Târgu Ocna este un orășel micuț din Moldova, județul Bacău, aproape de Onești și Slănic Moldova. De când aveam trei ani, eram aici vara, la scăldat, sau toamna la culesul strugurilor. Casa cu prispă e acum la jumătate de metru de trotuar, deoarece a fost martoră la acțiunile nepăsătoare de lărgire a străzii, iar căruțele au făcut loc mașinilor. Chiar dacă nu aveți nici o prispă de măturat, este un loc perfect de a petrece măcar o săptămână de relaxare.
Primul chip al acestui oraș a fost cel al unui oraș-târg martor al numeroaselor evenimente ale istoriei. Fosta linie de front, Oituz-Cosna-Cireșoaia din Primul Război Mondial poate fi văzută din Monumentul Eroilor. Acesta a fost ridicat în memoria celor peste 14000 de ostași români căzuți aici. Este unic în țarã, atât prin amplasament (520 m altitudine, nord-est pe Muntele Mãgura), cât și din punct de vedere arhitectural.
Construirea monumentului a început în anul 1925, sub domnia regelui Ferdinand și a reginei Maria, și se va termina în anul 1928, sub domnia regelui Mihai și a Înaltei Regențe Domnești. Monumentul patronează orașul, precum o statuie impunătoare. Forma lui de obuz, aproape de marginea unei deal, contrastează cu mânăstirea de maici din apropierea lui care se vede din depărtare. Un simbol al războiului lângă un simbol al păcii arată natura schimbătoare a omului. La această mănăstire, au fost îngrijiți soldații, deoarece a funcționat ca spital. Drumul, fie că alegi scurtătura, prin pădure, sau nu, este precum un itinerar inițiatic. Bănci de piatră cu nume de santinele de război apar din loc în loc, pentru a-ți aduce aminte că în acest colț liniștit, cândva, se auzeau numai gloanțe și explozii. Fie că te așezi pe banca Vânătorii de munte sau nu, după 45 de minute de urcat lejer, ajungi la muzeu. Aici, uniformele soldaților, pozele și armele stau într-un decor natural, deoarece ai o priveliște de ansamblu asupra dealurilor, cândva ascunzișuri împotriva inamicului.
Un alt chip al orașului este cel al unui ascet. La o aruncătură de băț de Monumentul Eroilor, se află mănăstirea. Vechimea Schitului Măgura Ocnei se pierde în negura veacurilor. Tradiția locală spune că această sihăstrie ar data de pe vremea lui Alexandru cel Bun, lucru care, însă, nu poate fi atestat documentar. Prima mențiune a schitului apare într-un document din 13 noiembrie 1665 când Solomia, fiica lui C. Donosi din Dărmănești, dăruiește partea sa de moștenire schitului Măgura de la Ocna.
Mănăstirea a fost demolată în comunism, iar măicuțele îți pot povesti, dacă ai timp, cum erau să fie arestate, în comunism, pentru că nu voiau să renuțe la straiele specifice.
După 1990, a început construcția unei noi biserici. Acum, aici este o mică comunitate. Lângă biserică, se află camere speciale pentru cei care vor să rămână aici. Eu am stat mai multe zile pentru a mă bucura pe deplin de pacea și armonia care te încarcă cu energie pozitivă. Mâncarea, făcută la ceaun este atât de delicioasă, încât nici nu îți dai seama că, de ceva timp, mănânci doar de post. Un lac tăcut se află în apropiere. Vă recomand să aveți o păturică, pentru că este locul ideal pentru un picnic sau un grătar.
Dacă vă plac drumurile prin pădure, la scurtă distanță, se află Stânca Leuțului. Priveliștea este un alt atuu al locului. Pentru a nu risca să vă ratăciți, cereți indicații de la orice târgoveț care e mereu dornic să ajute.
Biserica Răducanul este o altă biserică-monument. A fost construită la sfârșitul sec. al XVII-lea – începutul sec. al XVIII-lea de marele logofăt Ion Buhus și de un târgoveț bogat, Paval și refăcută în anul 1763 de marele logofăt Radu Racoviță. Este un monument reprezentativ pentru barocul târziu, moldovenesc și este singura biserică din ţară cu text în franceză, în pisania din 1763.
La sfârșitul sec. al XVII-lea, biserica devine mănăstire fortificată, închinată, împreună cu Mănăstirea Precista, Mănăstirii Ivir de la Muntele Athos. A avut o istorie destul de frâmântată. În 1821, a fost ocupată de eterişti, de turci și a fost sub bombardament în anul 1917. Poarta mică, din nord, a fost folosită pentru accesul zilnic în mănăstire. În partea dreaptă, deasupra zidului, se găsea camera de pază.
Mânăstirea a fost și un însemnat centru de cultură. Aici, a existat o școală în limba greacă unde se pregăteau tinerii pentru cariera preoţească. Biserica posedă un bun fond de carte veche: 38 de cărți românești și 15 grecești. Lângă peretele sud-estic al Bisericii, se află mormântul marelui diplomat și scriitor Costache Negri (1812-1876). În incinta mănăstirii, au fost înmormântați reprezentanții unor familii de boieri iluștri: Buhus, Racoviță, Negri, Sturdza. Zidul făcut din piatră are mai mulți „ochi”. Când trec pe acolo, văd mereu prin acei ochi capete de tunuri amenințătoare. Pe aici nu se trece! este o diviză veche prin aceste meleaguri.
Al treilea chip este cel al unei stațiuni balneoclimaterice. Ca să ajungi în parc, trebuie să treci peste un pod vechi, construit de Anghel Saligny. O viitură a dezmembrat podul, iar rămășițele lui, în râul Trotuș, acum inocent și calm, se pot vedea din loc în loc. În parc, s-au captat izvoare cu efecte terapeutice pentru a se construi un bazin de înot modern de 1.019 de mp unde poți să faci împachetări cu parafină, băi galvanice, fizioterapie, kinetoterapie, tratament cu aerosoli. Pe scurt, un spa în parc!
Al patrulea chip este unul sculptat în sare. Pe mai multe nivele, salina de aici are un palier deschis vizitatorilor. O biserică sculptată în sare te asteptă la intrare. Apoi, poți să te dai în scrânciob, să te joci la aparatele care simulează o motocicletă, la mese de biliard. Există o terasă de salină, în aer, în cazul în care nu poți să stai, ca mine, fără o cafeluță.
Al cincelea chip este unul plin de riduri. Cutele lăsate de vreme sunt situri arheologice. În cartierul Podei, la 500 m sud-est de oraș, pe malul drept al Trotușului unde se află urmele cetății Utidava (perioada Latene, din cultura geto-dacică, secolele I î.e.n.– I e.n.), precum și așezări din neolitc, cultura Cucuteni și din Epoca Bronzului. Locuințele erau construite pe tălpi de lemn, cu pereții din bârne și nuiele peste care se aplică lutuială. Locuitorii acestor așezări erau cultivatori și crescători de vite, dovadă fiind numărul mare de oase de animale, râșnițe și vase de provizii. În perioada neolitică, începe și exploatarea sării din această regiune.
Hotelul Măgura Ocnei este de trei stele și se află în centrul orașului, lângă casa de cultură unde tinerii actori se pregătesc pentru faimă. Există mai multe pensiuni, printre care amintesc pensiunea Ion Creangă.
Eu am făcut drumul București – Târgu Ocna de zeci de ori. Gările îmi sunt prietene. Nu trebuie să mă credeți pe cuvânt când vă zic: Târgu Ocna este un oraș care merită descoperit în toate chipurile. Motiv pentru care am extras un citat din Alexandru Vlahuță, călător cu diplomă: „Din vatra Oneștilor facem un ceas, cu trăsura, pân-n Târgu Ocna- un orăsel drăguț, cuibărit pe apa Trotușului, între măguri acoperite cu vii și livezi. Lăsăm în dreapta gorganul vânăt, cu vestitele-i ocne, care din timpuri cele mai îndepărtate, și-au deschis țării nesfârșitele lor bogății de sare, s-o luăm către apus, pe drumul uscat și colburos al Slănicului. În urma noastră, cu fața spre Lunca Trotușului, rămâne singuratică, înfiptă într-un mal, casa bătrânească a nemuritorului Negri. Ne uităm cu respect la zidurile acelea albe ce de-abia se văd dintre copaci- acolo a trăit, acolo a visat, acolo a muncit pentru binele și fericirea noastră blândul preot al Unirii, omul pentru care iubirea de țară și de neam a fost o adevărată religie.”
