Indiferent de sezon sau de destinaţia aleasă pentru vacanţă, există câteva mici trucuri care te pot ajuta să te bucuri mai mult de escapada ta, astfel încât să te întorci acasă cu amintiri de vis şi recunoştinţă în suflet. Uite care sunt recomandările mele pentru o vacanţă cât mai reuşită:

Învaţă să-ţi faci bagajele eficient

Foto: budgettravel.comAtunci când mergi într-un loc nou, dar nu numai, există tendinţa de a lua în bagaje extrem de multe haine şi accesorii, în ideea că trebuie să fii pregătit pentru orice. Asta înseamnă rucsacuri şi trolere voluminoase, greoaie, care sunt dificil de cărat şi îţi pot face o grămadă de nervi, mai ales când ai ceva de mers până la locul de cazare. Dacă mergi cu avionul într-o vacanţă mai scurtă şi ştii să-ţi faci bagajele, poţi renunţa chiar la bagajul de cală şi astfel economiseşti bani.

Cel mai simplu este să verifici cum va fi vremea în regiunea în care mergi, pentru a şti la ce să te aştepţi şi să-ţi faci bagajul în consecinţă. În martie sau aprilie e posibil ca în unele ţări mediteraneene să ai deja nevoie de cremă de protecţie solară şi ochelari de soare. Nu-ţi lua cu tine bijuterii valoroase, altfel o să stai mereu cu grija lor. Dacă ţii totuşi la eleganţă, pune în bagaj 1-2 accesorii care să poată fi combinate cu mai multe ţinute. Cel mai eficient mod de a împacheta hainele este de a le rula, făcându-le sul, pentru a ocupa cât mai puţin loc în valiză. Ia-ţi la tine strict cosmeticele uzuale, într-un portfard transparent; nu e nevoie să cari creme sau loţiuni doar în ideea că s-ar putea să-ţi folosească. Cumpără-ţi o trusă de cosmetice specială pentru călătorii, cu obiecte de toaletă mai mici, astfel încât să aibă un volum cât mai redus şi să le poţi ţine chiar şi în bagajul de mână.

Ia-ţi încălţări comode

Nu-ţi propune să testezi noua pereche de pantofi în vacanţă, mai ales dacă nu ai mai purtat-o niciodată. S-ar putea să te trezeşti cu bătături neplăcute, care să-ţi dea peste cap planurile de plimbare. Alege încălţăminte rezistentă şi comodă. Pentru doamne, tocurile nu sunt o idee bună, mai ales dacă destinaţia este un oraş unde centrul istoric este pavat cu piatră cubică, de exemplu Praga sau Roma.

Citeşte despre obiceiurile zonei

Foto: huffingtonpost.com

Informează-te puţin cu privire la locul în care mergi şi vezi cam care sunt obiceiurile ţării şi regiunii respective. De exemplu, ţi-ar fi de folos să ştii că majoritatea restaurantelor italiene sunt în pauză între prânz şi cină, iar în Germania magazinele se închid foarte devreme. Documentarea este importantă, mai ales dacă urmează să-ţi petreci vacanţa într-o ţară exotică de pe alt continent, unde predomină tradiţii diferite de cele europene.

Informează-te cu privire la eventualele reduceri

Multe dintre muzee oferă reduceri pentru grupuri mari sau pentru anumite categorii de vârstă, iar acest lucru este valabil şi în cazul altor obiective turistice. De asemenea, nu uita să verifici, cu această ocazie, şi programul de funcţionare al muzeelor, pentru că acesta diferă în funcţie de sezon. O altă idee este să cumperi sau să rezervi biletele online, acolo unde este posibil, pentru a evita să mai stai la cozi.

Citește și:  Alegerea unui hotel resort

Evită să mănânci în zonele turistice

Cu siguranţă ai observat aglomerarea de restaurante din centrele oraşelor turistice sau din zonele cu puncte de atracţie renumite. Majoritatea se laudă ca fiind “tradiţionale”, însă calitatea preparatelor lasă de dorit de cele mai multe ori. Cu toate acestea, preţurile sunt foarte ridicate, astfel că nu e o afacere prea bună să te aşezi la primul restaurant care îţi iese în cale după ce ai vizitat Domul din Milano, de exemplu.

Rişti să ai parte de o masă mediocră şi să rămâi fără bani. De asemenea, magazinele din zonele turistice au preţuri mai mari, aşa că atunci când pleci la drum nu uita să-ţi iei în rucsac o gustare şi o sticlă cu apă, pentru situaţiile neprevăzute. Mergi câteva străzi mai departe de centrul vechi pentru a lua masa, iar dacă vrei o experienţă cu adevărat locală ieşi din zona turistică.

Apelează la localnici pentru îndrumări

Foto: lenasblackbook.com

Tehnologia ne însoţeşte peste tot, chiar şi în vacanţă, aşa că este de ajuns un search pe Google pentru a afla adrese exacte sau sugestii de locuri de vizitat. Cu toate astea, uneori, e bine să-ţi ridici nasul din telefon sau tabletă şi să apelezi la oamenii de pe stradă pentru a întreba de un loc anume sau a cere o recomandare. Poţi să ai surpriza ca în acest fel să descoperi locuri cu adevărat faine, pe care nu le-ai fi găsit căutând pe net. Ai ocazia să intri în contact direct cu oamenii locului şi să-i cunoşti aşa cum sunt, dincolo de stereotipuri. Mai mult decât atât, o astfel de interacţiune reprezintă o oportunitate de a-ţi exersa limbile străine.

Renunţă la hartă din când în când

E bine să-ţi faci un plan şi să ai în vedere câteva locuri pe care vrei să le vezi, însă nu rămâne blocat într-un program strict. Până la urmă, eşti în vacanţă, aşa că profită de timpul liber! Înlocuieşte GPS-ul cu sufletul şi lasă-l să-ţi dicteze el direcţia. În goana după bifarea obiectivelor turistice, uităm să ne bucurăm de fărâma de prezent pe care o avem, necondiţionat, fix în faţa noastră. Probabil acesta este motivul pentru care unii se întorc din vacanţă mai obosiţi decât au plecat. Deschide-ţi larg mintea, pune harta jos, uită de drumul din punctul A până în punctul B şi pierde-te pe străzi, admirând clădiri şi oameni.

Loading...

2 COMENTARII

  1. Foarte bune recomandările. Noi le folosim de mai multă vreme. Călătorim cu bagaj puţin, ne informăm întotdeauna foarte mult indiferent dacă mergem la Roma sau New Delhi şi în felul ăsta reusim să cheltuim mai puţini bani.

  2. Într-adevăr, e mai ieftin şi comod să te documentezi din timp. Mulţumesc de vizită!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.