Titanii – Ființele primordiale și războiul din cer în mitologia greacă

În mitologia greacă, Titanii erau ființe primordiale, urmașii lui Gaia (Pământul) și ai lui Uranus (Cerul) care ar fi condus în perioada de aur, precedând zeitățile olimpiene. Ei nu au fost venerați ca alți zei, dar prin contrast au ajutat la clarificarea poziției olimpienilor în univers.

Principala sursă din care aflăm despre existența zeilor primordiali este opera lui Hesiod „Teogonia”. Conform acesteia, la început a existat Haosul. Primele forțe care au apărut din Haos au fost Abisul, Pământul (Gaia) și Iubirea (Eros). Din acesta a izvorât Noaptea, Ziua și Întunericul (Erebus). De la Gaia au apărut Uranus (Cerul), Nimfele și Pontus (Marea). Uniunea dintre Pământ și Cer a creat Ciclopii, cei trei Hecatonchiri (giganții cu 100 de brațe) și cei 12 Titani.

În prima generație de Titani au existat 12. Titanii masculini au fost Oceanus, Hyperion, Coeus, Cronos, Crius și Iapetus. Titanii de sex feminin au fost Mnemosyne, Tethys, Theia, Phoebe, Rhea și Themis.

Cea de-a doua generație a fost formată din copiii lui Hyperion numiți Eos, Helios și Selene, din fiicele lui Coeus, Leto și Asteria, din fiii lui Iapetus, Atlas, Prometheus, Epimetheus și Menoetius, din fiica lui Oceanus, Metis și din fiii lui Crius, Astraeus, Pallas și Perses.

Prima generație de Titani, cei 12, au fost cunoscuți și ca zeii mai bătrâni. Conducătorul acestora a fost Cronos. După închiderea Ciclopilor și Hecatonchirilor, Cronos a condus Titanii într-o revoltă împotriva tatălui lor, act încurajat în întregime de mama lor Gaia. Aceasta i-a dat lui Cronos harpa cu care să-l castreze pe Uranus.

Conform unor mituri, aruncarea organelor genitale ale lui Uranus în apele mării a dus la nașterea zeiței Afrodita iar din sângele țâșnit au apărut Furiile, Giganții și Meliaelele.

În „Teogonia”, Uranus îl consideră pe Cronos o monstruozitate și îl închide în mijlocul Pământului. Ajutat de Hecantonchiri și Ciclopi, Cronos i-a luat locul tatălui său ca rege al zeilor, cu Rhea ca soție și regină.

Rhea dă naștere unei noi generații de zei, fiii lui Cronos. Temându-se de o profeție conform căreia copiii săi îi vor uzurpa dominația asupra lumii, Cronos si-a înghițit toate progeniturile.

Doar Zeus, ce fusese trimis de mama sa Rhea într-o peșteră din Creta, a putut să scape de această soartă. Pentru a-l păcăli pe Cronos, Rhea i-a dat să înghită o piatră înfășurată în haine, pe care acesta nu a verificat-o. Zeus avea să se răzbune pe tatăl său și ulterior avea să-l facă să-i elibereze toți frații, obligandu-l să înghită o poțiune născocită de bunica sa Gaia.

Bătălia ce a urmat între Titani și Olimpieni pentru câștigarea controlului asupra cerurilor ar fi durat 10 ani, Titanii aflându-se pe Muntele Othris iar Olimpienii pe Muntele Olimp. Bătălia este cunoscută sub numele de Războiul Titanilor.

Olimpienii au beneficiat de ajutorul Ciclopilor, care i-au dat lui Zeus tunetul și fulgerele, Hecantonchirilor și Giganților, care fuseseră eliberați. Cu toate acestea, balanța s-a înclinat în favoarea Olimpienilor atunci când Hecatonchirii au început să arunce cu bolovani imenși în Titani.

O parte a Titanilor au fost închiși într-o prăpastie mare în cea mai întunecată și adâncă parte a Infernului, Tartar. Cu porți masive făcute de Poseidon, cu cei trei Hecantonchiri pe post de paznici, Titanii nu au mai putut amenința ordinea stabilită de zeii olimpieni. Zeus și-a asumat rolul de conducător al noului panteon.

Titanii care nu luptaseră împotriva Olimpienilor, Mnemosyne, Gaia, Rhea, Hyperion, Themis și Metis au avut roluri importante în noua ordine. O parte dintre acestea au devenit consoarte ale lui Zeus și au primit un loc pe Muntele Olimp ca mame ale zeilor. Titanii au lăsat în urmă și mai mulți copii, cei mai importanți fiind fiii lui Iapetus.

O partea a acestor aliați s-au revoltat și au primit pedepse grele. De exemplu, Atlas a fost condamnat să poarte pe umeri greutatea cerurilor. Prometheus a fost înlănțuit de o piatră iar un vultur lăsat să se hrănească cu ficatul său în fiecare zi.

Grecii din perioada clasică știau de existența mai multor poezii despre războiul dintre zei. Cea mai cunoscută și singura care a supraviețuit a fost „Teogonia” lui Hesiod.

Miturile grecești fac parte dintr-o clasă de mituri despre războiul din Cer din Europa și Orientul Apropiat, unde un grup de zei se opune altui grup dominant. Uneori cei vechi sunt înlocuiți, alteori rebelii pierd și sunt fie alungați de la putere, fie încorporați în panteon.

Fragmente ale poeziilor orfice ce au supraviețuit au unele variații ale mitului. Într-unul dintre aceste texte, Zeus nu se pornește spre tatăl său într-o luptă violentă. În schimb, este descris un banchet organizat de Rhea pentru Cronos pentru a-l ameți cu alcool. Zeus îl pune în lanțuri și îl castrează. În loc să îl închidă în Tartar, Cronos este târât, beat fiind, în peștera nopții, unde continuă să viseze și să profețească de-a lungul veșniciei.

Multe dintre miturile antice sunt adesea reinterpretate ca metafore sau văzute ca reprezentări ale divinității din punctul de vedere al oamenilor.