Talibanii din Afganistan sunt, de mai multe zile, în centrul atenţiei in mass-media mondială, după ce duminică, 15 august 2021, au preluat controlul în Kabul (capitala Afganistanului) şi, practic, asupra întregii ţări, la foarte scurt timp după retragerea intempestivă a forţelor armate americane şi ale aliaţilor NATO.
Talibanii sunt membrii mişcării fundamentaliste islamice – o mişcare religioasă şi politică, al cărei scop este, spun ei, de a restabili adevărata comunitate islamică, prin orice mijloace, inclusiv război, atentate, susţinând întoarcerea la tradiţia nealterată a Islamului (o religie întemeiată, în secolul al VII-lea, de profetul Mahomed şi răspândită în Asia şi Africa) şi afirmând categoric intoleranţa faţă de alte credinţe.
Strict etimologic, “taliban”, în limba “pastună” (“pashtu”), una dintre cele două limbi oficiale (alături de “dari”) vorbite în Afganistan, înseamnă “student” într-o universitate teologică musulmană (“madrasa”). Cuvântul “talibani” se mai foloseşte şi într-o serie de ţări din vestul Africii (în Senegal, Nigeria, Ghana etc.).
În timpul “Războiului din Afganistan”, dintre anii 1979 şi 1989, dintre mujahedini (islamişti) şi armata URSS, milioane de tineri afgani au studiat în aceste “madrasa”, din Pakistan, puternic influenţate de o şcoală de gândire – “deobandi” – care afirmă întoarcerea la “un Islam drept, care respectă principiile islamice si legea divină Sharia”.
Potrivit “Sharia”, in lumea pe care si-o doresc talibanii, nu se acceptă partidele politice, sunt refuzate structurile democratice, nu sunt excluse execuţiile publice, nu se acordă niciun drept femeilor, nu se oferă salarii oficialilor şi soldaţilor, doar mâncare, haine, incălţăminte şi arme.
“Vrem să refacem vremurile vechi – spun talibanii – vremurile în care a trăit Profetul şi nu avem altă preocupare decât ce îşi doreşte poporul afgan”. În primii ani de după preluarea puterii (anii 1990), talibanii s-au bucurat de sprijin popular, mai ales după războiul cu URSS.
Afganistan – ţara asiatică de la răscruce de drumuri
Afganistan (“Tara afganilor”/ “Pământul afganilor” – “stan” = “pământ”) sau Emiratul Islamic Afganistan, despre care s-a vorbit cel mai mult la emisiunile de stiri din intreaga lume, din ultimii 20 de ani, este un stat din Asia Centrală, cu o suprafaţă de peste 600 000 de kilometri pătraţi, cu o populaţie de peste 38 de milioane de locuitori şi una dintre cele mai sărace ţări din lume. Situată pe “Drumul Mătăsii”, într-un punct important de trecere spre inima Asiei, se învecinează cu Uzbekistan, în nord, China şi Tadjikistan, în nord-est, Pakistan la est – sud-est, Iran în vest şi Turkmenistan, în nord-vest.
Geografic, 75% din suprafaţa ţării este acoperită de munţi foarte înalţi, cu vârfuri de peste 6000 de metri (Munții Hindu Kush, al doilea lanț muntos ca mărime din lume), câmpii aride şi podişuri pustii.
În timpurile vechi (antichitate şi Evul Mediu), acest teritoriu a fost stăpânit de perşi, arabi, mongoli etc. şi s-a constituit ca stat în 1747. În secolul al XIX-lea, a fost supus de Marea Britanie, iar independenţa i-a fost recunoscută în 1919. În 1973, regele Muhammad Zahir a fost înlăturat, iar ţara, proclamată republică. În 1978, printr-o lovitură de stat, puterea este luată de comunişti, divizaţi şi aceştia în două facţiuni. În 1979, URSS invadează Afganistanul şi, până în 1990, urmează un lung război, inclusiv civil, vreme în care peste 6 milioane de afgani s-au refugiat în Iran şi Pakistan.
La momentul actual, în toată ţara, există doar două căi ferate (85 de kilometri) şi, în multe zone, nu există acces la electricitate. Homosexualitatea, alcoolul, narcoticele şi carnea de porc sunt interzise. Speranţa de viaţă este de circa 53 de ani.
Talibanii. De la ocupaţia sovietică la controlul NATO în Afganistan
La finalul perioadei de ocupaţie sovietică în Afganistan, mai multe grupări de mujahedini s-au reunit, apărând astfel primele grupuri de talibani, susţinute material de către Pakistan. În 1994, talibanii au preluat controlul asupra oraşului Kandahar, în 1996, au cucerit capitala, Kabul, şi au format “Emiratul Islamic al Afganistanului”, în 1998, talibanii controlând aproape 90% din ţară.
În acest răstimp, s-au comis nenumărate masacre în rândul populaţiei civile, crima şi adulterul erau/ sunt pedepsite cu moartea, furtul cu amputarea mâinilor, Internetul, televiziunea, cinematografele, muzica sunt interzise (astăzi revenindu-se parţial asupra acestui aspect, apelându-se frecvent la filmele de propagandă), femeile trebuie să poarte obligatoriu “burka” tradiţională (haina care le acoperă din cap până în picioare, inclusiv “hijab-ul” – vălul islamic), accesul la şcoală al fetelor era admis numai până la vârsta de 10 ani.
În 2001, intervenţia forţelor NATO în Afganistan a generat un susţinut război de gherilă. În acest an, Ahmad Shah Massoud, principalul lider al mişcării afgane de opoziţie, după preluarea puterii de către talibani, a mers în Europa şi, în cadrul unor discuţii cu Parlamentul european, a solicitat ajutor umanitar pentru cei controlaţi de talibani.
În acelaşi an, Massoud a fost asasinat, iar două zile mai târziu, în SUA, s-au produs “Atentatele din 11 septembrie”, coordonate de Al-Qaeda, al cărei lider era Osama bin Laden, un milionar saudit. Analiştii apreciază ca Osama bin Laden a ordonat uciderea lui Massoud, pentru a-i ajuta pe talibani şi pentru a-şi asigura influenţa în Afganistan.
Toate aceste acţiuni au dus la invadarea Afganistanului de către NATO, care a înlăturat de la putere regimul taliban. Ahmad Shah Massoud a fost declarat post-mortem “erou naţional”, iar ziua în care a fost asasinat – 9 septembrie – este considerată sărbătoare naţională.
Acordul de pace de la Doha, între talibani şi guvernul afgan. Retragerea trupelor occidentale
În septembrie 2020, la Doha, în capitala Quatarului, ţară din Asia de Vest, vecină cu Arabia Saudită, au început negocieri istorice între guvernul Afganistanului şi talibani, pentru încheierea conflictelor, în prezenţa secretarului de stat american Mike Pompeo şi a unor oficiali NATO. Discuţiile au pornit de la premisa că “nu trebuie să existe câştigători sau pierzători”, că trebuie protejate drepturile afganilor, că talibanii trebuie să renunţe la violenţe şi atentate.
De asemenea, Declaraţia comună între Republica Islamică Afganistan şi Statele Unite ale Americii privind aducerea păcii în Afganistan, precum şi Rezoluţia NATO in care se preciza că forţele aliate vor pleca din Afganistan când vor exista condiţii ca această tară să nu mai devină din nou “o platformă pentru teroriştii locali”, păreau să pună capăt zecilor de ani de conflicte.
Talibanii, la rândul lor, au pus ca principală condiţie, retragerea tuturor trupelor străine de pe teritoriul Afganistanului, adică circa 3 500 de soldaţi americani şi aproximativ 10 000 de soldaţi din trupele NATO.
La momentul actual, în contextul retragerii trupelor occidentale, dupa 20 de ani, în numai câteva zile, talibanii au preluat controlul asupra a 65% (85%, susţin talibanii) din teritoriul ţării, în mai puţin de o săptămână au ocupat Kabul şi multe alte capitale regionale, numeroase zone rurale. Preşedintele ţării, Ashraf Ghani, a părăsit Afganistanul, armata naţională s-a retras, permiţând ofensiva talibanilor.
Mii de civili, afgani şi cetăţeni străini, au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele. Imagini dramatice, cu oameni disperaţi, alergând sau agăţându-se de fuselajul avioanelor, în aeroportul din Kabul, în speranţa că vor reuşi să părăsească ţara, au făcut înconjurul întregii lumi.
Talibanii şi viaţa în Afganistan
Potrivit datelor NATO, talibanii ar avea, în prezent, circa 85 000 de luptători. Pentru ei, aşadar, ţelul este restaurarea legii “Sharia”, legea Islamului. Ministerul, pe care ei l-au numit “Ministerul pentru promovarea virtuții și suprimarea viciilor”, a instituit restricţii categorice, aproape imposibil de imaginat pentru mileniul al III-lea: interzicerea computerelor, a camerelor video, a aparatelor de fotografiat, televiziunii etc.
Jurnaliştilor străini li s-a interzis să vorbească, indiferent de situatie, cu femeile afgane. În şcolile lor, jumătate din timp este dedicat religiei, orele de sport şi arte sunt eliminate din programa şcolară, instrumentele muzicale au fost arse, iar sistemele medicale şi şcolare au fost împărţite în funcţie de sex. Au impus vopsirea geamurilor de la locuinţe, pentru ca femeile să nu fie văzute din exterior.
De-a lungul timpului, mai ales între 1996 şi 2001, talibanii, în numele iconoclasmului (lupta împotriva oricăror reprezentări – icoane, fresce – și interzicerea adorării lor, motivând că în acest fel se revenea la idolatrie), au distrus/ dinamitat statuile gigantice ale lui Buddha, cioplite în piatră, vechi de secole, au distrus tot ce însemna reprezentare umană sau animală in colecţiile arheologice ale Muzeului Naţional din Kabul, au făcut autodafe celor 55 000 de cărţi rare ale culturii afgane, au distrus biblioteci publice şi private.
Condiţia femeilor şi autoritatea bărbaţilor
Femeile din Afganistan nu pot părăsi casa decât dacă sunt însoţite de o rudă apropiată sau de soţ şi atunci să fie complet acoperite de îmbrăcămintea tradiţională. Sunt excluse de pe piaţa muncii. Bărbații sunt obligați să meargă vinerea la moschee, în jurul prânzului, pentru a se ruga în congregație.
După ofensiva fulger din zilele acestea, cele mai vulnerabile par a fi femeile şi tinerele, multe dintre ele beneficiind, în anii din urmă, de o serie de drepturi şi de libertăţi, de educaţie, toate obţinute cu greu – o situaţie despre care talibanii încearcă să ofere o imagine mai “moderată”, promiţând că vor respecta drepturile omului, în conformitate cu “valorile Islamului”. Potrivit unor mărturii, se pare că talibanii merg din ușă în ușă pentru a stabili liste de tinere fete și femei cu vârste cuprinse între 12 și 45 de ani, cu scopul de a le căsători cu forța cu insurgenții islamiști.
Până iulie 2020, când pare să fi avut loc o modificare a legii stării civile, numele femeilor din Afganistan nu apăreau nici pe certificatul lor de deces, nici pe pietrele funerare, nici pe certificatul de naştere al copiilor, ele figurau, în astfel de împrejurări, ca „fiica/ sora/ soția lui …”. Anul trecut, s-a relatat în presa occidentală, cazul unei femei infectată cu COVID-19, care a fost bătută crunt de soţul ei pentru că medicul i-a trecut numele pe reţetă, un astfel de fapt fiind considerat un atac la onoarea familiei.
Femeile şi bărbaţii judecaţi pentru adulter, dacă sunt prinşi în flagrant sau dacă fapta lor este confirmată de patru martori, despre care “se ştie” că nu mint niciodată, sunt îngropaţi până la gât în pământ şi ucişi cu pietre. Pentru talibani aceste măsuri sunt stabilite prin ordine divină și nu pot fi ignorate în Islam.
Un viitor incert
Nimeni nu poate spune, în prezent, cu certitudine, cum vor evolua lucrurile în Afganistanul aflat sub controlul talibanilor. Analiştii politici spun că, pe termen scurt, va exista un guvern interimar, controlat de talibani şi care, probabil, va fi recunoscut de China, Pakistan şi poate Rusia şi Iran, securitatea şi interesele acestor ţări fiind direct legate de evoluţiile din Kabul.
Forțele talibane au un lider şi un consiliu de conducere format din 33 de persoane, iar comenzile de la centru sunt trimise prin emisari diplomatici sau militari, către diversele grupări de gherilă. Cea mai recentă structură de conducere pusă în aplicare de gherilele talibane este un “guvern din umbră”.
Rămâne de văzut şi dacă talibanii vor accepta evacuarea diplomaţilor şi a civililor care vor să părăsească ţara (sau nu au avut incă posibilitatea să facă acest lucru), având în vedere atrocităţile comise până nu demult faţă de afganii care au fost de partea armatei americane. Stabilitatea în această zonă pare că rămâne o utopie. Iar marea problemă pe care trebuie să o rezolve acum Occidentul, dincolo de eşecul din Afganistan, este situaţia refugiaţilor afgani, faţă de care diverse ţări au opinii contradictorii.
În România, din anii anteriori, există deja în jur de 2700 de refugiaţi din Afganistan şi, probabil, un nou val va sosi şi la noi, ca şi în alte ţări, în urma evenimentelor dramatice care sunt în desfăşurare în Afganistan, o ţară cu o populaţie de 38 de milioane de locuitori şi una dintre cele mai sărace din lume.
