Se stiu mult mai putine lucruri despre structura lui Venus, decat despre suprafata si atmosfera sa. Cu toate acestea, deoarece planeta Venus este asemanatoare cu Pamantul in ceea ce priveste dimensiunea si densitatea, si deoarece aceasta a fost creata probabil din aceleasi materiale ca si Pamantul, oamenii de stiinta se asteapta ca Venus sa fi evoluat la fel, cel putin in ceea ce priveste structura. Prin urmare, planeta Venus are probabil un nucleu de metal, o manta de roca densa si o crusta de roca mai putin densa. Nucleul, la fel precum cel al Pamantului, este probabil compus in principal din fier si nichel, desi densitatea putin mai mica a lui Venus poate indica faptul ca nucleul sau contine si alte materiale mai putin dense, cum ar fi sulful. Deoarece nu a fost detectat niciun camp magnetic intrinsec in cazul lui Venus, nu exista dovezi directe care sa ateste prezenta unui nucleu metalic, asa cum este cazul Pamantului. Calculele cu privire la structura interna a lui Venus sugereaza ca limita exterioara a nucleului se afla la putin peste 3000 de kilometri distanta de centrul planetei.

Deasupra nucleului si sub crusta se afla mantaua lui Venus, care formeaza cea mai mare parte din volumul planetei. In ciuda temperaturilor mari de la suprafata, temperaturile din interiorul mantalei sunt cel mai probabil similare cu cele din mantaua Pamantului. Desi o manta planetara este compusa din roca solida, materialul din aceasta se poata tiri sau poate curge incet, la fel cum face gheata, permitand miscarilor de convectie sa aiba loc. Convectia este un egalizator foarte bun al temperaturilor din interiorul unei planete. Similara cu energia termica din interiorul Pamantului, caldura din interiorul lui Venus este considerata a fi generata de descompunerea materialelor radioactive naturale. Aceasta caldura este transportata la suprafata prin convectie. Daca temperaturile din adancul lui Venus ar fi considerabil mai ridicate decat cele din interiorul Pamantului, vascozitatea rocilor din manta ar scadea brusc, accelerand convectia si eliminand caldura mult mai rapid. Prin urmare, interiorul profund al lui Venus si cel al Pamantului nu ar trebui sa difere in mod dramatic in ceea ce priveste temperatura.

Miscarile de convectie si evolutia geologica a planetei Venus

Compozitia crustei venusiene este considerata a fi dominata de bazalt. Datele gravitationale sugereaza ca grosimea crustei este destul de uniforma in cea mai mare parte a planetei, cu valori tipice de 20-50 de kilometri. Exceptii posibile sunt zonele muntoase tessera, unde crusta poate fi cu mult mai groasa. Miscarile de convectie din mantaua unei planete pot face ca materialele aflate aproape de suprafata sa experimenteze stresul, iar miscarile din mantaua planetei Venus pot fi in mare parte responsabile pentru deformarea tectonica observata in imaginile radar. Pe Venus, campul gravitational se coreleaza mai puternic la topografie, in cazul regiunilor intinse, decat e cazul pe Pamant – de exemplu, regiunile mari unde topografia este mai inalta decat cota medie pe Venus, tind sa fie de asemenea regiunile unde gravitatia masurata este mai mare decat media. Acest lucru implica faptul ca, o mare parte din cresterea masei asociata cu topografia ridicata nu este compensata de un deficit de compensare a masei in crusta de baza pe care se sprijina, asa cum este pe Pamant. In schimb, unele zone topografice extinse isi pot datora originea miscarilor de convectie din manta. Topografia ridicata, cum ar fi Beta Regio, poate fi situata deasupra regiunilor in care mantaua se ridica, in timp ce topografia mai joasa, cum ar fi Lavinia Planitia, ar putea fi situata deasupra regiunilor in care mantaua se scufunda.

Citește și:  Există vreo diferenţă între un psihopat şi un sociopat? Dacă da, care este mai periculos?
Structura planetelor: Mercur, Venus, Pamant, Luna, Marte , Foto: commons.wikimedia.org
Structura planetelor: Mercur, Venus, Pamant, Luna, Marte , Foto: commons.wikimedia.org

In ciuda numeroaselor asemanari generale dintre Venus si Pamant, evolutia geologica a celor doua planete a fost izbitor de diferita. Dovezile sugereaza ca procesul placilor tectonice nu functioneaza acum pe Venus. Desi deformarea litosferei pare intr-adevar sa fie determinata de miscarile din manta, placile litosferice nu se misca in principal pe orizontala, una fata de cealalta, asa cum fac pe Pamant. In schimb, miscarile sunt in mare parte verticale, litosfera deformandu-se in sus si-n jos, ca raspuns la miscarile de convectie subiacente. Fenomenele vulcanice, santurile si fisurile tind sa se concentreze in regiunile in care mantaua se ridica la suprafata, iar centurile de deformare sunt concentrate in regiunile in care mantaua se scufunda. Formarea zonelor muntoase accidentate, cum ar fi Afrodita si Ishtar, nu este foarte bine inteleasa, insa mecanismul implica probabil un fel de ingrosare a crustei locale, ca raspuns la miscarile mantalei.

Lipsa miscarii placilor tectonice pe Venus s-ar putea datora in parte temperaturii mari de la suprafata, care face ca stratul superior rigid al planetei (litosfera) sa fie mai dinamic si, prin urmare, mai rezistent la subductie decat litosfera Pamantului. In mod interesant, litosfera venusiana este mai groasa decat a Pamantului, iar aceasta s-a ingrosat in timp. O ingrosare treptata, pe termen lung, a litosferei poate fi legata de o concluzie curioasa, si anume: acum un miliard de ani, mare parte din planeta a avut parte de o remodelare geologica scurta, dar intensa. O explicatie posibila ar fi ca Venus are parte de niste rasturnari episodice ale mantalei, in care litosfera subtire se ingroasa treptat si determina un eveniment geologic de remodelare scurt, dar masiv. Totusi, nu se stie de cate ori s-ar fi putut intampla acest lucru in istoria planetei si nici cand s-ar putea intampla din nou.

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.