In astronomie, nova este o stea care, la un moment dat, devine extrem de stralucitoare, pentru cateva zile sau cateva ore, dupa care revine la luminozitatea ei initiala. Primii astronomi care sesizasera stralucirea deosebita, intr-un loc pe care il percepusera, mai inainte, ca fiind intunecat, au fost convinsi ca descoperisera o noua stea (in latina, “nova” inseamna “nou”). Cauza stralucirii, dupa cum s-a demonstrat mai tarziu, este concentratia foarte mare de heliu, la care se ajunge, uneori, in straturile care inconjoara corpul ceresc respectiv.
Aceasta concentratie se explica prin faptul ca novele apartin unor sisteme binare, adica doua stele, care, in momentul in care se afla foarte aproape una de alta, genereaza o atmosfera foarte densa, care provoaca o explozie (sursa luminii puternice), dupa care stelele revin la forma de la inceput. Rareori, stelele se nasc singure, de obicei formandu-se in perechi, legate intre ele gravitational si orbitand una in jurul celeilalte. Exista si sisteme stelare multiple. Astfel de fenomene au putut fi observate si analizate cu ajutorul spectroscopiei.
O supernova este o stea care devine si mai stralucitoare decat o nova. Se cunosc mai putine aspecte referitoare la supernove, dar oamenii de stiinta au stabilit ca exista doua tipuri. Unul este asemanator cu novele, stralucirea supernovelor rezultand dintr-un fenomen similar cu cel provocat de stelele duble – una dintre stelele perechi ia materie de la cealalta, facand-o instabila si producand, pana la urma, o explozie termonucleara. Al doilea tip de supernove a fost observat, pentru prima data, abia in 1987, pe 24 februarie, de catre Ian Shelton, de la observatorul din Chile, Las Campas, in Marele Nor Magellan (o galaxie mai mica, din apropierea Caii Lactee).
Este un fenomen care marcheaza sfarsitul unei stele, cand energiile sale sunt epuizate, straturile exterioare sunt respinse cu viteze ametitoare, cuprinse intre 4 820 si 9650 kimetri/secunda, producand o explozie teribila, care distruge steaua, aruncand in spatiu diverse elemente chimice. In acest moment al exploziei, stralucirea stelei este maxima, dupa care dispare. Supernova din 1987 (numita supernova 1987A) a ajuns la acest stadiu al autodistrugerii, in 88 de zile.
Prima supernova, fara a se sti exact despre ce este vorba, a fost observata in 1054, de catre astronomii chinezi, in Constelatia Taurului. Lumina exploziei a fost atat de puternica incat supernova a putut fi vazuta si ziua, timp de trei saptamani, iar noaptea, aproape doi ani. Urmatoarea supernova a fost zarita in 1572 si alta in 1604. Inainte de a se stinge pentru totdeauna, o supernova poate atinge o luminozitate de o suta de ori mai puternica decat a Soarelui. Resturile acestui tip de supernove raman in univers sub forma unui nor (de exemplu, nebuloasa Racului). Se intampla ca, in mijlocul unei nebuloase sa apara cate o stea-neutron, care se roteste foarte repede, numita “pulsar”. In 1997, cativa astronomi americani au descoperit, la 25 000 de ani lumina, nebuloasa pe care au numit-o “Pistol”, dincolo de care se afla cea mai stralucitoare stea din Univers, botezata cu acelasi nume (Pistol).
Viata unei stele este determinata fundamental de masa ei si de compozitia chimica si presupune mai multe etape: faza “pitica” (momentul initial, cand steaua se naste dintr-o nebuloasa, care este rezultatul exploziei unei supernove, amestec de gaz si praf cosmic, cu mare concentratie de hidrogen), faza de “urias” (de maxima dezvoltare), explozia (supernova) si, in urma exploziei, din nou “nebuloasa” sau o “gaura neagra”, dupa care ciclul se reia. Pentru o stea de marimea Soarelui, timpul necesar ca ea sa se nasca (prin formarea, din nebuloasa, mai intai a unei protostele, care se contracta, pana cand, in centrul ei temperatura ajunge in jur de 10 milioane de grade) este de aproximativ 30 de milioane de ani. Cu cat o stea este mai mare, cu atat timpul in care se naste este mai mare, dar viata ei va fi invers proportionala cu marimea, deoarece isi consuma mai repede hidrogenul.
Inventarea telescopului a facut posibila observarea supernovelor si din alte galaxii decat cele din Calea Lactee (in care exista peste 1000 de nebuloase). Intr-o galaxie, o supernova apare aproximativ la 50-100 de ani. Cu ajutorul telescopului Hubble, de la NASA, s-a putut constata ca supernova descoperita in 1987 (care a explodat, probabil prin 160 000 i.Hr., aflandu-se la 10 triliarde de kilometri de Terra, adica 160 000 de ani lumina) a generat aproximativ 30 de puncte luminoase, ca un sirag de perle, care, in viitor, se vor apropia intre ele, ca un inel stralucitor. Un spectacol fascinant, fara final.
VIDEO: Supernova 1987A
