Târgul de Crăciun de la Sibiu și Târgul de Crăciun de la Cluj Napoca. Le-am vizitat pe amândouă în primul weekend al lunii decembrie din acest an. Într-o aventură de câteva zile, în doi, mamă și copil de șase ani, ne-am propus să facem o incursiune în lumea magică a lunii de final de an, a sărbătorilor de iarnă și-a lui Moș Crăciun.
Am transformat în file de poveste toți pașii drumurilor noastre prin țară, și-am călătorit cu entuziasm copilăresc cu diverse modalități de transport în comun – tren, autocar, tramvai, automobil – mai întâi spre Sibiu și apoi spre Cluj Napoca. Ne-au fost toate vizitele cernute prin așteptări și dorințe de copil și tot ce-am ales să facem pentru acest lucru a fost, pentru magia copilăriei de care Puștiul are nevoie și în care el încă crede cu candoare și entuziasm.
Sibiu
Cluj Napoca
Că tot am fost la amândouă, prin comparație, cele două târguri de Crăciun ni s-au înfățișat cam așa:
Amenajarea târgului
Sibiu – Experiența anilor trecuți își spune cuvântul la Sibiu, căsuțele au toate același format, toate purtând plăcuțe cu nume specifice produselor pe care le vând. Piața Mare a Sibiului s-a transformat într-un patrulater mărginit de căsuțe frumos aliniate închizând în centru restul atracțiilor și intrarea în incinta târgului se face pe câteva porți simbolice ornate cu luminițe și panouri explicative. Fiecare final de săptămână, la Sibiu, a primit un nume – Weekend-ul Albastru, Weekend-ul Roșu, Weekend-ul Verde, cu diferite activități, concerte și spectacole.
Cluj Napoca – Luminițele au împânzit toată zona Pieței Unirii unde se desfășoară târgul și drumul dinspre Teatrul Național spre Piața Unirii, semipietonalul bulevard al Eroilor pare un culoar de luminițe albastre care duce spre târg, foarte luminat și impresionant vizual. Atmosfera e una un pic mai alertă decât la Sibiu și, chiar în ciuda vremii nefavorabile, străzile erau împânzite de oameni, forfota și agitația dând senzația de freamăt și activitate. A fost de folos și muzica – colindele care rulau în boxe, în fundal, chiar și atunci când nu erau colindători sau spectacole pe scenă, ceea ce la Sibiu lipsea, târgul fiind cufundat în liniște înafara orelor de spectacole.
Sibiu
Sibiu
Cluj Napoca
Activități pentru copii
Sibiu – Sunt instalate un trenuleț care circulă într-un decor de iarnă, de efect, un carusel în centrul târgului și o pistă de mașinuțe. Dintre toate, caruselul părea a fi cel mai îndrăgit, cu precădere de copiii mici, preșcolari, și magia pe care-o împrăștia în jur mi-a plăcut mult. Puștiului i-au plăcut doar mașinuțele, de care oricum nu se satură în orice parc de distracții ne-am duce. Mai e la Sibiu și Atelierul lui Moș Crăciun cu activități interactive, pregătit de biscuiți, turtă dulce și alte prăjiturele, care își așteaptă copiii într-o căsuță de lemn un pic mai mare, frumos amenajată, dând un mare plus târgului de la Sibiu în această privință, a atracțiilor și activităților pentru cei mici.
Cluj Napoca – Puține facilități specifice celor mici, nu s-a amenajat nici un element de parc de distracții (am citit că va fi un carusel, dar noi nu l-am găsit), în schimb, patinoarul e singurul care poate suplimenta lipsa acestora. În seara de duminică, deși ploua molcom și vremea era călduță, un grup de copii patinau de zor pe gheața translucidă. Ateliere de gătit, pentru copii, s-au organizat la Cluj în câteva zile, în aer liber, unde s-au pregătit preparate cu specific românesc. Cred că e un aspect la care Clujul ar trebui să mai lucreze, farmecul unui târg de Crăciun are impact în mod clar cel mai mult asupra celor mici, așadar aceștia ar trebui să beneficieze de cât mai multe facilități.
Sibiu
Sibiu
Cluj Napoca
Cluj Napoca
Expozanți în cadrul târgului
În ambele orașe se vând cam aceleași lucruri. Sunt căsuțe cu vin fiert și alte băuturi alcoolice, căsuțele inevitabile cu cârnați și chestii prăjite unde rândurile de doritori erau cele mai lungi, căsuțele cu dulciuri, mie mi-au făcut cu ochiul cele cu ciocolată de casă, în cantități uriașe și-n forme atractive, Puștiului i-au surâs cele cu jeleuri, multe, colorate și moi. Câteva căsuțe cu produse de artizanat, la Sibiu o căsuță cu carte mi-a plăcut mult, deși nu erau prea mulți cumpărători, la Cluj Napoca am stat și-am privit o vreme o căsuță cu produse artizanale unde bătrânica care se ocupa de vânzare se uita cu drag la lucrușoarele ei și împletea de zor brățări din mărgele colorate. Mai erau căsuțele cu chestii diverse, toate acele nimicuri și prostioare de proastă calitate vândute la suprapreț. Jucării care atrag copiii, însă sunt doar lucruri de duzină, scumpe și de calitate îndoielnică, Puștiul și-a dorit mult două avioane mici care n-au rezistat multe zile după ce-au fost cumpărate. Mie mi-ar fi plăcut mai multe căsuțe cu turtă dulce – de-abia am văzut câte una la fiecare târg, cu mai multe produse cu specific de iarnă și de Crăciun, mi-ar fi plăcut mai multă măiestrie și mai mult accent pus pe lucrurile handmade.
Sibiu
Cluj Napoca
Comparativ, avantajul Sibiului e cel al tradiției, al anilor mulți, deja adunați în spate pentru acest târg, iar al Clujului e agitația, freamătul tinereții care mișună pe străzi. Mi-au plăcut amândouă orașele, dar mai aproape de sufletul meu a fost, în acest an, Clujul și Puștiul meu de șase ani a fost în asentimentul meu. Ne-am plimbat prin ploaie și am admirat cupola de lumini din centrul târgului, am privit copiii patinând și am ascultat câteva colinde, acompaniind boxele. Sibiul, deși acolo nu ploua, mi-a părut prea mohorât și tăcut și mi-a strecurat prea multă melancolie în suflet, ceea ce nu-mi prea doream în acel moment și s-a pierdut din magia pe care o căutam și pe care o voiam pentru copilul de șase ani de lângă mine și pentru copilul bine ascuns din sufletul meu. Urcarea în Turnul Sfatului ne-a plăcut mult, am admirat de sus Sibiul îmbrăcat într-o aură de sărbătoare care i-a consacrat Târgului renumele dobândit de-a lungul anilor, am văzut și-am simțit motivele pentru care orașul a fost ales Capitală Culturală Europeană în anul 2007, an în care a fost și prima ediție a Târgului de Crăciun, însă Clujul vine puternic din urmă și se vede clar că se pregătește intens pentru onoarea care i-a fost acordată, de-a primi, în 2015, titlul de Capitală Europeană a Tineretului (și pentru anul 2012, când candidează pentru titlul de Capitală Culturală Europeană). Mie-mi pare că merită din plin.
Sibiu
Cluj Napoca
Cred, oricum, că suntem pe drumul cel bun și, încet, încet, și orașele din România se vor putea alinia Piețelor de Crăciun renumite din Europa, dar încă mai e drum de parcurs. Cred că e nevoie să primeze calitatea, să se pună accent pe lucrul bine făcut (că tot e lozinca politică a anului), să se scoată în evidență ceea ce România are bun și frumos – de exemplu, obiceiuri, istorie și obiecte artizanale care vorbesc despre tradiții din fiecare loc și să avem o cultură a aprecierii lucrurilor de calitate.