Ţara lui Papură Vodă – sensul şi originea expresiei

„Țara lui Papură Vodă” este o expresie autohtonă, cu sens peiorativ, veche de secole. Faptul că expresia este încă vie înseamnă că înțelesul acesteia mai are acoperire în realitatea imediată.

Și este o expresie vie de vreme ce o auzim atât de des în jurul nostru – când este aglomerație pe șosele, când iarna ia autoritățile „prin surprindere”, când prehensile cresc haotic, când taxele proliferează, când politicienii se ceartă între ei pentru privilegii, când pierdem în competițiile sportive, când se schimbă legi „după ureche”, când se plimbă hârtii prin birouri, când se risipesc bani publici pe lucruri inutile, când se plagiază, când corupția e în floare, când ideea de dreptate este pusă sub semnul întrebării etc., se spune că… „parcă am fi în Țara lui Papură Vodă”.

Expresia ȚARA LUI PAPURĂ VODĂ nu este doar un element lingvistic, ci o fereastră către trecut, oferindu-ne înțelesuri multiple despre istoria și cultura românească. Această frază, folosită adesea pentru a descrie un loc imaginat sau un spațiu nerealist, ne conectează cu epoci trecute, amintindu-ne de importanța poveștilor în modelarea identității culturale. Prin analizarea originii și evoluției sale, putem câștiga o perspectivă mai bogată asupra modului în care limbajul nostru reflectă istoria și valorile.

Într-adevăr, în timp, expresiei „Țara lui Papură Vodă” i s-a asociat înțelesul de „țară fără stăpân”, în care legile sunt încălcate adeseori sau nu mai există, sunt ignorate, țara în care domnește dezordinea, iar oamenii sunt dezbinați, țara în care conducătorii nu au vocația echilibrului, a corectitudinii, a regulilor morale, juridice, comportamentale, și nu cunosc devotamentul în numele unor cauze comune cu ale poporului.

Originea expresiei „Țara lui Papură Vodă” se leagă de o scurtă domnie, din secolul al XVII-lea, în Moldova, a lui Stefaniță Lupu, fiul lui Vasile Lupu. Stefaniță avea numai 18 ani când a fost pus pe tronul Moldovei, pentru puțin timp, între 1 decembrie 1659 și 29 septembrie 1661, la insistențele tatălui său, aflat, la vremea aceea, la Constantinopol. În 1661, Stefaniță Lupu a fost asasinat de boieri, care susțineau alți pretendenți la tron, aduși de turci sau tătari.

Cronicarul Miron Costin, în Letopisețul Țării Moldovei, consemnează această domnie, în capitolul 22, astfel: „Înțelegându-l Stefaniță Vodă că trece Constantin Vodă Nistrul la Soroca, au ieșit la Coiceni, cu oastea sa și și-au pus tabăra acolo, însă oastea era prea puțină, că țara în acea vreme era într-un an de foamete, cât mânca oamenii papură uscată în loc de pâine, măcinând-o uscată. Și de pe aceasta foamete porecliia și pe Stefaniță Vodă, de-i zicea Papură Vodă. Ce vremile și voia lui Dumnezeu nu sunt în voia domnilor”.

În istoria românilor, aproximativ un secol mai târziu, a mai existat un „Papură”, Neagu Papură, haiduc din zona Olteniei, devenit pandur în vremea stăpânirii habsburgice, la propunerea boierilor, care sperau că Neagu Papură va putea, cu ajutorul unei puteri, să stăvilească atacurile hoților și haiducilor.

Oltenia ajunsese, la vremea aceea, adică la începutul secolului al XVIII-lea, sub stăpânirea Imperiului Habsburgic, după Pacea de la Passarowitz, dintre Imperiul Otoman și Imperiul Habsburgic, fără ca domnitorul Nicolae Mavrocordat, primul domn fanariot din Țara Românească, să aibă vreo reacție. Revolta populației a fost însă virulentă. Mulți tineri se făceau haiduci, atacau și prădau caravanele care duceau birurile, taxele, aurul, spre Imperiu. În aceste condiții, austriecii au tocmit, în locul trupelor pe care și le-au retras din Oltenia, niște mercenari, cei mai mulți foști haiduci, în frunte cu Neagu Papură, să-i ajute să-și păstreze controlul și autoritatea.

Neagu Papură, ca fost haiduc și el, a închis ochii la jafuri, iar banii primiți din partea Imperiului care îi angajase erau păstrați ca simbrie, fără ca cei care atacau și furau să fie prinși vreodată. Dându-și seama că au fost înșelați de „comando”-ul de panduri, foști haiduci, austriecii au părăsit Oltenia. Neagu Papură, la solicitarea boierilor, a devenit conducătorul unei „miliții” a pământului, care să restabilească ordinea în regiune. La scurtă vreme, însă, a luat din nou calea codrului, ca haiduc. Așadar, nu numai Moldova, dar și Oltenia a fost o vreme Țara lui Papură Vodă, în care „legea” era făcută după regulile haiduciei.

Fatalitate sau nu, de numele a doi „Papură” se leagă perioade tulburi și tumultoase ale istoriei noastre, poporul fiind cel care a avut cel mai mult de îndurat de pe urma unor autorități aservite altor puteri (Poarta Otomană, Imperiul habsburgic) sau din pricina jafurilor, sărăciei, foametei, pe care domnitorii sau puterea de la vremea respectivă nu le-au putut birui.

Căci, așa cum se tânguia același cronicar, Miron Costin, referindu-se la istoria Moldovei de până la acel moment, multe a avut de îndurat această țară: „Oh! Oh! Oh! săracă țară a Moldovei, ce născocire de stăpâni c-acestia ai avut!”, „O! Moldova, de ar fi domnii tăi, care stăpânesc în tine, toți înțelepți, încă n-ai pieri așa ușor!”. Iar celebra lui zicere – „Iar nu sunt vremile sub cârma omului, ci bietul om sub cârma vremii” (Miron Costin), ca și expresia „Țara lui Papură Vodă” par să fie încă actuale.

Concluzionând, ȚARA LUI PAPURĂ VODĂ rămâne o expresie vie în limba română, un simbol al unui tărâm îndepărtat, al unei lumi de basm. Ea ne îndeamnă să apreciem și să reflectăm asupra bogăției culturale și istorice din spatele limbii pe care o vorbim. Dacă ești pasionat de descoperirea și înțelegerea altor expresii interesante, îți recomandăm să explorezi și cum este corect: niciun sau nici un. Acest articol te va ajuta să îți îmbogățești vocabularul și să îți aprofundezi cunoașterea limbii române.