Transalpina este denumirea dată drumului naţional DN 76C şi este cea mai înaltă şosea din România, atingând înălţimea de 2145 de metri la Pasul Urdele. Şoseaua, lungă de 148 de km, este denumită şi Drumul Regelui sau Poteca Dracului şi străbate Munţii Parâng, făcând legătura între Novaci (judeţul Gorj) şi Sebeş (judeţul Alba).
Dar care este istoria şoselei Transalpina? Se pare că începuturile ei sunt destul de ambigue, însă poveştile sunt multe. Unii oameni spun că au auzit că drumul a fost făcut de către legiunile romane atunci când au cucerit Dacia, fiind prezent pe hărţile de istorie sub denumirea “coridorul IV strategic roman”.
Alţi oameni au auzit legenda conform căreia în perioada secolelor XVIII-XIX fiecare familie de pe aceste meleaguri a contribuit la construirea unui drum, în funcţie de posibilităţile materiale, dar şi fizice, care să le faciliteze accesul de o parte şi de alta a munţilor.
Alţi oameni spun că, de fapt, drumul a apărut în timpul Primului Război Mondial, fiind pietruit de nemţi pentru a-i ajuta în strategiile militare, dar care însă nu au mai folosit-o. Cert este că, în perioada interbelică, drumul a fost refăcut şi inaugurat în anul 1935 de Carol al II-lea, care a văzut în acest drum atât un rol strategic, cât şi militar şi economic.
Şoseaua a beneficiat de alte restaurări şi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când trupele germane s-au gândit că pot folosi drumul în demersurile lor militare. Încă de atunci, acest drum a rămas neasfaltat.
Deşi a fost inaugurată în 1935, Transalpina era folosită de dinainte de acest an de către ciobanii din Mărginimea Sibiului care îşi treceau turmele de oi în Oltenia şi care au numit drumul “Poteca Dracului”, deoarece, de multe ori, animalele ciobanilor cădeau în prăpăstii.
Pe de altă parte, pe acest drum au pornit sutele de oameni care erau obligaţi să treacă la religia catolică şi care au plecat din locurile natale în speranţa că îşi vor păstra tradiţiile şi religia ortodoxă.
Conform etnologilor, în jur de 200 de persoane din satul Jina (în judeţul Sibiu acum) au pornit pe acest drum şi s-au stabilit la Corbii de Piatră (judeţul Argeş). Astăzi, oamenii de o parte şi de cealaltă a munţilor, numiţi “ungureni”, au aceleaşi obiceiuri şi acelaşi port popular, lucru explicat de această trecere.
Chiar dacă Transalpina este una dintre cele mai frumoase şosele ale României, până de curând era cunoscută aproape doar de oamenii din zonă. Nefiind asfaltată, deşi este drum naţional, au fost puţini cei care s-au încumetat să o urce cu maşina, mai ales că era şi destul de periculos – în schimb, foarte mulţi amatori de mersul pe bicicletă s-au aventurat pe drumul care, efectiv, te plasează deasupra norilor.
Din fericire, în anul 2009, a început asfaltarea Drumului Regelui, iar acum oricine are posibilitatea să se simtă ca un rege măcar pe o parte a şoselei. Din păcate, aşa cum se întâmplă în multe locuri din ţară, unii oameni nu ştiu să se bucure de ceva fără să-l strice, iar gunoaiele au început să-şi facă prezenţa. Oricum, se pare că la sfârşitul anului viitor şoseaua va fi gata să primească orice vizitator aşa cum se cuvine.
Atracţii turistice în jurul şoselei Transalpina
În primul rând, pe şoseaua cea mai înaltă a României se află o staţiune în plină dezvoltare – Rânca. Este situată chiar la baza Vârfului Păpuşa, iar iarna turiştii amatori pot practica sporturile specifice acestui anotimp pe două pârtii, una pentru începători şi una de nivel de greutate mediu. Tot aici, în luna septembrie a fiecărui an se desfăşoară Campionatul Naţional de Viteză în Coastă pe serpentinele dintre Rânca şi Novaci.
Există câteva atracţii turistice care pot completa o excursie perfectă pe Transalpina, făcând, desigur, câţiva kilometri în plus. În satul Baia de Fier, judeţul Gorj, se poate vizita Peştera Muierii, prima peşteră din România în care s-a folosit curentul electric.
Lungă de 7.000 de metri, din care doar 500 de m accesibili turiştilor, peştera dispune de două intrări – de fapt, pe o parte se intră şi pe cealaltă se iese. Turiştii pot vedea câteva încăperi şi obiecte ca Domul Mic, Candelabrul Mare, Sala Altarului, Galeria Urşilor (în care au fost descoperite schelete de urşi, lupi sau capre sălbatice) sau Sala Musteriană (aici au fost descoperite obiecte ale fiinţelor ce au trăit înaintea erei noastre).
O altă peşteră, cunoscută şi aflată, oarecum, în apropierea Drumului Regelui este Peştera Polovragi, undeva, lângă ea, putând fi vizitată şi Mănăstirea cu acelaşi nume. Despre peşteră circulă o legendă conform căreia ar fi fost chiar Peştera lui Zalmoxis, zeul suprem al geto-dacilor. Are 10 km, însă se spune că ar avea 27, deşi până acum nu s-a descoperit capătul ei.
Printre atracţiile din interiorul peşterii, se numără Culoarul liliecilor (care este plin de lilieci de peşteră, cei care se ocupă de ea fiind nevoiţi să schimbe sistemul de iluminat pentru a menţine o temperatură de 10 grade, pentru că, altfel, o temperatură mai mare ar putea dăuna acestora), Scaunul lui Zamolxis, precum şi Sala divină, Bolta însângerată sau petele ca de leopard de pe pereţi.
Se mai pot vizita Mănăstirea Dintr-un lemn şi Mănăstirea Horezu, iar după ce urcă pe Transalpina, turiştii se pot orienta spre Valea Jiului, cu o oprire în frumosul oraş gorjean Târgu-Jiu, unde se poate admira celebrul ansamblu arhitectural al lui Constantin Brâncuşi, ce conţine Coloana fără sfârşit, Masa Tăcerii, Poarta sărutului şi Aleea Scaunelor.
Pentru a ajunge însă de pe Transalpina pe Valea Jiului, turiştilor le trebuie multă răbdare şi chiar curaj, pentru că drumul este asfaltat doar pe anumite porţiuni şi acest lucru poate da multe bătăi de cap.
Acestea sunt doar câteva atracţii turistice în jurul celei mai înalte şosele a ţării. Aceste meleaguri oferă multe peisaje fantastice, dar trebuie să ne amintim de fiecare dată când ajungem într-un loc cu adevărat frumos să îl lăsăm aşa cum l-a înzestrat natura.
Pe lângă conducere, zona este populară pentru trekking, ciclism montan și fotografia peisagistică, atrăgând vizitatori din toate colțurile lumii. Drumul este nu doar o atracție turistică, ci și o arteră vitală pentru comunitățile locale, facilitând accesul și dezvoltarea economică în regiunile montane.
