Sulita, in forma ei cea mai simpla – o lunga prajina ascutita la capat si cu varful calit in foc – a fost inventata si folosita inca din preistorie, atat ca arma de vanatoare, cat si de razboi, oferind avantajul ca vanatul sau dusmanul se puteau lovi de la distanta. Treptat, pentru a-i spori eficienta, oamenii i-au adaugat varfuri ascutite din piatra, bronz sau fier, lipite cu rasina de mesteacan.
Cele mai vechi sulite, confectionate din crengi de molid, au fost descoperite in Saxonia, in districtul Helmstedt (in partea de est a Germaniei), datand de peste 20 000 de ani. Aveau lungimea de aproximativ un metru si jumatate si erau aruncate, probabil, cu o singura mana.
Tot in antichitate, dar intr-o perioada mai tarzie, grecii, romanii si macedonenii utilizau sulite de 5-6 metri lungime. Sulitele mai scurte (de doi metri), cu varf din fier, piramidal, mai lung decat in cazul altor modele, aflate in dotarea legiunilor romane, aruncate la mare distanta (in jur de 40 de metri), se numeau « pilum ».
Impactul lor era atat de puternic, incat puteau strapunge un scut de trei centimetri grosime, facut din lemn, captusit cu piele de animal, sau chiar scuturile metalice. Se pare ca, fara asemenea arme, romanii condusi de Iulius Cezar, nu ar fi putut sa cucereasca cetatile galice, in secolul I i.Hr., in batalia de la Alesia, cand au trebuit sa il infrunte pe viteazul Vercingetorix, cel care i-a unit pe gali, locuitori, la vremea respectiva, ai teritoriului pe care astazi se afla Italia, Belgia, Elvetia si nordul Italiei.
In Evul Mediu, pe langa sabie, care ramane arma emblematica a epocii, sulita a continuat sa fie un element esential din dotarea armatelor (a cavaleriei usoare), acesteia adaugandu-i-se lancea, foarte asemanatoare ca forma, dar de mai mici dimensiuni si destinata confruntarii de aproape, corp la corp. Ambele au fost abandonate treptat, incepand cu secolul al XVII-lea, fiind inlocuite cu armele de foc.
Sulita – intre istorie si mitologie
« Sfanta sulita » sau « Sulita destinului » (« Lancea lui Longinus ») este o relicva legata de Patimile lui Iisus Hristos, care au precedat Invierea Lui. Textele sfinte spun ca « Sulita destinului » a fost confectionata de un fierar din Damasc, care a avut premonitia ca de lancea sa se va lega o istorie pe care omenirea nu o va uita niciodata. De la fierar, sulita a ajuns la un soldat roman, aproape orb – Gaius Cassius sau Longinus – care a primit porunca sa zdrobeasca oasele lui Iisus rastignit pe cruce, dar el a decis sa verifice mai intai daca Iisus este mort si a strapuns cu sulita coasta dreapta a trupului rastignit.
Atunci, din sangele care a curs, o picatura i-a atins ochiul bolnav, omul recapatandu-si vederea pe loc. Uimit de o asemenea intamplare, se pare ca soldatul a spus : « Cu adevarat, Omul acesta este Fiul lui Dumnezeu ». S-a convertit la crestinism si a devenit calugar de Cappadocia (localitate din Asia Mica, locul sau de nastere). Pentru credinta lui, a indurat mari chinuri, fiind, la randul lui schingiuit. A murit ca un martir, la Ierusalim si, mai tarziu, a fost sanctificat. Este sarbatorit, in Orient (la ortodocsi), la 16 octombrie, iar in Occident (la catolici), pe data de 15 martie.
« Lancea Sfanta » a fost pomenita pentru prima data, in secolul al VI-lea, cand se stia ca este pastrata la Ierusalim. Relicve din « Lancea lui Longinus » au ajuns, in secolul urmator, la Constantinopol, apoi in Franta, in Germania, la Vatican. Nenumarate copii exista, in prezent, in multe parti ale lumii, fara a se sti, cu adevarat, care este autentica.
In bisericile ortodoxe, amintirea acestei intamplari se pastreaza in ritualul Euharistiei (Impartasania), « Sfanta lance » fiind numit, in mod simbolic, cutitul folosit pentru taierea anafurei, painea sfanta care simbolizeaza trupul lui Iisus. Cu o sulita este infatisat, in iconografia crestina, si Sfantul Gheorghe, cel care a rapus balaurul, alegorie a biruintei credintei in Dumnezeu asupra demonului, a Binelui asupra Raului. 
In mitologia tarilor scandinave, sulita este simbolul lui Odin, unul dintre cei mai importanti zei – al cunoasterii, al victoriei si al mortii – si al Walkyriilor, fecioarele razboinice, imbracate in armura, aflate in slujba lui Odin, care ii alegeau, de pe campul de lupta, pe cei mai viteji, pentru a-i duce in Valhalla, palatul (Raiul) zeului Odin.
Sulita in sport
Aruncarea sulitei este, astazi, un sport prezent in marile competitii, inclusiv in cele olimpice, care consta in lansarea unei suliti din metal sau, mai nou, din fibra de sticla sau de carbon. Chiar daca, in epoca moderna, aruncarea sulitei a devenit sport olimpic incepand cu anul 1908, totusi aceasta proba facea parte inca din antichitate din cele cinci probe de pentatlon. Potrivit regulamentului, competitorii au dreptul la sase incercari, pentru care isi iau un elan de cativa pasi.
Pentru ca o aruncare sa fie valida, varful sulitei trebuie, sa se infiga in sol, la primul impact. Recordul mondial masculin ii apartine cehului Jan Zelezny si a fost stabilit in Germania, in 1996, cu o aruncare de 98,48 metri. In competitia feminina recordul apartine unei sportive tot din Cehia, care, in 2008, a runcat 72,28 metri.
