Indiferent de spatiul geografic, templul, ca lacas de rugaciune, este o reflectare a lumii divine. Arhitectura acestuia, fara exceptie, exprima atitudinile si sentimentele pe care constiinta spiritului religios le insufla oamenilor: intelepciune, dragoste, echilibru, convingerea existentei unei legaturi indestructibile intre pamant si cer. Sensul cuvantului “templu” este legat de miscarea stelelor.
In limba latina, “templum” inseamna edificiul sacru din care era observat cerul de catre augurul roman, adica preotul care avea darul de a prezice viitorul si de a interpreta vointa zeilor, in functie de mersul stelelor, de zborul si de cantecul pasarilor. De aici deriva si expresia “a fi de bun (rau) augur”, adica un semn bun (rau), in legatura cu o anumita situatie. In mod similar, corespondentul grecesc “temeneos” provine din aceeasi radacina “tem-“, care semnifica “a taia, a imparti, a delimita”, si desemneaza, prin urmare, locul sacru, dedicat zeilor, delimitat de cel profan.
Oriunde oamenii au ridicat temple, din cele mai vechi timpuri si pana astazi, acolo se considera a fi un “centru” al lumii, asupra caruia se revarsa vointa divina, fie ca e vorba de templul din Delphi, consacrat lui Apollo, de cel hindus, de la Angkor, dedicat zeului Vishnu, de templul Borobudur (Indonezia), cel mai mare templu budist din lume, templul din Ierusalim, cele din America Centrala si de Sud etc.
Toate formele geometrice si toate obiectele dintr-un templu sunt incarcate de semnificatii simbolice. Planul patrat al unui templu se obtine de la un cerc trasat in jurul unui gnomon (un par infipt in pamant, in cadranele solare antice), a carui umbra determina axele cardinale. Templele hinduse si budiste au structura orizontala a mandalei (termen sanscrit care inseamna “cerc” si, prin extensie, “sfera”) si care folosea, in vechime, pentru meditatie si rugaciune. Cele crestine sau musulmane au acoperisul in forma unui dom (jumatatea superioara a unei sfere), simbolizand cerul, iar baza dreptunghiulara sau patrata, imagine a pamantului.
Descoperirea, nu cu mult timp in urma, a celui mai vechi templu din lume, cel de la Gobleky Tepe, Turcia, demonstreaza ca sunt inca multe aspecte legate de devenirea civilizatiei umane, care aduc noi si noi intelesuri asupra inceputurilor lumii acesteia.
S-a estimat ca Templul Gobleky Tepe a fost construit intr-o perioada cuprinsa intre 11 500 si 10 000 de ani i.Hr., in epoca neoliticului preceramic (rastimp in care, se pare, a disparut si Atlantida), devansand, astfel, cu mii de ani, piramidele egiptene sau alte edificii care devenisera puncte de reper in istoria culturii si a civilizatiei, asa cum o stim pana la acest moment. Pare de necrezut faptul ca templul a fost ridicat cu 5000 de ani inainte de dezvoltarea civilizatiei sumeriene, pe care specialistii o considera a fi cea mai veche dintre lumile pe care marturiile arheologice le-au scos la iveala pana acum.
Sit-ul se afla in sud-estul Anatoliei (Turcia), aproape de frontiera cu Siria, pe o colina din nord-vestul orasului Sanliurfa (Urfa sau Ur, denumire mentionata si in Biblie, unde se crede ca a fost gasit Sfantul Mandylon, Giulgiul cu chipul lui Iisus Hristos). Urfa mai este cunoscut, in istorie, si sub denumirea Edessa, primul stat latin din Asia Mica, aflat la poalele Muntilor Taurus, intr-o regiune cu care natura a fost deosebit de generoasa, un adevarat rai pamantesc. Toponimul turcesc “Gobleky Tepe” inseamna “Colina buricului”, facand referire la forma zonei respective. Multi traduc acest toponim ca “Buricul Pamantului”.
Cercetarile arheologice in zona au inceput in 1963, initiate de catre arheologul american Peter Benoit, care considera, insa, ca urmele identificate erau, probabil, ale unui cimitir bizantin. In 1994, un pastor kurd, in varsta, Savak Yildiz, a descoperit, din intamplare, o piatra, cu o forma alungita, care nu parea a fi o stanca oarecare. Sapaturile arheologice au fost reluate, in 1995, de catre germanul Harald Hauptmann, impreuna cu Adnan Misir si Eyup Bucak, arheologi de la Muzeul din Urfa, care au inteles foarte repede ca erau pe cale sa descopere vestigii absolut uimitoare.
Complexul de la Gobleky Tepe este format dintr-o serie de structuri din piatra, circulare si ovale, situate pe pantele colinei, dispuse in patru spatii bine delimitate, carora li se spune “Gobekli Tepe Ziyaret” – “Ziyaret” insemnand “vizita”. Coloanele sunt decorate cu animale – reptile, crocodili, vulpi, lei, pasari, insecte si paianjeni. Acestea sunt realizate sub forma de basoreliefuri. Stalpii de sustinere, de aproximativ cinci – sapte metri inaltime, trei metri latime si cu o greutate in jur de cinci de tone, in forma de T, sunt dispusi circular.
Specialistii considera ca peste 200 de astfel de stalpi au sustinut, probabil, templul, ceea ce subliniaza capacitatea exceptionala a celor care au lucrat aici de a transporta, aseza si decora edificiul. Pe unii dintre stalpi, ornamentele seamana cu hieroglifele egiptene, ceea ce i-a facut pe arheologi sa se gandeasca daca nu a existat cumva o scriere pictografica, inca din mileniul X i.Hr. Pe versantul nordic, exista o incinta ai carei stalpi sunt decorati cu lei si tigri, iar pe unul dintre ei, o scena reprezinta o femeie nascand.
O alta are parul in forma de ciuperca, asa cum sunt si serpii, sculptati cu palarii in forma ciupercilor, aceste detalii determinandu-l pe arheologul Andrew Collins sa afirme ca ar putea fi vorba de ritualuri samanice, implicand ciuperci halucinogene.
La acest templu poposeau, probabil, populatiile nomade, iar animalele sculptate ar putea fi spirite protectoare ale mortilor. Este foarte posibil ca nevoia de hrana pentru constructorii unor astfel de edificii sa fi fost principalul motiv pentru care populatiile nomade au “inventat” agricultura. Altfel spus, religia a fost cea care a determinat dezvoltarea agriculturii si a colectivitatilor sedentare si nu invers, cum se interpreteaza, de obicei, mecanismul devenirii societatii umane.
Mass-media nu a ezitat sa asocieze Gobekli Tepe cu Edenul biblic. Aceste descoperiri ar putea confirma si unele legende sumeriene, potrivit carora agricultura, cresterea animalelor si tesutul au fost aduse oamenilor de pe muntele sacru Du-Ku, adica de undeva din apropierea acestei regiuni aflata in vecinatatea Muntilor Taurus.
Din nu se stie ce motive, in jurul anului 8000 i.Hr., templul a fost acoperit in intregime de de mii de tone de pamant, creandu-se astfel colina artificiala de la Gobekli Tepe. Ingroparea templului pare a fi fost un gest premeditat, pentru a proteja constructia, ceea ce a insemnat un efort urias din partea celor care au facut acest lucru. Aproximativ din acea perioada pare ca s-a schimbat si climatul in zona, arborii au fost doborati, pamantul a devenit infertil, iar oamenii au fost nevoiti sa se mute in alte locuri. Unii specialisti se intreaba daca nu cumva s-au mutat acolo unde a inflorit, ceva mai tarziu, civilizatia sumeriana.
Un sit asemanator exista si la 63 de kilometri spre est de Urfa, in Muntii Tektek, datand din anii 9 500 – 9 000 i.Hr., ocupand o suprafata chiar mai mare decat templul de la Gobekli Tepe (300 000 de metri patrati). Si cine stie cate alte urme ale unor civilizatii ancestrale nu asteapta inca sa fie descoperite.
