Cuvintele citatului “Bucuria este adevaratul dar al Craciunului”, care apartin lui Papa Benedict al XVI-lea, ilustreaza foarte bine modul general in care este perceputa aceasta sarbatoare a magiei, celebrata in fiecare an pe 25 decembrie. Bucuria pe care o simtim ne domina, indiferent de situatia materiala pe care o avem si de varsta, oameni din intreaga lume devin mai sensibili, mai generosi si mai linistiti sufleteste, priminind in casele lor farmecul acestei minuante sarbatori de iarna, in care invatam sa fim mai buni si mai spirituali.
Desi Craciunul este considerat o sarbatoare a cadourilor, semnificatia religioasa pe care o detine este foarte profunda, fiind o sarbatoare care exista pe Pamant de mai bine de 4 milenii si se sarbatoarea diferit de la popor la popor, inchinand-o nasterii anumitor zei sau Anului Nou, care urma sa inceapa. Intre data la care aceste popoare celebrau sarbatoarea lunii decembrie si solstitul de iarna exista o legatura puternica, fiind influentate de procesele astronomice din aceasta perioada, care capatau diferite semnificatii in cultura fiecarui popor. Asa cum la solstitiul de iarna se sarbatoreste Craciunul, la echinoctiul de primavara se sarbatoresre Pastele, existand astfel, un inceput al acestor sarbatori dinaintea Crestinismului.
Primul popor care avea o zi festiva iarna sunt mesopotamienii, care celebrau Anul Nou si sarbatoarea numita Zagmuk, ce se desfasura in ultimile 12 zile ale anului si consta in ajutarea zeului lor conducator, numit Marduk, sa invinga fortele raului, considerand ca in fiecare iarna acesta ducea o lupta, pentru a invinge raul. Pentru a-l ajuta pe zeu, regele mesopotamienilor avea obligatia ca pana se termina anul sa moara, in felul acesta fiind langa Marduk. Aceasta regula era respectata, insa nu in totalitate, exista cineva care murea, pentru a fi alaturi de Marduk, dar nu era regele, ci un criminal imbracat in haine regesti.
Se considera ca de la mesopotamieni s-au insiprat si alte popoare, preluand traditii de celebrare a sarbatorilor de iarna, care se aseamana cu modul in care sarbatorim noi Craciunulul astazi. Astfel, cei din Scandinavia aveau o sarbatoare numita Yuletide, care se celebra doar cand aflau momentul cand urma sa rasara soarele si asta deoarece soarele disparea pentru o perioada de mai multe zile, iar scandinavii trimiteau persoane in munti, dupa o perioada de 35 de zile de la disparitia astrului, pentru a afla cand va avea loc aparitia acestuia. Aflarea vestii culmina cu desfasurarea sarbatorii Yuletide, caracterizata cu impodobirea crengilor copacilor cu mere si gramezi mare de lemne, la care le dadeau foc.
Alte popoare care celebrau un anumit eveniment iarna, pe 25 decembrie sau 6 ianuarie sunt germanicii, persii, grecii, babilionienii sau romanii. Cei din urma il celebrau pe Zeul Saturn, printr-o sarbatoare numita Saturnalia, care incepea de pe 15 decembrie si tinea pana la 1 ianuarie. Aceasta sarbatoare are traditii comune cu Craciunul, existand cadouri pe care romanii si le daruiau unii altora pentru a le aduce noroc, dar si mese festive sau vizite la prieteni. De asemenea, ei obisnuiau sa isi decoreze locuintele cu crengute de laur sau brad, alaturi de lumanari aprinse, fiind o sarbatoare a bucuriei, asa cum este astazi pentru noi Nasterea Domnului.
Odata cu instalarea crestinismului, oamenii incep sa renunte la modurile pagane de celebrare, specifice romanilor, considerandu-le lipsite de solemnitate si mult prea pline de veselie. Totodata, persoane marcante ale crestinismului din acea perioada dezaprobau celebrarea sarbatorilor crestine dupa cum era obisnuinta pagana, considerand drept sa fie sarbatorite la data lor reala, acceptata de biserica, dar cu toate acestea, s-au pastrat traditiile pagane, sarbatorindu-se Nasterea lui Hristos la data de 25 decembrie sau 6 ianuarie, date la care cei care se inchinau la zei celebrau evenimentele lor festive, fara sa existe in Evanghelie vreo referire la data nasterii lui Hristos.
Data la care se sarbatorea Craciunul era la inceput cea de 6 ianuarie, abia din secolele IV-lea si al V-lea incepe sa fie sarbatorit pe data de 25 decembrie. Conform anumitor opinii, stabilirea sarbatorilor crestine la aceeasi data cu cele pagane, cat si respectarea unora dintre traditiile paganilor se datoreaza dorintei celor din fruntea crestinismului de a raspandi religia si a fi acceptata mult mai usor, deoarece oamenii inca erau fideli vechilor obiceiuri. Asa se face ca datele alese de crestinism sunt cele de 25 decembrie sau 6 ianuarie, date la care popoare din intreaga lume celebrau nasterea zeilor pagani in care ei credeau.
Asa cum perioada sarbatorilor de iarna este una de poveste, exista o legenda a Nasterii Domnului si a Craciunului, care povesteste cum Fecioara Maria, aflandu-se aproape de momentul Nasterii lui Iisus, merge din casa in casa, impreuna cu Iosif, pentru a primi gazduire, insa au fost refuzati de toti oamenii la portile carora au batut. Desi Craciun impreuna cu sotia sa Craciuneasa ii refuza, Craciuneasa simte compasiune pentru Fecioara Maria si o ajuta sa nasca, gazduind-o in grajd, fara stirea sotului ei Afland aceasta, Craciun se supara atat de tare, incat ii taie mainile sotiei.
Incalzind apa pentru a-l spala pe noul nascut si bagand mana in apa, Craciuneasa traieste o minune, deoarece mainile ii cresc la loc, de aici provenind ideea ca mainile moastelor sunt binecuvantate. Afland aceasta minune, Craciun, care regreta fapta comisa, imparte Fecioarei Maria si lui Iosif urda, cas si smantana si da foc la lemn de brad, ramand, in memoria oamenilor drept un om care ofera daruri copiilor, in ziua nasterii Mantuitorului. Totodata, simbolul daruirii cadourilor in aceasta zi magica este inspirat si de cei trei regi din Ierusalim, care, dupa ce au vazut o stea stralucitoare inaltata pe cer, au calatorit 12 zile, urmand steaua, pana au ajuns la pruncul Iisus, caruia i-au daruit aur, tamaie si mir.
Romanii se pregatesc pentru Craciun prin respectarea postului, care incepe pe 15 noiembrie si dureaza pana pe 24 decembrie, reprezentand o modalitate foarte buna pentru a detoxifia organismul si a purifica spiritul. Nu este un post dificil de tinut, deoarece se poate consuma ulei si vin, iar sambata si duminica peste. De altfel, este considerat cel mai usor post, datorita acestor dezlegari. Inca de pe 20 decembrie, atunci cand se sarbatoreste Sfantul Ignatie Teodorul, sarbatoare numita Ignat, romanii pregatesc tot felul de bucate, deoarece in aceasta zi are loc o traditie foarte importanta, care se pastreaza din timpuri indepartate: taierea porcului. Din porcul sacrificat, se pregatesc caltabosi, carnati, slana, toba, sarmale, ciorba sau friptura. Desertul traditional al acestei sarbatori consta in cozonac, chec sau placinta, iar ca bauturi se serveste palinca sau tuica, in functie de zona.
Colindele ocupa un loc de seama in traditiile Craciunului, iar istoria lor este foarte indepartata, datand dinaintea nasterii lui Iisus, cand acestea erau cantata, pentru a ura belsug si rodnicie, sau pentru a indeparta raul. In Evul Mediu intalnim colinde ale caror versuri au o importanta semnificatie religioasa. Romanii incep sa colinde in Ajunul Craciunului, dimineata sau seara, in functie de regiune. Ei colinda la poarta, la geam sau sunt primiti in casa si sunt rasplatiti cu mere, nuci, bani sau covrigi, fiind aducatori de bine, in casele care ii primesc. De asemenea, se spune ca este bine sa existe macar o persoana care sa mearga la colindat in fiecare casa.
Un alt obicei care porneste in ajunul Craciunui este umblatul cu Steaua, care poate sa se desfasoare din Ajun pana la Sfantul Vasile. Steaua are menirea vestirii Nasterii Domnului si aminteste de steaua care i-a purtat pe cei trei regi catre ieslea in care s-a nascut Mantuitorul. Cei care umbla cu steaua au confectionata din lemn o stea, decorata cat mai frumos, care are in mijloc o icoana de hartie, ce ilustreaza Nasterea Domnului. Un alt obicei existent, in aceasta perioada in anumite regiuni ale tarii este umblatul cu capra. Acesta ofera momente traditionale interesante, datorita personajelor pe care le interpreteaza cei care joaca Capra, existand masti ale ciobanului, ale caprei sau ale tiganului, alaturi de strigate, care inveselesc oamenii, aducand un an nou mai bun celor care primesc tinerii cu Capra.
O traditie foarte frumoasa de Craciun este, cu siguranta, impodobirea bradului, prezenta din secolul al XV-lea, provenita de la triburile germanice. Inca din vremuri indepartate bradul a avut o semnificatie profunda, fiind considerat aducator de bine sau “pomul vietii”. Obiceiul impodobirii bradului in Marea Britanie a fost adus de catre printul german Albert, in anul 1834. Astazi oamenii pot impodobi atat brazi naturali, cat si artificiali, reprezentand un moment mult asteptat nu doar de copiii, cat si de parinti..
Primul pom de Craciun amplasat intr-o piata publica a fost intalnit pentru prima data la Strasbourg, in anul 1605, insa era impodobit cu mere rosii. Bradul decorat ca in zilele noastre a aparut in anul 1611, in localitatea Breslau, din Polonia, fiind impodobit de catre ducesa Dorothea Sybille von Schlesien. O contributie importanta a patrunderii acestui obicei in Romania apartine studentilor care invatau in universitati din Viena sau Berlin, aducand cu ei, cand se intorceau in Romania, si aceasta datina a germanilor, care a fost preluata apoi de personalitati ale Romaniei, fascinati de mirosul de brad, care ofera un farmec aparte sarbatorii de iarna. Astfel, cu beteala, beculete, globuri si tot felul de alte decoratiuni, in casele romanilor, pomii sunt nelipsiti, iar sub ele sunt asezate cadourile.
Bineinteles, din aceasta sarbatoare de iarna a cadourilor, nu poate sa lipseasca Mos Craciun, care, ajutat de spiridusi, pregateste cadourile pentru cei mici, pe care le imparte in noaptea de ajun, alaturi de renii sai, pe o sanie zburatoare. Inspirat din Sfantul Nicolae, care era un episcop crestin recunoscut pentru cadourile care le ofera oamneilor necajiti, in anul 1823 Clement Clarke Moore publica un poem, in care Sfantul Nicolae este descris precum un batran care imparte cadouri, grasut si mereu cu zambetul de buze. In anul 1860 se realizeaza primul desen la mosului, in care era prezentat intr-un costum rosu, cu o centura din piele si nasturi negre. Pornind de aici, imaginea mosului s-a conturat foarte bine, fiind iubit in intreaga lume de cei mici.
Un obicei vechi de Craciun, pastrat si astazi, ca simbol al prosperitatii, are ca protagonist vascul, o planta cu efecte miraculoase asupra sanatatii, care se pune fie deasupra usii, fie oriunde in casa, considerandu-se ca nu trebuie sa lipseasca din nicio locuinta. Acest obicei exista cu 200 de ani inainte de nasterea lui Hristos si era folosit de druizi, pentru a sarbatori iarna. De asemenea, se spune ca cei care se saruta sub aceasa planta, vor avea o relatie lunga si frumoasa. Pe langa obiceiul de a avea o crenguta de vasc in casa, se obisnuieste agatarea unei coronite la usa locuintelor, care sunt deosebit de frumoase si reprezinta cea mai buna modalitate pentru a ne intampina prietenii.
Un merit important care i se atribuie Craciunului este faptul ca reuseste sa reintregeasca familiile, fiind o perioada a anului in care gandurile tuturor se indreapta catre casa si catre cei dragi. De aceea este o sarbatoare a emotiilor, a momentelor deosebite petrecute alaturi de cei dragi, in care invatam sa fim mai optimisti, mai bucurosi si chiar mai buni, este momentul in care depanam amintirile sarbatorilor trecute, dar ne si cream cu altele noi, ca sa avem ce povesti la Craciunul urmator.
