La o aruncătură de băț de Brașov, mai exact la numai 45 de km distanță se află unul dintre locurile stranii ale României. Ești la Șinca Veche, acolo unde spiritualitatea este învăluită de mistere, poate ca nicăieri altundeva în această țară!

Drumurile m-au purtat ani de zile la Șinca Veche. Ceea ce vedeți astăzi acolo, acum câțiva ani arăta cu totul altfel. Dar să nu o luăm înaintea poveștii. Templul de la Șinca Veche sau Templul Ursitelor, așa cum îi mai spun localnicii, este un vechi centru spiritual paleocreștin. Și cum cercetări arheologice nu s-au mai făcut tare demult în zonă, nu putem spune exact cât de vechi este. Unii spun că ar fi fost construit acolo cu mai bine de 5000 de ani în urmă. Alții, că este un vechi templu ortodox, din secolul al XIII-lea. Un lucru este cert însă. Odată ce ai ajuns acolo, vei putea vedea cu ochii tăi inscripții rupestre pe pereții ce îl alcătuiesc. Drept urmare, încearcă să ignori indicatorul care te călăuzește către “Mănăstirea Rupestră sec. XIII, 3 km” pentru că cele două informații puse una lângă alta ar face să râdă și un copil de grădiniță.

IMGP2725

Odată ce ai găsit drumul, Râșnov, Zărnești, Poiana Mărului, Șinca Nouă, Șinca Veche, oprește pe partea stângă, acolo unde vezi un deal îmbrăcat, în întregime aproape, într-un acoperiș de tablă. Da, știu că sună sinistru. Ia-ți inima în dinți însă, coboară din mașină și îndreaptă-te către el. Încearcă să ignori celelalte indicatoare care te îndreaptă către Mănăstirea Șinca Veche. Vei dezlega misterul imediat.

Ești în fața Templului Ursitelor, dacă ai ajuns să dai nas în nas cu acoperișul de tablă. Celelalte indicatoare te trimit către o mănăstire ortodoxă, apărută ca ciupercile după ploaie, peste noapte, chiar lângă vechiul centru spiritual paleocreștin. Acum câțiva ani, acesta din urmă beneficia de trei încăperi, așa cum îi stă bine oricărei construcții de acest gen, care ar fi trebuit să beneficieze de naos, pronaos și altar. În schimb, templul ursitelor are numai două, atât a mai rămas după ce aceia care s-au ocupat de “amenajarea” locului au avut grijă să intre cu buldozerele în prima încăpere, dărâmând-o complet. Așa că bucură-te de ce mai poți vedea astăzi, grație celor care știu să “prețuiască” monumentele!

IMGP3500

Templul este alcătuit acum din două camere, ambele realizate în formă de spirală, separate de un perete. O deschizătură în acesta, sub formă de ochi face posibilă comunicarea între ele. Unii spun că acesta ar fi un adevărat portal, între lumea de aici și cea de dincolo, prin care sacerdoții care slujeau aici comunicau cu diferite entități. Asta e partea de legendă. Acum, pornim să descoperim însă și ceea ce se mai vede.

IMGP3502

Una dintre încăperi este de un interes deosebit și, totodată, atrage mii de oameni. Este un altar al cărui tavan este realizat tot în formă de spirală și care comunică cu exteriorul. Forma lui este, într-adevăr, simbolul Yin-Yang. Ce caută un astfel de simbol aici, vei întreba? Răspunsul însă nu-l vei primi de la mine. Și nici prea curând, pentru că tocmai acest simbol este unul dintre misterele de la Șinca Veche.  Cert este că, prin acest tavan spiralat, poți vedea liniștit cerul, iar localnicii spun că, în anumite zile, dacă este senin, lumina care pătrunde în interiorul templului cade exact pe altarul din această încăpere. Tot legendele spun că tavanul acesta era odinioară plin de pietre semiprețioase care au fost furtate după ce templul nu a mai fost slujit de către călugări.

IMGP3501

Și, pentru că tot ne-am îndreptat privirea către el, trebuie să îți spun că aici este un alt mister ce învăluie templul acesta. În interiorul altarului, încrustată în piatră, se află steaua lui David, iar în mijlocul ei, același semn Yin-Yang. Dar surprizele nu se termină aici! Chiar în partea stângă a altarului vei întâlni chipul unui bărbat. Mulți cred că acesta este reprezentarea lui Zamolxe, unul dintre daimonii vechilor daci, alții vorbesc despre un călugăr care s-ar fi nevoit aici, în primele secole ale creștinătății. Majoritatea părerilor sunt în favoarea lui Zamolxe, deoarece este știut faptul că, exact pe dealul sub care este construit acest templu, odinioară a fost o puternică cetate dacică.

IMGP3482

Și alunecând tot spre misterele care învăluie acest loc, trebuie să-ți mai spun că mulți dintre aceia care i-au trecut pragul afirmă că li s-a întâmplat un fenomen straniu, pe care eu, multă vreme, nu l-am crezut. Nu oricine poate pleca de aici cu fotografii realizate în templu. Turiștii spun că, odată ajunși acasă, fotografiile din Templu ori nu se mai află în aparatele lor, ori sunt pline de “prezențe stranii” sub formă de cercuri sau dungi luminoase. Acum, eu știind toate aceste istorisiri de atâta amar de vreme, spuneam tuturor că sunt doar povești frumoase realizate în Photoshop. Nu mică mi-a fost mirarea când, împreună cu alți doi prieteni, am vizitat Templul Ursitelor. Preț de o jumătate de oră am tot făcut noi fotografii acolo, iar la plecare, din trei aparate, numai două aveau fotografii surprinse în interior.

IMGP3492

Fă-ți ochii roată! Vei descoperi reprezentări de îngeri cu aripile larg deschise. Și chiar una în care este redată Fecioara cu Pruncul… Nu știu cât de vechi sunt. Un lucru știu sigur însă. Dacă vrei să vezi cum arată locul acesta cât încă mai păstrează urmele vechii spiritualități, grăbește-te să ajungi la Șinca Veche! De ceva ani încoace, s-a transformat într-un loc de pelerinaj, mai ales că în apropiere s-a construit, după cum spunea, o mănăstire ortodoxă. Toate bune am spus, la prima vedere. E un semn al continuității spiritualității peste timp. Mai departe însă te voi lăsa să descoperi pe cont propriu dacă este într-adevăr un exercițiu bun acesta! Noul a luat întotdeauna locul vechiului. Din păcate însă cu prețul distrugerii a ceea ce ar fi trebuit păstrat!

IMGP3496

Ce vei descoperi la Șinca veche? Dincolo de pereții templului și misterele care învăluie acest loc, cred că cel mai simplu lucru pe care îl poți descoperi este faptul că vei învăța să te asculți. Cuvintele vor înceta să dea năvală. Gândurile îți vor încremeni în loc. Și atunci, vei putea să lași inima să vorbească pentru tine.

IMGP3494

NB: Fotografiile aparțin autorului și nu pot fi preluate decât cu acordul scris al acestuia!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.