Situată lângă faţada de sud a Bisericii Negre din Braşov, statuia lui Johannes Honterus a fost dezvelită la data de 21 august 1898, fiind realizată de sculptorul german Haro Magnussen. Este înscrisă în Lista monumentelor istorice.
Johannes Honterus (1498 – 1549) a fost un mare învăţat umanist, născut la Braşov, de numele căruia se leagă reforma religioasă a saşilor din Transilvania, precum şi o bogată activitate de susţinere a educaţiei şi culturii în zonă.
El a înfiinţat gimnaziul săsesc din Braşov, actualul liceu Johannes Honterus, şi a pus bazele primei tipografii din Transilvania, tot la Braşov, unde a fost tiparită prima carte în limba română.
În aceeaşi perioadă, au fost editate şi primele manuale şcolare păstrate pâna în prezent, dar şi două cărţi importante pentru luteranismul transilvănean, „Cărticica de reformă pentru Braşov şi Ţara Bârsei” şi „Regulamentul bisericesc al tuturor germanilor din Transilvania”, care cuprindeau principalele teze ale reformei evanghelice a bisericii saşilor din Transilvania.
Statuia lui Johannes Honterus din Braşov are o înălţime de 2,5 metri şi îl reprezintă pe acesta având mâna dreaptă întinsă, cu arătătorul îndreptat spre clădirea şcolii, în timp ce, în stânga, ţine o carte. Pe paginile acesteia, apar titlurile a două lucrări prin intermediul cărora sculptorul face trimitere la activitatea sa de reformator al bisericii şi la rolul pe care l-a avut umanistul în dezvoltarea şcolii locale.
Pe soclul monumentului, se găsesc două basoreliefuri din bronz, unul dintre acestea fiind furat în anul 1999. S-a lucrat timp de aproape 3 ani la reconstituirea acestui basorelief, care îl arată pe umanist în tipografia sa, astfel că în 2002 a fost fixată, pe statuie, replica plăcii furate.
În 2009, a dispărut şi cealaltă placă de bronz originală, un basorelief datând din anul 1898 ce înfăţişează scena în care Johannes Honterus acordă împărtăşania unui bolnav. Cele două plăci cu basoreliefuri au fost, ulterior, refăcute şi montate la loc, în cadrul unei ceremonii care a avut loc pe data de 31 octombrie 2010.
În 1999, unul dintre basoreliefurile din bronz a fost furat, dar a fost restaurat în 2002 de Wilhelm Roth, un brașovean stabilit în Germania. În 2009, statuia a fost din nou vandalizată, iar placa originală de bronz a fost furată. Basoreliefurile au fost refăcute și montate din nou cu ajutorul unor organizații locale și internaționale
Statuia lui Johannes Honterus nu este doar un monument comemorativ, ci și un simbol al educației și reformei în Transilvania. Așezată în curtea Bisericii Negre, statuia atrage numeroși turiști și este un punct de referință pentru istoria și cultura Brașovului