Teama de responsabilităţi este o realitate care se manifestă în cazul multor oameni, cu intensităţi diferite, şi care are implicaţii asupra existenţei cotidiene şi asupra calităţii vieţii pe termen lung. La modul cel mai general, este o frică excesivă, iraţională, incontrolabilă, care poate deveni epicentrul unei stări de rău, adesea paralizante. Se mai numeşte şi “hipengiofobie” (din grecescul “hypenguos” – “responsabilitate” şi “phobos” – “frică”).
O persoană hipengiofobă (care manifestă teama de responsabilităţi) este de regulă, spun psihologii, auto-indulgentă (excesiv de tolerantă cu sine), are obiceiul de a-i învinovăţi pe alţii pentru eşecurile sale, a trecut, probabil, prin experienţe în care a eşuat şi care au avut consecinţe negative semnificative sau care, inconştient, este marcată de vreo traumă din copilărie.
Pe de altă parte, este o evidenţă că trăim într-o lume în care schimbările sociale, economice, spiritul de competiţie exacerbat, insecuritatea etc. provoacă, inevitabil, tot felul de frici. Statisticile arată că, la nivel mondial, stresul, anxietatea, fobiile au devenit “bolile” secolului al XXI-lea, că peste 35% din populaţia globului suferă de astfel de tulburări care afectează echilibrul psihic şi emoţional.
Frica, până la un punct, este firească, este o formă de autoapărare în faţa unor ameninţări reale şi imediate, ţine de o reacţie instinctuală a fiinţei noastre (“fight or flight” – “fugi sau luptă”). Când frica devine însă intensă, iraţională, persistentă şi se transformă în fobie, atunci devenim vulnerabili, iar capacitatea de a înfrunta realitatea se diminuează dramatic. Or, viaţa ne pune mereu în faţa unor situaţii în care este nevoie de încredere în sine, de efort, de voinţă, pentru a obţine rezultate mulţumitoare, pentru a nu rata oportunităţi.
Cum se manifestă teama de responsabilităţi?
Teama de responsabilităţi se manifestă, aşadar, în situaţiile în care ceva este lăsat în sarcina unei persoane sau când respectiva persoană trebuie să răspundă pentru anumite îndatoriri zilnice, adică în orice tip de activitate sau decizie.
În astfel de cazuri, cei care suferă de această tulburare simt o anxietate intensă doar la gândul că au un rol de o oarecare importanță, fie în viața personală, fie în context profesional. De fapt, acest sentiment poate fi atât de violent încât uneori se transformă într-un adevărat atac de panică. Manifestările fizice asociate pot fi: accelerarea ritmului cardiac, dureri musculare, dificultăţi de respiraţie, greaţă, tremurat, nervozitate, pierderea controlului, transpiraţie excesivă etc.
Teama de responsabilităţi, la unele persoane, poate să apară şi în cele mai banale activităţi cotidiene – să meargă la cumpărături, să-i ducă la şcoală pe copii, să îndeplinească sarcini de serviciu simple etc. – e un fel de refuz de a-şi înfrunta rolul sau de a experimenta ceva ce nu-și doresc.
Afirmaţii de felul “Știu că voi fi sub presiune intensă!”, “Mi se cere prea mult!” etc. sunt suficiente pentru a face o persoană care suferă de hipengiofobie să refuze orice, înainte de a încerca măcar, inacţiunea fiind considerată mai bună decât orice altă variantă. Paradoxal, teama de responsabilităţi ascunde şi teama de a nu-i dezamăgi pe alţii (familia, prietenii, colegii etc.), cu atât mai mult cu cât în lumea în care trăim grija/ frica de ceea ce cred alţii este un stereotip bine înrădăcinat.
Pe de altă parte, teama de responsabilităţi dezvoltă şi nişte mecanisme de auto-sabotare – “Dacă nu voi fi la înălţimea aşteptărilor?”, “Dacă nu am calităţile necesare?” – şi, astfel, un hipengiofob va prefera să rămână în zona lui de confort, ceea ce este şi o formă de rezistenţă la schimbare.
Cum poate fi depăşită teama de responsabilităţi?
Oricare dintre noi se poate confrunta cu frica de eşec, de a nu greşi, de a nu fi la înălţimea aşteptărilor, de a nu fi judecat, de a nu pierde controlul, de a nu găsi resursele pentru adaptare la situaţii noi. Când toate acestea se transformă însă într-o teamă incontrolabilă, trebuie luate o serie de măsuri pentru a nu se transforma în fobie, care, pe termen lung, poate avea efecte extrem de dăunătoare.
Teama de responsabilităţi poate fi corectată / remediată printr-o serie de metode. Una dintre acestea, foarte eficientă şi pentru tratarea stresului, se referă la tehnicile “mindfulness”, care pot ajuta la o restructurare cognitivă.
“Mindfulness” poate fi interpretat ca „atenție deplină” sau „conștientizare deplină”, stimularea capacităţii de a fi în prezent, de a ne întoarce la „aici și acum”, atunci când mintea noastră are tendinţa de a se pierde în experienţele trecute sau să acorde o atenţie prea mare proiecţiei în viitor. Datorită acestei capacități de a rămâne în momentul prezent, reușim să fim, să (re)devenim cu adevărat conștienți de calea pe care vrem să o parcurgem, de obiectivele noastre.
De multe ori, chiar dacă nu suferim de teama de responsabilităţi, ne pierdem într-un flux de gânduri care corespund unui trecut care nu mai există sau ne facem griji pentru un viitor care rămâne oricum sub semnul unei anumite incertitudini, ceea ce face dificilă luarea deciziilor legate de obiectivele noastre sau de valorile noastre vitale.
Exerciţiile mindfulness înseamnă concentrarea pe detalii care să ne facă să fim conştienţi de ceea ce ne înconjoară, aici şi acum (culori, mirosuri, gusturi, persoane, fapte etc.), un mod relativ simplu de a alunga emoţiile negative.
Redobândirea încrederii în sine
Pentru a elimina teama de responsabilităţi, este esenţială recunoaşterea fricii şi, treptat, redobândirea încrederii în sine prin exerciţii de introspecţie, reevaluare onestă a competenţelor, identificarea clară a punctelor slabe şi a punctelor forte, consolidarea abilităţilor, acceptarea ideii că nimeni nu este perfect, recunoaşterea greşelilor.
În cazuri mai grave, generate de fobii, inclusiv teama de responsabilităţi, se poate apela şi la terapia cognitivă şi comportamentală specializată (TCC), care va ajuta la identificarea adevăratelor cauze ale fobiilor, stresului, anxietăţii şi la remedierea acestora. Treptat, tulburările de panică se vor reduce şi chiar vor dispărea, va creşte stima de sine şi motivaţia pentru schimbare. În timp, gândurile se vor fluidiza, astfel încât să nu mai alimenteze ciclurile vicioase de sentimente negative.
Aşadar, pentru a depăşi teama de responsabilităţi, sentiment care poate fi mai accentuat sau mai estompat, trebuie parcurşi mai mulţi paşi şi găsite răspunsurile la întrebări de felul:
- Ce declanșează acest sentiment?
- De ce nu-mi pot asuma responsabilitatea?
- Care este “declanșatorul”?
- De ce evit anumite situații?
- Frica îmi blochează planurile?
- Care este adevărata rădăcină a problemei?
- Cum poate o situație să fie o problemă?
Odată găsite răspunsurile, se poate începe cu luarea unor mici decizii în fiecare zi, asumarea treptată de riscuri, abandonarea “scuzelor”, stabilirea de obiective. Până la urmă, asumarea de responsabilităţi este / trebuie să fie un semn de maturitate. Iar pentru o persoană hipengiofobă, conştientizarea unei asemenea emoţii negative este începutul unui proces care va readuce bucuria de a trăi.
Ergofobia – o frică asociată adeseori cu hipengiofobia
Ergofobia (din grecescul “ergon” – “muncă” și “phobos” – “frică”) este o frică anormală și persistentă de muncă, o teamă iraţională de a găsi sau a pierde un loc de muncă. Este o fobie socială, care se asociază adeseori cu teama de responsabilităţi sau, alteori, cu fenomenul de burnout (epuizare profesională).
Punctul comun al celor două fobii constă în teama de a eşua în rezolvarea unor sarcini, de a nu fi la înălţimea aşteptărilor, de a nu fi interpretat greşit, de a nu corespunde mediului social pe care îl presupune o profesie sau alta, în iritabilitate, pesimism.
Diverse studii au evidenţiat că, în epoca actuală, când sistemele de evaluare a performanției la locul de muncă au devenit un instrument frecvent utilizat, pentru a spori productivitatea angajaților, o astfel de situaţie este o sabie cu două tăişuri, pentru că, pe de o parte, este în beneficiul angajatorului, dar, în acelaşi timp, exacerbează epuizarea emoțională în rândul angajaților și, ulterior, sentimentele de ergofobie.
Ergofobia poate duce la schimbarea frecventă a locului de muncă, la pauze lungi între locuri de muncă, la o teamă irațională în ceea ce privește interacțiunile cu ceilalţi. Munca este deopotrivă un drept, o îndatorire, o constrângere, dar şi o condiţie a libertăţii, atât timp cât avem puterea să o controlăm, pentru a nu ne transforma în fiinţe captive.
Este o evidenţă că solicitările lumii moderne ne fac din ce în ce mai vulnerabili din punct de vedere fizic şi psihic. Suntem datori faţă de noi înşine să contracarăm orice situaţie care ne-ar putea afecta emoţional, prin conştientizarea stărilor negative, analizarea cauzelor, eliminarea gândurilor limitative şi a falselor reprezentări despre realitate, prin cultivarea unor comportamente care să ne pună în valoare calităţile şi potenţialităţile, să ne ajute să simţim pulsul vieţii, să ne armonizăm cu realitatea în care trăim.
