Cuvântul totem își are originea în cuvântul Ototeman din limba tribului amerindian Ojibwa. Asemenea tuturor noțiunilor foarte vechi, despre totemuri se cunosc puține lucruri. Cel mai adesea s-a presupus că noțiunea de totem a apărut odată cu formarea primelor comunități umane și s-a practicat de-a lungul timpului pe tot globul. Cele mai multe lucruri despre totemuri știm de la triburile indiene de pe teritoriul actual al Americii de Nord.
Comunitățile totemice erau mai ales localizate în Australia, Africa și America de Nord, dar se consideră că grupuri primitive cu religii totemice se puteau găsi altădată și în Asia sau Europa (nu fost găsite dovezi).
Ce înseamnă, de fapt, un totem? Totemul era un animal, plantă sau obiect sub a cărui protecție era plasat membrul unui trib. Fiecare membru avea, de obicei, un totem diferit și unic față de ceilalți. În momentul în care unui obiect sau animal i se atribuia calitatea de totem, acesta căpăta un rol privilegiat sau era sacralizat în cadrul comunității respective. Totemurile puteau fi uneori reprezentate prin sculpturi în lemn (stâlpi totemici).
Cei responsabili cu descoperirea totemului cel mai potrivit pentru un anumit individ erau șamanii, despre care se credea că aveau puterea de a intra în contact cu lumea spiritelor. Fiecare om avea totemul său, care îl însoțea de-a lungul vieții, dar putea beneficia, în funcție de circumstanțe, și de sprijinul altor animale totemice.
În triburile indiene din America de Nord, odată cu atingerea maturității sexuale membrii își puteau găsi și totemul. Pentru aceasta se executa un anumit ritual. Persoana era dusă într-o peșteră și lăsată acolo patru zile și patru nopți, fără mâncare și apă. În acest timp, trebuia să ceară de la Marele Spirit să îi spună denumirea totemului său, iar acesta îi trimitea o viziune în care apărea un animal.
Legătura dintre oameni și animale era foarte importantă în cadrul tribului, despre animale crezându-se că posedă puteri supranaturale. Conform tradițiilor amerindiene, la începutul timpurilor, oamenii și animalele vorbeau același limbaj și se puteau înțelege unii cu alții. Mai mult, animalele aveau grijă de oameni, iar în timpul iernii sau atunci când hrana se împuțina, animalele aduceau oamenilor de mâncare și, uneori, chiar se sacrificau pentru ei.
Se spune că odată cu trecerea timpului, oamenii au devenit lacomi și au început să vâneze și să abuzeze de animale, așa că acestea au încetat să comunice cu oamenii. În tribul Inuiților căsătoriile între oameni și animale erau considerate frecvente și obișnuite, mai ales cele între femei și urși. În unele triburi africane, se considera că oamenii erau nemuritori și că atunci când îmbătrâneau se transformau în șerpi și deveneau spirite bune sau spirite rele (Gyinou sau Yeban).
Alegerea unui totem atrăgea după sine și o serie de condiții și reguli ce nu puteau fi încălcate. În primul rând, un totem nu putea fi vânat sau mâncat. Odată ce își alesese un totem, membrul în cauză nu avea voie să intre în conflict cu alte totemuri ale altor membri.
Alegerea totemului condiționa și relațiile între cupluri. Dacă, spre exemplu, o femeie dintr-un trib care avea drept totem leul se căsătorea cu un bărbat care avea drept totem elefantul, copiii celor doi vor fi toți puși sub totemului leului. Asta însemna că aceștia nu se vor putea căsători cu o persoană aflată sub totemul leului, deoarece acest lucru era considerat ca fiind incestuos, ci vor trebui să aleagă un partener din alte clanuri, care au un totem diferit, asta dacă nu existau compatibilități de alt ordin între totemul leului și totemul ales (de exemplu, totemul ales să fie hrana obișnuită a leului). Membrii care nu respectau aceste reguli erau pedepsiți sever, bărbații erau omorâți pe loc, iar femeile erau lovite cu obiecte ascuțite până la moarte.
Fiecare totem avea o simbolistică diferită și servea oamenilor într-un anumit moment. Spre exemplu, triburile de indieni Sioux invocau, înainte de a merge la război, totemul ursului. Membrii acestuia își pictau pe față elemente specifice ursului și purtau cu ei un cuțit care avea un mâner sculptat în formă de urs.
Cu toate că totemurile pot proveni din orice categorie de animale, se poate observa în tradiția indienilor preponderența unui număr de animale. Ursul, care reprezintă forța, atât fizică cât și psihică. Vulturul, despre care se credea că poate comunica cu Marele Spirit, pentru că era pasărea care zbura la cele mai mari altitudini și care putea transmite gândurile oamenilor acestuia. În tradiția anumitor triburi, se credea că lumea este o insulă plasată pe spatele unei broaște țestoase, astfel că broasca țestoasă era asociată cu simbolul mamei Pământului.
Ea mai era văzută și ca simbolul cumpătării și al longevității. Totemul lupului era asociat cu cel al loialității, căci el rămâne toată viața alături de protectorul său. Coiotul este în tradiția indienilor asociat cu umorul. Se spune despre el că reușește să îi facă pe oameni să se privească în el ca într-o oglindă și să își vadă defectele. Corbul este asociat la unele triburi cu magia, în timp ce la altele el constituie simbolul morții. Râsul reprezintă setea de adevăr și îi ajuta pe oameni să deosebească adevărul de minciună.
În anumite perioade însă, la anumite celebrări în cadrul comunității, totemul titular al tribului putea fi ucis. În cadrul acestor sărbători, oamenii executau dansuri specifice mișcărilor animalului totemic. Aceste dansuri culminau cu arderea și mâncarea animalului. După săvârșirea crimei, toți membrii tribului erau obligați să jelească moartea totemului, după care urma o perioadă de orgii și bucurie neînfrânată, deoarece membrii se considerau sanctificați prin ingerarea părților totemului. Dobândeau în acest fel permisiunea de a-și satisface toate instinctele. Aceste orgii se asociau ulterior cu o disciplină severă în comunitate, ca pedeapsă pentru faptele săvârșite.
