Temperatura este o reprezentaţie numerică a căldurii sau răcelii, comparată cu nişte valori de referinţă. Cel mai des, aceste două puncte sunt cele în care ȋngheaţă şi fierbe apa.
În cele mai multe din cazuri, temperatura măsoară câtă căldură este într-o anumită entitate. În cazul unui lichid, cel mai des este măsurată temperatura apei, iar în cazul unui solid, este măsurată cea a solului. În meteorologie, temperatura măsoară conţinutul de căldură din atmosferă.
Instrumentul folosit pentru a măsura temperatura este termometrul. Denumirea este derivată din limba greacă, unde „termos” înseamnă fierbinte şi „metron”, măsurǎ.
Prima încercare de măsurare a temperaturii a fost făcută de omul de ştiinţă şi medicul grec Galen, undeva prin anul 170 D.Hr. El a documentat o temperatură standard neutră, din părţi egale de apă fierbinte şi gheaţă. A adăugat de fiecare parte a temperaturii neutre câte patru grade pentru frig şi patru pentru cald.
Conceptul de măsurare a temperaturii este unul relativ nou. Până la apariţia termometrului a fost folosit un dispozitiv numit termoscop, în esenţă un termometru fără scară. Termoscopul putea să arate diferenţele de temperatură, ceea ce permitea observatorilor să afle dacă ceva devenea mai rece sau mai cald. Cu toate acestea, termoscopul nu putea furniza o temperatură exactă în grade.
În 1593, Galileo Galilei a inventat un termoscop rudimentar cu apă, care permitea pentru prima dată măsurarea variaţiilor de temperatură. Astăzi, invenţia lui Galilei este cunoscută sub numele de „Termometrul lui Galileo”, chiar dacă prin definiţie el este un termoscop.
În 1612, inventatorul italian Santorio Santorio devenea primul inventator ce punea o scară numerică termoscopului. Dispozitivul a fost primul termometru clinic rudimentar; fusese proiectat pentru a lua temperatura umană prin introducerea în gură. Cu toate acestea, nici invenţia lui Galilei, nici cea a lui Santorio nu erau exacte.
În 1654, Marele Duce de Toscana, Ferdinand al II-lea, inventa primul termometru închis, utilizând alcoolul ca lichid. Dar acestui instrument îi lipsea o scară standardizată, motiv pentru care nici el nu a fost foarte corect.
Aproximativ în aceeaşi perioadă, fizicianul german Daniel Gabriel Fahrenheit îl întâlnea pe astronomul danez Olaus Roemer, care dezvoltase un termometru pe bază de alcool ce folosea vinul ca lichid. Acesta marcase două puncte pe termometrul său: 60 pentru a marca temperatura apei ce fierbea şi 7,5 pentru a marca punctul în care gheaţa se topea.
În 1714, Fahrenheit îmbunătăţeşte invenţia lui Roemer şi dezvoltă primul termometru modern: termometrul cu mercur, ce beneficia de măsurători mai rafinate. Acesta a ales mercurul, deoarece substanţa se dilată sau se contractă pe măsură ce temperatura creşte sau scade. Înainte să-şi prezinte termometrul cu mercur, el inventase un termometru cu alcool pe baza celor văzute la Roemer.
Zece ani mai târziu, el prezintă scara Fahrenheit, care împărţea punctul de congelare şi cel de fierbere în 180 de grade. El stabilise că punctul de îngheţ al apei este la 32 de grade, iar punctul de fierbere la 212 de grade. Pentru a seta temperatura 0, acesta a folosit un amestec egal de apă, gheaţă şi clorură de amoniu.
Dar scara Fahrenheit nu este singura, ea fiind una din cele trei folosite astăzi. Celelalte două sunt scara Celsius şi cea Kelvin. În timp ce Fahrenheit este folosită pentru măsurarea temperaturii în Statele Unite ale Americii, în restul lumii este folosită scara Celsius.
Nu după mult timp de la apariţia scării Fahrenheit, astronomul suedez Anders Celsius prezintă propria sa scară de măsurare. Ea este numită şi scara în centigrade, deoarece este divizată în 100 de grade, ce separă punctul de fierbere şi cel de îngheţ. Scara iniţială stabilea 0 ca punct de fierbere şi 100 ca punct de îngheţ, dar în scurt timp acesta inversează scara.
Termenul „Celsius” a fost adoptat în 1948 în cadrul unei conferinţe internaţionale cu privire la măsuri şi greutăţi şi este indicatorul de temperatură preferat pentru aplicaţiile ştiinţifice.
În 1848, lordul scoţian Kelvin a introdus scara sa de măsurare a temperaturii, cunoscută sub numele de scara Kelvin. El se bazează pe ideea de temperatură absolută. Nu există numere negative pe această scară, 0 fiind cea mai scăzută temperatură.
Zero absolut este convertit la -273,15 C și -459,67 F. Scara Kelvin este utilizată des în aplicaţii ştiinţifice. Unităţile de pe scara Kelvin au aceeaşi dimensiune ca cele de pe scara Celsius, cu excepţia că 0 este cea mai scăzută temperatură.
Primul termometru medical practic a fost inventat în 1867 de medicul englez Sir Thomas Allbutt. Dispozitivul său era capabil să citească temperatura unui pacient în 5 minute. Primul termometru ce lua temperatura din ureche a apărut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ca invenţie a doctorului Theodore Hannes Benzinger. În 1984 David Phillips inventează termometrul cu infra-roşu.
De la începuturile sale şi până acum, termometrul a înregistrat o continuă dezvoltare, fiindu-i aduse numeroase inovaţii.
