune cel mai mare spital din lume, la Haifa, in Israel. Este construit subteran, are 2000 de paturi si a fost conceput astfel incat sa reziste si in cazul unor atacuri cu arme chimice sau biologice.
