Pamantul este un sferoid oblic. Structura Pamantului este compusa dintr-un numar de straturi diferite. Acestea sunt:
• Miezul – care are diametrul de aproximativ 7000 de kilometri si se afla in centrul Pamantului.
• Mantaua – care inconjoara miezul si are o grosime de 2900 de kilometri.
• Crusta – care pluteste deasupra mantiei. Aceasta este compusa din crusta oceanica bogata in bazalt si crusta continentala bogata in granit.
Miezul este o componenta bogata in fier si nichel, care este alcatuita din doua straturi: miezul interior si miezul exterior. Conform teoreticienilor, miezul interior este solid si are o densitate de aproximativ 13 grame pe centimetru cub si o raza de aproximativ 1220 de kilometri. Miezul exterior este lichid si are o densitate de aproximativ 11 grame pe centimetru cub. Acesta inconjoara miezul interior si are o grosime medie de aproximativ 2250 de kilometri.
Mantia are grosimea de aproximativ 2900 de kilometri si reprezinta 83% din volumul Pamantului. Aceasta este compusa din mai multe straturi diferite. Mantaua superioara incepe de la baza crustei si ajunge pana la adancimea de 670 de kilometri. Se crede ca aceasta regiune din interiorul Pamantului este compusa din peridotit, o roca ultramafica alcatuita din mineralele olivina si piroxen. Stratul superior al mantalei superioare (de la 100 la 200 de kilometri mai jos de suprafata) este numit astenosfera. Studiile stiintifice sugereaza ca acest strat are proprietati fizice care sunt diferite de restul mantalei superioare. Rocile din aceasta portiune superioara a mantalei sunt mai rigide si fragile, din cauza temperaturilor mai reci si a presiunilor mai joase. Sub mantaua superioara se afla mantaua inferioara, care se extinde de la 670 de kilometri pana la 2900 de kilometri sub suprafata Pamantului. Acest strat este fierbinte si plastic. Presiunea mai mare din acest strat duce la formarea de minerale care sunt diferite de cele din mantaua superioara.
Crusta si procesele care au loc la nivelul acestui strat
Litosfera (scoarta Pamantului) este un strat care include crusta si partea cea mai de sus a astenosferei. Acest strat are grosimea de aproximativ 100 de kilometri si are capacitatea de a aluneca peste mantaua superioara. Litosfera este zona cutremurelor, a formarii muntilor, a vulcanilor si a miscarii scoartei continentale. Partea superioara a litosferei consta in crusta. Acest material este rece, rigid si fragil. Aceasta crusta este de doua tipuri: crusta oceanica si crusta continentala. Ambele tipuri de crusta sunt mai putin dense decat roca gasita in stratul de baza al mantalei superioare. Crusta oceanica este subtire, avand intre cinci si zece kilometri grosime. Aceasta este compusa din bazalt si are o densitate de aproximativ 3 grame pe centimetru cub.
Crusta continentala are grosimea cuprinsa intre 20 si 70 de kilometri si este compusa in principal din granit mai usor. Densitatea crustei continentale este de aproximativ 2,7 grame pe centimetru cub. Crusta continentala este cea mai subtire in zone ca Valea Riftului din Africa de Est si Bazinul si Provincia Range din Statele Unite ale Americii (aflata in Nevada, aceasta regiune are aproximativ 1500 de kilometri latime si se intinde pe 4000 de kilometri de la nord la sud). Crusta continentala este cea mai groasa sub lanturile muntoase si se extinde in manta. Ambele tipuri de cruste sunt compuse din numeroase placi tectonice care plutesc deasupra mantiei. Curentii de convectie din manta determina miscarea lenta a acestor placi peste astenosfera.
O proprietate interesanta a crustei continentale si oceanice este ca aceste placi tectonice au capacitatea de a se ridica si scufunda. Acest fenomen se produce deoarece crusta pluteste deasupra mantiei ca niste cuburi de gheata in apa. Cand crusta Pamantului devine mai grea datorita formarii muntilor sau a glaciatiunii, aceasta se deformeaza si se scufunda si mai adanc in mantie. Daca greutate este indepartata, crusta devine mai dinamica si pluteste mai sus pe manta.
Acest proces explica schimbarile recente in ceea ce priveste inaltimea nivelului marii in zonele de coasta din estul si nordul Canadei si Scandinavia. Unele locatii din aceste regiuni ale lumii au vazut cum nivelul marii a scazut pana la un metru, in ultimii o suta de ani. Acum 10 000 de ani, ambele zone erau acoperite de foi masive de gheata. Greutatea acestora a impins crusta mai adanc in manta. Acum, deoarece gheata a disparut, aceste zone au inceput sa creasca incet pana la un nivel nou de echilibru.
