Proprietatile fizice si chimice ale stelelor sunt determinate cu ajutorul energiei pe care acestea o emit. Avand in vedere ca singura componenta ce poate fi vazuta dintr-o stea este atmosfera, are si aceasta un rol definitoriu in ceea ce inseamna caracteristicile unui astru. Soarele este cunoscut ca steaua cu inaltime de 320 de kilometri si cu un diametru foarte mare de aproape un milion jumate de kilometri, mai exact 1.392.000 kilometri. Lumina pe care o stea o emite poate sa determine chiar si atunci cand este foarte mica luminozitatea cat si magnitudinea. Luminozitatea determina intensitatea intreaga a luminii pe care steaua o ofera iar magnitudinea ajuta la masurarea stralucirii pe care o stea o are. In functie de stralucirea lor relativa, stelele sunt clasate in sase mari grupe, sau mai bine zis in sase mari magnitudini, astfel avem stele de magnitudinea unu, stele de magnitudinea doi care stralucesc de 2.5 ori mai putin si asa mai departe, pana la stele de magnitudinea 28 acestea fiind cele mai mici.
Luminozitatea stelelor creste in functie de varsta pe care stelele o au. S-a descoperit pana in prezent ca stelele sunt capabile sa emita o energie de natura radiatiilor electromagnetice, care contin de asemenea si radiatii ultraviolete, dar si unde radio, lumina ce poate fi vazuta si raze infrarosii. Totusi, din fericire, pamantul este acoperit de un strat de ozon inca foarte gros, iar acesta retine cea mai buna parte din radiatiile ultraviolete ce vin din univers, care de altfel sunt foarte nocive, ceea ce permite nasterea fiintelor umane si vietuirea lor. Totusi luminozitatea stelelor reprezinta o variatie foarte mare, ele pot diferi de la una la alta, iar unele pot fi chiar de 500.000 de ori mai puternice fata de Soare.
Ce trebuie stiut insa despre temperatura unei stele este ca in centru aceasta nu este asemanatoare ca in exteriorul sau, ci ea descreste foarte mult, cum este de exemplu Soarele care are in interior o temperatura de 27 de milioane de grade Celsius iar spre exterior ajunge la doar 6000 de grade Celsius. Temperatura unei stele este determinata cu ajutorul unui corp negru, acesta fiind un element care absoarbe foarte bine toate radiatiile pe care le vede si simte in cale.
In anul 1920 s-a facut prima masuratoare a stelelor supergigant si gigant, cu ajutorul interferometrului stelar Michelson. Tot atunci s-a masurat pentru prima data diametrul rangular al unei stele. Stelele binare, deci care se invart una in jurul centrului de masa al alteia care este comuna in cele din urma, pot fi masurate prin intermediul urmaririi eclipselor pe care le au una fata de cealalta. Insa o alta metoda ar fi si aceea conform careia se stabileste energia emisa de stele. In cazul in care doua stele sunt la fel de fierbinti, exista totusi o diferenta intre ele si anume, steaua care are volumul mai mare va transmite o lumina mai mare. Spre exemplu avem stelele Capella si Soarele. Ambele masoara temperatura de 5.800 de grade Celsius, ambele apartin tipului G. Insa Capella este de considerata a fi de aproximativ 16 ori mai voluminoasa decat Soarele nostru, lucru determinat de pozitia pe care o are pe Diagrama Hertzsprung-Russell si anume in partea superioara.
Compozitia chimica a stelelor, desi aparent este aceeasi, se pare ca difera in functie de varsta si de marime. Chiar daca toate au heliu si hidrogen cercetatorii au cazut de acord ca stelele mai vechi nu au atat de mult metal precum stelele mai tinere. Astfel ca asa numitele gigante rosii, chiar daca nu mai au hidrogen pot sa consume in continuare materiale mai grele cat si heliu. Asa cum am explicat in evolutia si formarea unei stele, putin mai sus, acestea in momentul in care se „nasc” practic arata ca si un bec care se aprinde, iar energia lor este preluata in tot timpul lor de existenta din cadrul fuziunii care are loc intre heliu si hidrogen, in cadrul central regional. Insa masa stelei este cea care determina durata acestui proces, el putand fi mai lung sau mai scurt. De exemplu, avem iar Soarele. Acest astru maret pentru noi si vital poate sa aiba un proces de ardere de pana la 10 miliarde de ani insa pentru un astru care are o masa de trei ori mai mare procesul se poate finaliza dupa aproximativ 500 de milioane de ani si pentru o stea care are masa de 30 de ori mai mare procesul este si mai mic si anume pana la sase milioane de ani si asa mai departe.
Astronomii si cercetatorii amatori au constatat ca stelele care sunt cele mai grele in momentul inceperii vietii lor sunt si cele care vor da cea mai mare lumina si vor produce cea mai mare energie in timpul evolutiei lor. In ciuda faptului ca stelele se afla la distante foarte mari fata de noi, ele pot avea miscari aproape neobservabile, insa trebuie retinut ca viteza cu care se deplaseaza este uneori extrem de mare, chiar daca nu pot fi observate nici macar cu ajutorul unui telescop, dar nicidecum cu ajutorul ochiului uman. Acesta este motivul pentru care spunem poate adesea ca stelele nu isi misca deloc pozitia. Dimpotriva ele „circula” mai repede decat ne-am fi imaginat. Totusi viteza lor poate fi determinata insa doar cu ajutorul cercetarii spectrului fiecarei stele.
Cercetatorii au observat in urma studiilor realizate ca stelele nu au o orbita bine determinata, iar aceasta poate sa fie parcursa cu o viteza de aproximativ 24 de kilometri pe secunda. In plus Soarele este singura stea observata, fiind si cea mai apropiata de noi, care are o viteza de deplasare de aproximativ 26 de kilometri pe secunda, iar directia lui se pare ca este sensul constelatiei Hercule. Totusi distanta unei stele fata de pamant poate sa determine unghiul sub influenta caruia aceasta s-a deplasat insa nu oricum, ci folosind diametru orbitei pamantului care este cunoscut ca avand 300 de milioane de kilometri. Distanta acelei stele se va obtine insa pornind de la jumatatea valorii unghiului cu pricina. Metoda poarta numele de Paralaxa, insa ea este folosita pentru a determina pozitia stelelor ce se afla la o distanta mica fata de Terra deoarece celelalte stele nu au unghiul de masurare atat de mare pentru a putea oferi rezultate credibile sau ajutatoare.
Stelele care ni se par foarte aproape sunt totusi destul de departe de noi, iar distanta lor poate sa fie atat de mare incat nu poate fi masurata cu ajutorul unitatii de masura „kilometru”. Astfel se foloseste anul lumina care reprezinta distanta pe care lumina o poate face intr-un an si anume de 300.000 de kilometri pe secunda, aceasta distanta fiind parcursa in vid. Astfel putem determina cu ajutorul unui calcul si distanta celei mai apropiate stele din galaxia Proxima Centauri, aceasta fiind de 4.22 de ani lumina, mai exact 40 de mii de miliarde de kilometri.
