Cetatea Oradiei (Piaţa Independenţei nr. 41) a fost ridicată, la sfârşitul secolului al XI-lea, pentru a proteja iniţial o mănăstire cu hramul Sfintei Fecioare Maria, mănăstire înălţată – după cum spune legenda – pe o insulă între braţele Crişului Repede, lângă pârâul Peţa. La început, fortificaţia era alcătuită dintr-un val de pământ, întărit cu palisadă şi cu turnuri de lemn.
După instalarea în cetate a sediului episcopiei romano-catolice de Oradea, a fost înălţată în incintă o catedrală, slujită de un colegiu alcătuit din 24 de preoţi denumit Capitlu.
Încă de la începuturile sale, Cetatea Oradea a avut rolul de nucleu polarizator al aşezărilor ce fiinţau în arealul orădean, fiind concentrate în jurul său a funcţiunilor politice, militare, juridice, administrative şi religioase.
În preajma năvălirii tătaro-mongole din anul 1241, cetatea nu se găsea într-o stare prea bună, fapt ce le-a permis – prin folosirea unei stratageme bazată pe mobilitatea lor extremă – asediatorilor să o cucerească şi să o distrugă prin incendiere, eveniment tragic descris de călugărul Rogerius în poemul Carmen miserabile.
În urma Conciliului de la Lyon, din februarie 1245, prin facilităţile acordate noilor veniţi în regiune, s-a declanşat şi la Oradea un amplu proces de reconstrucţie.
Procesul constructiv s-a derulat masiv şi la dimensiuni impresionante şi în cursul secolului următor. Astfel, între 1342-1370, se construieşte o catedrală gotică de dimensiuni remarcabile, fiind una din cele mai mari din partea central-estică a Europei; în partea sudică a cetăţii a fost ridicat un impozant palat episcopal.
Fraţii Martin şi Gheorghe din Cluj, realizează în cetate, între 1360-1370, statuile în bronz ale celor trei regi canonizaţi – Ştefan I, Emeric, Ladislau I –, iar în anul 1390 revin şi realizează statuia ecvestră a regelui Ladislau II, în mărime naturală şi aurită pe toată suprafaţa; toate statuile vor fi însă luate de turci – în anul 1660 când au cucerit cetatea – şi topite pentru tunuri.
Situată într-un punct central al orașului, statuia devine un loc de întâlnire pentru turiști și localnici, oferind o fereastră spre epoca medievală a Oradiei. Acest monument nu este doar o atracție turistică, ci și un loc de reflecție asupra impactului istoric al domniei Regelui Ladislau II asupra dezvoltării urbane și culturale a Oradiei.