Sub specie aeternitas este o expresie latină, în care se concentrează un mesaj deopotrivă filosofic și religios, referitor la ceea ce este universal și etern adevărat, fără raportare la temporalitate.
Literal, „Sub specie aeternitas” se traduce: „Din perspectiva eternității”, „Sub semnul eternității” și este o structură antonimică expresiei „Sub specie durationis” (Sub aspectul duratei/Din perspectiva duratei).
Cel care a consacrat expresia „Sub specie aeternitas” este filosoful olandez Spinoza, sefard de origine (evreu de rit spaniol, emigrat în Olanda), în lucrarea „Etica”. În ansamblu, gândirea filosofică a lui Spinoza aparține raționalismului, adică acea doctrină potrivit căreia rațiunea este singura cale posibilă a cunoașterii. Altfel spus, pentru raționaliști, realitatea nu poate fi cunoscută decât în virtutea forței rațiunii, și nu prin credință, dogmă religioasă sau pe alte căi.
Lucrarea „Etica” (Ethica Ordine Geometrico Demonstrata), cea mai cunoscută și cea mai importantă dintre scrierile filosofului olandez, a fost concepută în limba latină, între 1661 și 1675, dar publicată după moartea sa, în 1677, și interzisă în anul următor.
Cartea urmărește un drum al cunoașterii, care pornește de la Dumnezeu, pentru a ajunge la conceptele de „libertate” și „beatitudine” – în sensul de fericire durabilă a cuiva care a ajuns la împlinirea aspirațiilor și a dorințelor pe care le consideră a fi importante. Filosoful îndeamnă omul să-și depășească starea de servitute față de afecte (sentimente, senzații, emoții), să se emancipeze și să ajungă la fericire printr-o cunoaștere veritabilă a lui Dumnezeu, identificat cu Natura, și prin înțelegerea raporturilor de cauzalitate. Spinoza respinge ideea liberului arbitru, considerând că totul se supune cauzalității.
Analizând atributele divinității (Deus sive Natura – Dumnezeu sau Natura), filosoful postulează că „ține de esența rațiunii să perceapă lucrurile sub forma eternității”. Sufletul omului, spune filosoful, nu poate pieri odată cu trupul, rămâne ceva din existența vremelnică a omului, ceva ce nu poate fi măsurat prin durată, iar acest ceva este sufletul – de esență eternă.
Din perspectiva lui Spinoza, interpretarea rațională a relației dintre durată și eternitate conduce la două modalități de înțelegere a lumii: fie în relație cu timpul și spațiul (Sub specie durationis), fie sub specie aeternitas, în măsura în care totul este cuprins în natura lui Dumnezeu.
Mai târziu, Ludwig Wittgenstein, filosof și matematician austriac, din secolul al XX-lea, stabilește o relație între opera de artă, văzută sub specie aeternității, și morală, care vine dintr-o lume aflată și ea sub semnul eternității.
În 1927, scriitorul francez Romain Rolland, într-o scrisoare adresată lui Sigmund Freud, descria ceea ce el numea „sentimentul oceanic”, adică acea stare în care cineva are impresia sau voința de a se simți una cu Universul, cu eternitatea, chiar în absența unei convingeri religioase. Freud a consacrat acestei idei, a „sentimentului oceanic”, o operă întreagă, intitulată „Viitorul unei iluzii”.
În teoria filosofică și cosmologică a „eternalismului” și a „Universului-bloc”, sub specie aeternității definește tot ce există într-un continuum spațiu-timp, adică ceea ce oamenii numesc trecut, prezent și viitor există, în realitate, simultan, în Univers.
Exploatată de filosofi timp de secole, expresia „sub specie aeternității” a intrat și în limbajul curent, fie pentru a sublinia atitudinea celor care judecă lumea dintr-o astfel de perspectivă, a eternității, fie ironic, aplicată persoanelor care interpretează fapte banale, comune, din același punct de vedere, al veșniciei, ceea ce este inadecvat.
- Aplicații contemporane și relevanță culturală: Expresia sub specie aeternitatis depășește limitele discuțiilor filosofice, influențând și alte domenii, precum literatura, arta și psihologia. Modul în care este utilizată în discursurile moderne reflectă o căutare continuă a sensului și a perspectivelor dincolo de imediat și efemer. Acest concept ne îndeamnă să privim evenimentele și situațiile vieții cu o viziune mai largă, evaluând semnificațiile lor într-un cadru mai vast și mai durabil.
- Importanța în dezvoltarea personală și gândirea critică: Înțelegerea și aplicarea conceptului de sub specie aeternitatis poate avea un impact semnificativ asupra dezvoltării personale și gândirii critice. Acesta ne încurajează să ne depășim perspectivele limitate și să evaluăm deciziile și evenimentele în contextul unui întreg mai mare, promovând astfel o abordare mai matură și mai reflectivă a vieții.
- Legătura cu alte concepte filosofice: Interconexiunea dintre sub specie aeternitatis și alte concepte filosofice demonstrează valoarea acestuia ca instrument de gândire. Comparându-l cu idei precum memento mori sau carpe diem, putem aprecia diversitatea modurilor în care oamenii au încercat să înțeleagă și să interpreteze experiența umană.
Pentru a aprofunda înțelegerea regulilor de gramatică și utilizarea corectă a expresiilor în limba română, consultă articolul nostru cum este corect: cunoștință sau cunoștiință.
