Asa cum e normal, traditiile de Craciun sunt diferite de la tara la tara si unor tari li se poate parea ciudat, amuzant sau chiar inventiv felul in care oamenii din alte tari si regiuni ale lumii petrec aceasta sarbatoare.

In Australia, traditiile de Craciun s-au adaptat conditiilor de a trai. Adica, la ei Craciunul se nimereste chiar in vacanta de vara, cand toata lumea este preocupata sa stea sa leneveasca toata ziua la plaja. Asadar, si Mos Craciun trebuia sa se adapteze intr-un fel sau altul: vine chiar pe placa de surf, insa nu ii lipseste costumatia rosie cu negru, precum si barba alba (care a fost folosita prima data de cei de la Coca-Cola intr-o reclama). Australienii au grija sa isi impodobeasca totusi casele, chiar daca nu au zapada, iar pe usi si la ferestre se pot vedea coronite formate din frunze de palmieri si flori sezoniere. Ei au si o sarbatoare proprie pe care o celebreaza iarna, “Colinde la lumina lumanarii”, cand oamenii se aduna noaptea pe plaja si canta colinde la lumina lumanarilor.

De asemenea, in biserici, dar si in scoli, se pun in scena momentul nasterii lui Iisus, iar ziua de Craciun este serbata in mai multe feluri: unii se duc la biserica, altii prefera sa se duca la un picnic pe plaja, in timp ce altii prefera sa ia masa linistita alaturi de intreaga familie. A doua zi a Craciunului familiile strang bani pentru a-i recompensa pe macelar, postas si baiatul care aduce ziarele, aceasta fiind o forma de recunostinta pentru munca depusa.

foto: huffingtonpost.com
foto: huffingtonpost.com

In Brazilia traditiile de Craciun difera in functie de nationalitatile care traiesc aici. Insa brazilienii get-beget au cel mai important obicei, acela de a pune in scena ieslea si nasterea lui Iisus. Atat in Ajun, cat si in noaptea de Craciun, locuitorii acestei tari se duc la biserica, iar ca decoratiuni pentru case folosesc flori proaspete, cat mai colorate. Masa de Craciun este compusa din alimente care in timpul anului nu prea sunt consumate, cum ar fi curcan sau jambon.

foto: panoramio.com
foto: panoramio.com

In Finlanda, locul in care se spune ca traieste Mos Craciun, aproape ca nu mai vezi picior de om pe strada, toti fiind la biserica. In ziua de Ajun, reprezentantii primariilor striga “Pacea de Craciun”, ceea ce inseamna ca nimeni nu trebuie sa tulbure aceasta liniste pana in ziua de Boboteaza, cand lucrurile revin la normal. Seara, oamenii se duc la cimitire sa le aprinda rudelor decedate o lumanare, iar cand ajung acasa copiii au grija sa isi atarne sosetele in care Mosul le va pune cadourile. O alta traditie a lor este legata de felurile de mancare – se serveste la masa orez in care este ascunsa o singura migdala, iar cel sau cea care o va manca, se va casatori anul urmator.

foto: vacantaesoterica.blogspot.com
foto: vacantaesoterica.blogspot.com

In Statele Unite ale Americii, Craciunul este precedat de Thanksgiving Day (Ziua recunostintei), cand familiile se reunesc la masa, pregatesc un curcan foarte mare si fiecare maturiseste lucrurile pentru care este recunoscator. In preajma Craciunului, in toate orasele se impodobesc brazi imensi, iar in mall-uri se gaseste cate un Mos Craciun, copiii facand o coada foarte lunga pentru a-i spune toate dorintele. Si ei atarna sosete de semineu si toti membrii familiei ajuta la impodobirea bradului. In ziua de Craciun, se trezesc toti nerabdatori sa vada daca Mosul le-a adus tot ce i-au scris, fiecare membru al familiei primind cate un bat din zahar, pe langa alte cadouri.

foto: pursuitist.com
foto: pursuitist.com

In Anglia, traditiile de Craciun sunt relativ simple: colindatorii se duc din casa in casa, iar oamenii sunt foarte bucurosi si primitori. Isi decoreaza casele cu vasc si iedera, iar copiii in special ii lasa Mosului celebra scrisoare in sosete, pe care o pun ori la fereastra, ori o baga in semineu. In ziua de Craciun, masa festiva este alcatuita in primul rand din curcan si rata la cuptor si budinca la desert.

foto: ufomeaningmystery.blogspot.com
foto: ufomeaningmystery.blogspot.com

In Spania, traditiile de Craciun sunt precedate de data de 8 decembrie, cand se sarbatoreste “Imaculata conceptiune”, iar in noaptea de Ajun familiile pregatesc in propria casa scena ieslei si a nasterii Mantuitorului. Cadourile sunt aduse de magi, iar copiii le lasa acestora in ghetute orz, morcovi si paie pentru cai, sperand ca vor fi inlocuite de dulciuri si cadouri. Oamenii din Catalonia au o traditie pe cat de ciudata, pe atat de amuzanta. In fiecare an isi aleg un bustean cam de 30 de centimetri, pe care il scobesc printr-un capat, iar pe celalalt capat deseneaza o fata vesela. De pe 8 decembrie si pana pe 25, acest bustean, “Tio de Nadal”, este “hranit” in fiecare seara cu cate o bomboana si invelit cu o patura rosie ca sa nu ii fie frig. In noaptea de Ajun sau in ziua de Craciun, oamenii arunca in foc acest bustean si ii ordona sa scoata pe partea cealalta tot ce a mancat, in tot acest timp fiind batut cu o nuia de catre cineva care si canta anumite colinde. Lucrurile pe care Tio de Nadal le scoate sunt vazute ca simbol al darurilor pe care cei trei magi le-au adus la nasterea lui Iisus.

foto: whereisdarrennow.com
foto: whereisdarrennow.com

In Italia, oamenii de aici considera sarbatoarea Craciunului foarte importanta pentru ca le da posibilitatea de a se reuni cu intreaga familie. Pentru ei Craciunul este mai important decat Pastele din acest punct de vedere, avand chiar o zicala care spune ca Pastele ti-l poti petrece cu cine vrei, insa Craciunul numai cu familia. Si la ei este obiceiul punerii in scena a momentului nasterii Mantuitorului, iar Ajunul este sarbatorit cu mare fast, printr-o masa imbelsugata.

In Islanda, vin cate 13 Mos Craciuni, cu 13 zile inainte de 25 decembrie, fiecare lasand darurile in obisnuitele ghetute ale copiilor. Mosii ii pedepsesc pe copiiii care nu au fost cuminti, punandu-le in ghetute un cartof. Pentru oamenii de aici ziua de 6 ianuarie este considerata a fi ultima zi a Craciunului, pentru ca atunci se intoarce la casa lui ultimul Mos Craciun.

Indiferent care sunt traditiile de Craciun ale fiecarei tari, important este sa fim alaturi de cei dragi si sa ne bucuram de fiecare clipa, aducandu-ne aminte si de semnificatiile acestei sarbatori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.