La mijlocul anilor 1950, Statele Unite ale Americii anunţau că aveau să lanseze primul satelit pentru comemorarea Anului Geofizic Internaţional din 1957. În acel moment Uniunea Sovietică și-a dat seama că în 1957 se împlineau și 40 de ani de la Revoluția Bolșevică, motiv pentru care trebuia să profite de ocazie transformând-o în propagandă sovietică.
Începând cu anul 1956, oamenii de știință sovietici au lucrat pentru a proiecta un satelit mare, cu o masă de aproximativ 1400 de kilograme. Denumit „Object-D”, satelitul ar fi devenit primul din lume care ar fi ajuns în spațiu, pentru a lua măsurători ale atmosferei superioare și ale spațiului. Dezvoltarea lui Object-D a durat mai mult decât s-ar fi așteptat, așa că pentru a evita să fie întrecuți de americani l-au lansat prima dată pe Sputnik 1.
Pe 4 octombrie 1957, Uniunea Sovietică a făcut istorie atunci când a reușit să lanseze o sferă metalică cunoscută sub numele de Sputnik 1, astfel devenind primul satelit artificial care ajungea pe orbita Pământului. Denumirea oficială a lui Sputnik 1 a fost PS-1 sau Satelitul Elementar 1.
Chiar dacă a fost capabil să trimită doar o serie de sunete, succesul lui Sputnik 1 a fost cauza unei mari îngrijorări pentru administrația americană, din moment ce această lansare venea într-un moment foarte sensibil în timpul Războiului Rece și nu era clar dacă Uniunea Sovietică avea și alte intenții. Modestul satelit a dus la declanșarea unor investiții masive ale Statelor Unite ale Americii pentru explorarea spațiului în ceea ce avea să devină Cursa Spațială.
Uniunea Sovietică a fost cea care a inaugurat Era Spațială, odată cu lansarea acestui prim satelit.
Sputnik 1 a fost lansat la ora 10:29, ora Moscovei, de la baza de lansare Tyuratam din Kazahstan. Satelitul a avut un diametru de doar 55,88 de centimetri și a cântărit 83,46 de kilograme iar o dată la fiecare oră și 36 de minute înconjura Pământul.
Călătorind cu o viteză de 28.968 de kilometri pe oră, Sputnik a fost vizibil cu binoclul înainte de răsărit sau după apus, transmițând semnalele radio pe Pământ suficient de puternic pentru a fi preluate și de către operatorii radio amatori. Cei din Statele Unite ale Americii ce au avut acces la astfel de echipamente au ascultat cu uimire semnalele transmise de către satelitul sovietic atunci când acesta trecea pe deasupra Americii de câteva ori pe zi. În ianuarie 1958, orbita lui Sputnik s-a deteriorat și așa cum era de așteptat, satelitul a ars în atmosferă.
Oficial, Sputnik a fost lansat pentru a corespunde cu Anul Internațional Geofizic, o perioadă solară pe care Consiliul Internațional al Uniunii Științifice o declarase a fi ideală pentru lansarea unor sateliți artificiali pentru a se studia Pământul și sistemul solar.
Cu toate acestea, cei mai mulți dintre americani se temeau de utilizările sinistre pe care le-ar fi putut avea noile rachete și noul satelit sovietic, care se dovediseră a fi cu mult înaintea efortului spațial american.
Sputnik a fost de aproximativ 10 ori mai mare decât primul satelit american, planificat să fie lansat abia anul următor. Guvernul Statelor Unite ale Americii, armata și comunitatea științifică americană au fost prinse cu garda jos de către realizările tehnologice sovietice; eforturile lor unite pentru a-i prinde din urmă pe sovietici au marcat începutul „cursei spațiale”.
Sputnik a dovedit că sovieticii erau capabili să lanseze sateliți pe orbita Pământului și că ar putea fabrica rachete puternice ce ar fi fost capabile să transporte un focos nuclear. Statele Unite ale Americii s-au grăbit să dezvolte noi rachete balistice intercontinentale. La mai puțin de un an mai târziu, NASA a fost creată.
Primul satelit al americanilor, Explorer, a fost lansat pe 31 ianuarie 1958. Până atunci, sovieticii obținuseră deja o victorie ideologică atunci când au reușit să lanseze un câine pe orbita Pământului la bordul lui Sputnik 2.
Programul spațial sovietic a continuat realizând o serie de alte premiere spațiale la sfârșitul anilor 1950 și la începutul anilor 1960: primul om în spațiu, prima navă spațială care a impactat Luna, prima navă care a aterizat pe Lună. Cu toate acestea, Statele Unite ale Americii au făcut un salt uriaș în cursa spațială în anii 1960 cu programul Apollo, care a aterizat cu succes pe suprafața Lunii în iulie 1969.
Dacă nu ar fi fost ca Sputnik să existe, aselenizarea cu succes a lui Apollo 11 nu ar fi avut loc atât de repede.
În ziua de astăzi, mai mult de 50 de ani mai târziu, Statele Unite ale Americii se confruntă cu un alt moment cheie, odată cu scoaterea din funcțiune a Programului Space Shuttle astfel încât americanii de la NASA trebuie să se bazeze pe ruși pentru a-și trimite astronauții în spațiu.
În vremuri tulburi din punct de vedere economic, atât politicienii cât și contribuabilii s-au dovedit a fi greu de convins că explorarea spațiului își merită cheltuiala. Chiar a apărut întrebarea dacă nu cumva un alt „moment Sputnik” este ceea ce ar trebui pentru schimbarea acestei percepții.
