Aurel Lazăr, avocat, membru al Partidului Naţional Român, participant la Marea Unire şi membru al Marelui Sfat Naţional Român din Transilvania, membru al Consiliului Dirigent al Transilvaniei şi deţinător al Resortului Justiţie, deputat de Bihor şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, membru fondator al Uniunii Avocaţilor din România, preşedinte al PNŢ Bihor, primar al municipiului Oradea.
Înaintaşii lui Aurel Lazăr s-au stabilit la Săldăbagiu de Barcău, judeţul Bihor, după ce au venit din Transilvania în Crişana. Unul dintre strămoşii familiei este Ioan Lazăr, menţionat în secolul al XVIII-lea. Acesta era om înstărit şi a fost epitrop al bisericii ortodoxe din Săldăbagiu de Barcău. El a stăruit să se ridice în sat o biserică ortodoxă din piatră în locul celei vechi, din lemn.
El s-a implicat şi în viaţa culturală a românilor bihoreni, participând, organizând sau prezidând serate, baluri şi petreceri culturale. Începând cu anul 1897, Aurel Lazăr a început să strângă în jurul său din ce în ce mai mulţi studenţi români care învăţau la Oradea. Uneori chiar în casa sa, studenţii români care manifestau sentimente naţionale primeau sfaturile de care aveau nevoie, iar unii dintre ei, cum ar fi Nicolae Bolcaş şi Ioan Ciordaş, s-au aflat în primele rânduri ale luptei naţionale în anul 1918.
În 1897, A. Lazăr s-a numărat printre cei care au susţinut înfiinţarea Institutului de credit şi economii „Bihoreana”, alături de Iosif Vulcan, Nicolae Zigre, Florian Duma, Coriolan Pop, Iosif Roman şi alţii. A devenit membru în comitetul director al băncii, iar ulterior avocat al acesteia.
Primele procese notabile la care a luat parte în calitate de apărător au fost cele intentate unor publicişti români de renume, persecutaţi de autorităţi. În februarie 1899, i-a luat apărarea lui Emanuil Măglaşiu, colaborator al ziarului Tribuna Poporului din Arad.
În acest ziar, Aurel Lazăr publicase un articol prin care protesta împotriva măsurii de exmatriculare a şaptesprezece studenţi români de către autorităţile maghiare, studenţi care îi luaseră apărarea lui Lucian Bolcaş, un alt student român care la o serată folosise un „ton mai îndrăzneţ” împotriva autorităţilor, fără a încălca însă legea. Pentru articolul său, A. Lazăr a fost amendat cu cincizeci de coroane.
Pe plan politic implicarea sa în viaţa socială şi legăturile strânse cu fruntaşi ai românilor ardeleni, l-au propulsat rapid în rândurile Partidului Naţional Român din Transilvania. În 1901, a fost ales membru în Comitetul Executiv al partidului, iar în 1906 a avut prima tentativă de a intra în Parlamentul de la Budapesta, candidând în circumscripţia Tinca din Bihor. Cunoştinţele şi experienţa insuficientă l-au împiedicat să câştige mandatul de deputat atât la alegerile din 1901 cât şi la cele din 1910.
Cu toate acestea, prestigiul său a crescut simţitor, el fiind ales în 1907 preşedinte al departamentului bihorean al ASTREI (pe care o va reorganiza după război şi o va conduce până în 1930).
Izbucnirea Primului Război Mondial a însemnat pentru Aurel Lazăr, ca pentru toţi fruntaşii români ardeleni, o permanentă hărţuire din partea autorităţilor. A fost mobilizat şi deconcentrat în repetate rânduri şi persecutat pentru refuzul de a semna angajamente de fidelitate faţă de monarhia austro-ungară. Ca membru al Sinodului din Arad, a redactat protestul faţă de înfiinţarea „zonei culturale”, care afecta grav autonomia Şcolii şi Bisericii româneşti.
La sfârşitul Războiului, Aurel Lazăr a sesizat momentul favorabil şi s-a implicat direct în demersurile pentru înfăptuirea Marii Uniri. La 1 decembrie 1918, avea să participe la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, în calitate de delegat din partea cercului Aleşd, Bihor. A fost ales membru al Marelui Sfat Naţional din Transilvania, iar ziua următoare, când s-a înfiinţat Consiliul Dirigent, a fost ales membru al acestui organ provizoriu, primind conducerea Resortului de Justiţie. La 21 septembrie 1919, a demisionat din Consiliul Dirigent, ca urmare a unor neînţelegeri cu Ioan Suciu.
În memoria lui Aurel Lazăr s-a ridica o statuie. Statuia „dr.Aurel Lazăr” este concepută de sculptorul Ioan Mihele, măsoară 2,30 m, este turnată în bronz la atelierele Petroman din Arad şi cântăreşte aproape 400 kg. Statuia vine să completeze ansamblul dedicat memoriei stegarului independenţei românilor: o casă memorială, o stradă, o şcoală şi o statuie. Aceasta a fost dezvelită în luna octombrie a anului 2007.
În fiecare an, la aniversarea zilelor importante din viața lui Aurel Lazăr, comunitatea locală și vizitatorii se adună la statuia sa pentru a onora memoria și moștenirea sa. Aceste momente de comemorare sunt acompaniate de ceremonii oficiale și depuneri de coroane, subliniind respectul profund al comunității pentru Aurel Lazăr.
