Top 10 cele mai vizionate filme din istoria cinematografiei, realizat de “Guinness World Records”, a avut în vedere ca principal criteriu de ierarhizare succesul de Box office (totalul încasărilor realizate), luându-se în considerare efectele inflaţiei, astfel încât cifrele (preţul biletelor) să fie comparabile în istoria de aproape 130 de ani a celei “de-a şaptea arte”, cum a fost numită cinematografia încă din 1911, de către scriitorul, filosoful şi criticul de artă Ricciotto Canudo, într-un “Eseu despre cinematografie”.

De la data de 28 decembrie 1895, când fraţii Lumiere (Auguste şi Louis) au organizat prima proiecţie cinematografică plătită (un franc biletul), la Grand Cafe, din Paris, la care au asistat 33 de spectatori, şi până în prezent, cinematografia a înregistrat o evoluţie spectaculoasă, cu un impact la public uriaş – de la filmul mut, la cel cu sonor (1927, “Interpretul de jazz”), de la alb-negru, la color (1935, “Becky Sharp”, de Rouben Mamoulian), de la scurt metraje, la lung metraje artistice.

De ce ne fascinează arta cinematografică?

Cinematografie
Cinematografie

Ca artă sincretică (reunind imagine, text, muzică, dans etc.), filmul este o provocare continuă pentru spectator, punându-l nu numai în ipostaza de a privi, ci şi de a înţelege, de a (re)crea, de a visa, oferind o imagine condensată a realităţii sau a unor lumi posibile.

Filmele pot aborda o varietate de teme și idei, poveşti captivante, de la cele existențiale și filozofice, până la probleme sociale, politice, science-fiction etc., unele total diferite de experienţele cotidiene şi care pot provoca o gamă largă de emoții; privitorii se pot conecta profund cu personajele și întâmplările și pot experimenta sentimente puternice pentru ceea ce se întâmplă pe ecran.

Filmele sunt o formă populară de divertisment, o posibilitate de evadare din rutina cotidiană şi au şi un necontestat rol catharctic, in sens aristotelic, de “purificare prin artă”, de eliberare de propriile pasiuni, temeri, emoţii, prin participare intensă la trăirea estetică, atunci când filmul este de calitate, prin scenariu, distribuţie, efecte artistice, făcându-l pe spectator să trăiască afectiv atât de puternic, încât orice judecată intelectuală să fie “epuizată” şi abandonată în favoarea “poveştii” care se derulează în faţa ochilor.

Top 10 cele mai vizionate filme din istoria cinematografiei poate fi relevant pentru felul în care a evoluat această artă, oferind, în acelaşi timp, nişte repere valorice importante şi dându-ne posibilitatea să înţelegem de ce, de peste un secol, fascinaţia oamenilor pentru film a crescut constant. Sunt filme care oricând pot fi văzute sau revăzute, pentru că valoarea lor a fost validată de timp, de gustul spectatorilor sau pentru că se leagă de numele unor regizori, scenarişti, actori remarcabili.

Top 10 cele mai vizionate filme din istoria cinematografiei – “Pe aripile vântului” (Gone with the Wind), 1939

Top 10 cele mai vizionate filme din istoria cinematografiei, Pe aripile vântului
Top 10 cele mai vizionate filme din istoria cinematografiei, Pe aripile vântului

De mai bine de trei sferturi de veac, “Pe aripile vântului” (Gone with the Wind), 1939, se află pe primul loc în Top 10 cele mai vizionate filme din istoria cinematografiei şi a rămas, până astăzi, filmul cu cele mai mari încasări din istorie (4,8 miliarde dolari, în date actualizate)

S-a bucurat de aprecierea publicului încă de la lansare, în decembrie 1939, iar la cea de-a 12-a ediție a Premiilor Oscar, din 1940, a primit zece premii (opt competitive, două onorifice) din treisprezece nominalizări, un record absolut până la acel moment.

Bazat pe romanul omonim al scriitoarei Margaret Mitchell, regizat de Victor Fleming și produs de David O. Selznick, este considerat unul dintre cele mai mari filme din istoria cinematografiei, o poveste epopeică despre dragoste, război și supraviețuire în timpul Războiului Civil American, care a reuşit să transpună romanul într-o manieră care a satisfăcut fanii cărții, păstrând atmosfera și caracteristicile esențiale ale poveștii originale.

Performanțele actorilor, mai ales ale celor din rolurile principale – Vivien Leigh, în rolul lui Scarlett O’Hara și Clark Gable, în rolul lui Rhett Butler – au fost extrem de aclamate. Chimia lor pe ecran a contribuit substanțial la farmecul și intensitatea filmului.

„Pe aripile vântului” a avut un rol de pionierat şi în utilizarea tehnologiilor și a efectelor speciale de la vremea respectivă. De la scenele de luptă impresionante, la reprezentările detaliate ale epocii, producția a fost impecabilă şi, în plus, a beneficiat de o campanie de promovare amplă și de un marketing agresiv, făcându-l un eveniment cinematografic în sine. Lansat într-un moment în care tehnologia cinematografică era în plină evoluție și publicul era însetat de divertisment, filmul a stârnit un interes imens și a devenit rapid un fenomen cultural.

Top 10 cele mai vizionate filme din istoria cinematografiei – “Avatar”, 2009

Top 10 cele mai vizionate filme din istoria cinematografiei, Avatar
Top 10 cele mai vizionate filme din istoria cinematografiei, Avatar

Pe locul al doilea în Top 10 cele mai vizionate filme din istoria cinematografiei se află “Avatar”, lansat in 2009, la 70 de ani distanţă faţă de primul clasat, un film science-fiction regizat și scris de James Cameron. Este cunoscut pentru inovațiile sale tehnologice și pentru succesul uriaș de Box-office (filmul a încasat peste 3,8 miliarde de dolari la nivel global).

„Avatar” a fost nominalizat la nouă Premii Oscar și a câștigat trei – Cel mai bun decor, Cea mai bună fotografie și Cele mai bune efecte vizuale. Filmul a fost, de asemenea, recunoscut la diverse alte ceremonii de premiere pentru perfotmanţele sale tehnice și artistice, redefinind standardele industriei cinematografice prin tehnologia inovatoare și povestea sa captivantă.

Acţiunea filmului este situată în anul 2154 și urmărește povestea lui Jake Sully (interpretat de Sam Worthington), un fost pușcaș marin paraplegic, care este recrutat pentru a participa la programul “Avatar”. Acest program permite oamenilor să controleze corpuri hibride, create genetic, numite “avatare”, care seamănă cu indigenii planetei Pandora, o lume exotică și periculoasă locuită de Na’vi, o specie umanoidă.

Pandora este bogată în resurse naturale, iar Jake este trimis să se infiltreze în tribul Na’vi și să câștige încrederea acestora, pentru a facilita exploatarea resurselor planetei. În timp ce se află printre Na’vi, Jake începe să înțeleagă și să aprecieze cultura și legătura profundă a acestora cu natura, dezvoltând sentimente pentru Neytiri (interpretată de Zoe Saldana).

Inovaţiile aduse de filmul “Avatar” au revoluţionat cinematografia – tehnologie 3D, pentru experienţe vizuale excepţionale, tehnologie avansată de captură a mișcării pentru a reda fidel expresiile și mișcările actorilor în rolul personajelor Na’vi etc.

Top 10 cele mai vizionate filme din istoria cinematografiei – “Titanic”, 1997

Top 10 cele mai vizionate filme din istoria cinematografiei, Titanic
Top 10 cele mai vizionate filme din istoria cinematografiei, Titanic

Succesul uriaș al filmului „Titanic„, aflat pe locul trei în Top 10 cele mai vizionate filme din istoria cinematografiei (3,4 miliarde USD, încasări), poate fi explicat printr-un cumul de factori artistici, tehnici și emoționali.

Filmul combină o poveste de dragoste captivantă cu una dintre cele mai mari tragedii maritime din istorie. Relația dintre Jack Dawson (Leonardo DiCaprio) și Rose DeWitt Bukater (Kate Winslet) oferă o componentă romantică, pe gustul publicului de toate vârstele, amplificată de drama scufundării navei.

James Cameron este atât scenaristul, cât și regizorul filmului, iar viziunea sa meticuloasă a fost esențială pentru succesul acestei producţii cinematografice. Atenția la detalii și angajamentul său față de autenticitatea istorică au contribuit la crearea unei experiențe cinematografice realiste.

Performanţele interpretative ale lui Leonardo DiCaprio și Kate Winslet au adus profunzime și autenticitate personajelor, Efectele vizuale inovatoare și secvențele dramatice ale naufragiului au impresionat publicul și criticii deopotrivă. Designul producției și efectele speciale sunt de o calitate excepțională.

Coloana sonoră, compusă de James Horner, în special piesa „My Heart Will Go On”, interpretată de Celine Dion, a amplificat impactul emoțional al scenelor, rămânând în memoria colectivă a publicului mult timp după vizionare.

“Titanic” a câştigat 11 Premii Oscar, inclusiv pentru Cel mai bun film și Cel mai bun regizor, ceea ce i-a conferit o legitimitate și mai mare. Recunoașterea critică a contribuit la succesul său continuu în cinematografe și la nivel internațional.

“Războiul Stelelor: Episodul IV: O nouă speranță”, 1977

Războiul Stelelor, Episodul IV, O nouă speranță
Războiul Stelelor, Episodul IV, O nouă speranță

Locul patru în Top 10 cele mai vizionate filme din istoria cinematografiei este ocupat de “Războiul Stelelor: Episodul IV: O nouă speranță”, 1977, scris și regizat de George Lucas. Este primul din seria “Star Wars” și este considerat unul dintre cele mai influente și de succes filme din toate timpurile.

Este un pilon al cinematografiei science-fiction, un film care a influențat nenumărați cineaști și a captivat generații de fani, prin povestea pe care o oferă, prin personajele memorabile și inovațiile tehnologice.

Acţiunea este plasată într-o galaxie îndepărtată și urmărește povestea tânărului Luke Skywalker (interpretat de Mark Hamill), care trăiește pe planeta deșertică Tatooine. Luke descoperă un mesaj ascuns într-un droid, R2-D2, de la Prințesa Leia Organa (Carrie Fisher), care este prizonieră a maleficului Imperiu Galactic. Mesajul este destinat unui cavaler Jedi retras, Obi-Wan Kenobi (Alec Guinness).

Efectele speciale de sunet şi imagine au stabilit noi standarde în industria cinematografică şi, în plus, filmul a avut un impact imens asupra culturii pop și a creat o franciză uriașă, care include filme, seriale TV, cărți, benzi desenate, jocuri video și o gamă largă de produse derivate.

“Răzbunătorii: Sfârșitul jocului” (Avengers : Endgame), 2019

Avengers Endgame
Avengers Endgame

Succesul uriaș al filmului “Răzbunătorii: Sfârșitul jocului” (Avengers: Endgame), lansat în 2019 (3,1 miliarde de dolari, încasări), poate fi explicat printr-o serie de factori care au contribuit la atragerea unui public larg și divers.

„Avengers: Endgame” este culminarea unui arc narativ care a fost construit de-a lungul a 21 de filme anterioare, în cadrul Universului Cinematic Marvel (MCU). De la lansarea primului film, „Iron Man”, în 2008, MCU a țesut o poveste complexă și interconectată, creând așteptări uriașe pentru deznodământul acestei saga.

Filmul aduce laolaltă o multitudine de personaje îndrăgite de fani, cum ar fi Iron Man (Robert Downey Jr.), Captain America (Chris Evans), Thor (Chris Hemsworth), Hulk (Mark Ruffalo), Black Widow (Scarlett Johansson) și mulți alții.

Publicul a dezvoltat o conexiune emoțională puternică cu aceste personaje de-a lungul anilor, iar dorința de a vedea cum se încheie poveștile lor a fost un factor major în atragerea spectatorilor. În plus, filmul oferă rezolvări emoționante și satisfăcătoare pentru multe dintre arcurile narative ale personajelor principale, construite pe parcursul a peste un deceniu.

„Avengers: Endgame” a fost lansat simultan în cinematografele din întreaga lume, ceea ce a permis fanilor de pretutindeni să experimenteze filmul în același timp, amplificând sentimentul de eveniment global și maximizând încasările la Box-office.

Top 10 cele mai vizionate filme din istoria cinematografiei – “Sunetul muzicii”, 1965

Sunetul muzicii, Julie Andrews
Sunetul muzicii, Julie Andrews

Sunetul muzicii” („The Sound of Music”) este un film muzical lansat în 1965, regizat de Robert Wise și bazat pe musicalul de succes de pe Broadway cu același nume, care, la rândul său, a fost inspirat de memoriile Mariei von Trapp, mama vitregă a cântăreților familiei Trapp, celebri în perioada interbelică. Filmul este unul dintre cele mai iubite și cunoscute musicaluri din toate timpurile, datorită poveştii sale captivante, muzicii memorabile și interpretărilor remarcabile.

Filmul urmărește povestea Mariei (interpretată de Julie Andrews), o tânără novice într-o mănăstire din Salzburg, Austria, care este trimisă ca guvernantă pentru cei șapte copii ai căpitanului Georg von Trapp (interpretat de Christopher Plummer).

Maria aduce bucurie și muzică în casa von Trapp, câștigând inimile copiilor și, în cele din urmă, pe cea a căpitanului. Pe măsură ce Maria și căpitanul se îndrăgostesc, povestea se desfășoară pe fundalul tumultuos al Anschluss-ului, anexarea Austriei de către Germania nazistă, în 1938.

Coloana sonoră a filmului, compusă de Richard Rodgers și Oscar Hammerstein, include melodii devenite celebre, precum: „The Sound of Music”, „Do-Re-Mi”, „My Favorite Things”, „Edelweiss”, „Sixteen Going on Seventeen”.

„Sunetul muzicii” a câștigat cinci Premii Oscar, inclusiv pentru Cel mai bun film, Cel mai bun regizor (Robert Wise), Cel mai bun montaj (William Reynolds), Cel mai bun sunet și Cel mai bun decor (scenografie). De asemenea, a fost nominalizat pentru alte cinci Premii Oscar.

“E.T., extraterestrul” (E.T. The Extra-Terrestrial), 1982

E.T. The Extra-Terrestrial
E.T. The Extra-Terrestrial

E.T., extraterestrul”, pe locul şapte în Top 10 cele mai vizionate filme din istoria cinematografiei, regizat de Steven Spielberg și scris de Melissa Mathison, a avut un succes nemaipomenit la Box office (2,8 miliarde USD), depășind “Războiul Stelelor”, de exemplu, un record pe care l-a deținut timp de unsprezece ani şi fiind considerat şi astăzi unul dintre cele mai mari filme ale tuturor timpurilor, captivând spectatori de toate vârstele cu o poveste emoționantă despre prietenie și acceptare.

Filmul urmărește povestea unui băiat pe nume Elliott (interpretat de Henry Thomas), care găsește și se împrietenește cu un extraterestru rătăcit pe Pământ, pe care îl numește „E.T.”. Elliott și frații săi, Michael (Robert MacNaughton) și Gertie (Drew Barrymore), se străduiesc să ascundă prezența lui E.T. de autorități și de mama lor, Mary (Dee Wallace), în timp ce încearcă să găsească o modalitate de a-l ajuta pe E.T. să se întoarcă acasă.

Coloana sonoră compusă de John Williams este una memorabilă, muzica amplificând perfect emoțiile și momentele cheie ale poveştii magice şi emoţionante create de Spielberg, despre prietenie, empatie, inocență.

Cu patru Premii Oscar, inclusiv pentru cea mai bună coloană sonoră originală (John Williams), cele mai bune efecte vizuale, cele mai bune efecte sonore și cel mai bun sunet, nominalizat la alte cinci categorii, inclusiv Cel mai bun film și Cel mai bun regizor. “E.T., extraterestrul” a avut un impact cultural uriaș, influențând numeroase alte filme, seriale TV și opere de ficțiune. E.T. a devenit un simbol al inocenței și prieteniei, iar replici din film au intrat în limbajul curent.

“Cele zece porunci” („The Ten Commandments”), 1956

Cele zece porunci
Cele zece porunci

La mai bine de o jumătate de secol de la lansare, “Cele zece porunci” („The Ten Commandments”), regizat și produs de Cecil B. DeMille. cu un scenariu după romanul “Prințul Egiptului” (Prince of Egypt), de Dorothy Clarke Wilson, este unul dintre cele mai grandioase și ambițioase filme realizate vreodată, prezentând povestea biblică a lui Moise, de la nașterea sa, până la primirea celor zece porunci pe Muntele Sinai.

Pentru a recrea imaginea Egiptului antic, Cecil B. DeMille a folosit mii de figuranţi, decoruri impresionante, creând o atmosferă şi secvenţe spectaculoase.

Abordând teme precum libertatea, credința, puterea divină, moralitatea, filmul prezintă povestea lui Moise ca un exemplu de devotament și curaj în fața opresiunii, subliniind importanța legilor morale fundamentale.

“Doctor Jivago”, 1965

Top 10 cele mai vizionate filme din istoria cinematografiei, Doctor Jivago
Top 10 cele mai vizionate filme din istoria cinematografiei, Doctor Jivago

Doctor Jivago„, 1965, este un film de referinţă în istoria cinematografiei, regizat de David Lean și bazat pe romanul omonim scris de Boris Pasternak, un exemplu clasic pentru felul în care filmele pot combina marile teme istorice cu dramele personale, pentru a crea o operă de artă care rămâne relevantă și apreciată de-a lungul timpului.

„Doctor Jivago” se desfășoară pe fundalul evenimentelor tumultuoase din Rusia, de la începutul secolului al XX-lea, incluzând Revoluția Rusă și Războiul Civil Rus. Povestea centrală îl urmărește pe Iuri Jivago (interpretat de Omar Sharif), un medic și poet care este prins între dragostea pentru două femei și conflictele politice ale vremii.

Filmul explorează teme precum iubirea, loialitatea, supraviețuirea și efectele devastatoare ale războiului și revoluției şi este relevant pentru felul în care evenimente istorice majore pot influența destinul individual.

Coloana sonoră (“Lara’s Theme”), compusă de Maurice Jarre, este una dintre cele mai cunoscute și apreciate din istoria cinematografiei.

Filmul a câștigat cinci Premii Oscar, inclusiv pentru cea mai bună scenografie, cea mai bună coloană sonoră, cele mai bune costume și cel mai bun scenariu adaptat. A fost nominalizat și la alte categorii, inclusiv pentru Cel mai bun film și Cel mai bun regizor.

Din 2022, este al nouălea film cu cele mai mari încasări din toate timpurile (2,5 miliarde USD), valoare ajustată pentru inflația privind prețul biletelor. În 1998, a fost clasat de Institutul American de Film pe locul 39 în lista “100 de ani… 100 de filme” și de British Film Institute, în anul următor, drept al 27-lea cel mai mare film britanic al tuturor timpurilor.

Top 10 cele mai vizionate filme din istoria cinematografiei – “Războiul Stelelor: Trezirea Forţei” (Star Wars: Episode VII: The Force Awakens), 2015

Star Wars, Episode VII, The Force Awakens
Star Wars, Episode VII, The Force Awakens

Războiul Stelelor: Trezirea Forţei” este un film science-fiction lansat în 2015, regizat de J.J. Abrams și scris de Abrams, Lawrence Kasdan și Michael Arndt, al șaptelea film din “Saga Skywalker” și reprezintă continuarea directă a evenimentelor din „Return of the Jedi” (1983).

„Trezirea Forței”, cunoscut pentru efectele sale vizuale spectaculoase şi cu teme muzicale memorabile, a fost bine primit de critici și fani, fiind lăudat pentru revenirea la spiritul original al trilogiei clasice. Filmul a avut încasări globale impresionante (2,4 miliarde USD), devenind unul dintre cele mai profitabile filme din toate timpurile.

„Trezirea Forței” explorează teme clasice din universul „Star Wars”, cum ar fi lupta dintre bine și rău, căutarea identității, moștenirea familială și puterea prieteniei și a speranței. De asemenea, filmul pune accent pe ideea de destin și pe importanța alegerilor personale în fața circumstanțelor istorice și politice.

Filmul a fost nominalizat la cinci Premii Oscar, inclusiv pentru cele mai bune efecte vizuale, cel mai bun montaj de sunet și cea mai bună coloană sonoră. De asemenea, a câștigat numeroase alte premii și distincții în industria filmului.

Acest Top 10 cele mai vizionate filme evidenţiază o parte infimă din istoria valoroasă a cinematografiei, la care se pot adăuga nenumărate alte filme clasice, care nu ar trebui ignorate, pentru că oferă repere calitative excepţionale, precum şifilme de ultimă generaţie, toate arătând ca filmul este, într-adevăr, o artă, dacă beneficiază de scenarişti, regizori, actori de marcă.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.