Dupa cum bine stiti, fosilele dinozaurilor au un rol primordial in descoperirea misterelor care invaluie existenta si disparitia acestora de acum 65 de milioane de ani in urma. Termenul fosila provine din limba latina, din cuvantul “fossilis”, care inseamna dezgropat si desemneaza totalitatea ramasitelor organismelor vii, indiferent de faptul ca acestea sunt schelete, oua, pietre din stomac sau fecale pietrificate, cat si tunele solidificate sau urme de labe lasate de animale,care s-au transformat dupa aceea in roci.

Cu toate ca de la moartea unui dinozaur pana la transformarea acestuia in fosila este cale lunga, paleontologia face posibile descoperiri extrem de valoroase, in ciuda faptului ca gazele eliminate in urma procesului de putrefactie distrug o mare parte din cadavru. Cauza existentei acestor gaze o justifica putrezirea organelor moi, dupa moartea animalului. Munca paleontologilor nu este una usoara, pentru ca in mare parte scheletele descoperite se afla intr-o stare accentuata de degradare, fiind rare situatiile in care scheletele se gasesc intregi. De multe ori lipseste craniul, sau se intampla ca vertebre din coloana vertebrala sa fie imprastiate, uneori lipsind si oasele membrelor.

Care sunt cauzele dispariției dinozaurilor

In ciuda acestor dificultati, paleontologii au putut afla foarte multe lucruri despre existenta dinozaurilor, prin studierea oaselor acestora. Deserturile uscate reprezinta locul unde oasele se pastreaza cel mai bine, daca sunt acoperite cu nisip, straturi de roca sau noroi, si asta deoarece in straturile de roca circula solutii minerale. Acestea au rolul de a soldifica oasele in exterior. Se pot deosebi usor oasele provenite de la aceste animale, fata de cele ale animalelor din zilele noastre, deoarece materialul organic pe care il contin oasele se dizolva, facand loc pentru minerale precum acid silicic sau calciu.

Acestea determina o crestere a greutatii oaselor, care sunt mult mai grele fata de cele ale animalelor de astazi.
In unele situatii se pot face modificari ale scheletelor dinozaurilor, care schimba forma reala pe care o aveau aceste animale preistorice. Aceste modificari constau in inlocuirea, cu materie organica a partilor tari, prin presiunea straturilor sedimentare asupra scheletului si se pot realiza fie prin inlocuire, fie prin dizolvarea in totalitate a partilor tari si adaugarea, in locurile ramase goale, a materialelor care rezista mult mai mult in fata dizolvarii.

Primele semne ale existentei dinozaurilor

In anul 1802 a avut loc prima descoperire a urmelor dinozaurilor, in valea raului Connecticut, din Statele Unite ale Americii. Urmele lasate de aceste animale in noroi sau argila umeda au fost acoperite cu nisip, ceea ce a permis pastrarea lor intr-o forma foarte buna si au dovedit ca animalele traiau atat in apa, cat si pe uscat. De asemenea, a fost o dovada a faptului ca ramasite de piele ale dinozaurilor, aflate in clasa Sauropodelor nu traiau doar in apa, mai ales ca urmele pe care le-au lasat nu aveau cum sa se formeze sub apa.

Urmele descoperite de paleontologi a permis aflarea multor informatii cu privire la viata dinozaurilor. Astfel, urmele slab accentuate ale membrelor inferioare i-au dus pe oamenii de stiinta la constatarea ca acestea au rezultat in urma deplasarii animalelor prin apa. Cand se deplasau prin apa, isi foloseau membrele anterioare pentru a face miscarile specific inotului. De asemenea, datorita fosilelor descoperite, s-a constat ca animalele carnivore aveau trei degete, cu gheare puternice. Toate acestea au dus la ideea ca erbivorele nu se aflau in siguranta nici in apa, asteptandu-se oricand ca dinozaurii carnivori sa ii atace.

Numarul mare de schelete ale dinozaurilor, cat si urme ale picioarelor acestora au demonstrat ca ei se deplasau in grupuri, iar puii ii urmau indeaproape. De exemplu, urmele lasate de o turma de apotazauri arata cat de mult adultii isi protejau puii, deoarece acestia din urma se aflau in centru, fiind inconjurati de animalele adulte. In padurea Teutoburgica au fost descoperite urme de picioare ale unui dinozaur erbivor numit Iguanodon, care era urmarit de un pradator Allosaurus. Aceste urme au o vechime de 140 de milioane de ani si demonstreaza faptul ca pradatorii se hraneau cu animale vii.

Citește și:  Archicebus achilles, cel mai vechi strămoș al oamenilor care a fost descoperit in China

In desertul Gobi din Mongolia, au fost descoperiti in anii 1920, multe schelete de dinozauri pietrificate, care se aflau intr-o stare foarte buna. Acest lucru a fost posibil deoarece in acest desert nu au avut loc schimbari geologice importante, motiv pentru care desertul a ramas uscat inca din ultima perioada a erei mezozoice, si anume din cretacic.

Oua fosile si ramasite de piele ale dinozaurilor – noi descoperiri

Descoperirile din desertul Gobi au aratat modul cum dinozaurii isi organizau cuiburile. Ei isi aranjau ouale in forma de cerc, iar fiecare ou continea aproximativ 3,3 litri, intr-un cuib aflandu-se in jur de 30 de oua. Pana sa ajunga la maturitate, aceste animale preistorice aveau nevoie de foarte mult timp, iar pentru a cloci oualele, le acopereau cu nisip, fiind ajutate de caldura solului, deoarece femelei ii era imposibil sa le cloceasca, fiind prea grele.
Perioada dificila din dezvoltarea dinozaurilor nu o intalnim doar cand acestia erau mici, ci si cand se aflau inca in ou.

Pradatorii atacau si cuiburi, daca nu erau atent supravegheate, descoperindu-se in partea de vest a statului Montana din SUA, un cuib cu 15 schelete de pui, care nu au fost mancati, dar care au murit de foame dupa ce au fost abandonati de parintii lor. Pentru a supravetui, puii aveau nevoie de foatre multa ingrijire, motiv pentru care parintii lor le faceau rost de hrana, pe care le-o aduceau in cuib.

Află cum se hrăneau dinozaurii

Printre urmele lasate de dinozauri, ramasitele de piele ale acestora reprezinta unele dintre cele mai valoroase descoperiri, deoarece acestea se gasesc extrem de rar si doar in pietrisurile calcaroase, care sunt foatre fine. Specifice animalelor erbivore sunt pietrele stomacale, solidificate, numite gastroliti, care aveau rolul de a usura digestia celor care nu aveau dintii foarte buni. Printre fosilele ramase de la animalele carnivore se numara fecalele, care se solidificau si ele, permitand ca astazi sa fie studiate.

Pentru a face cat mai multe descoperiri referitoare la existenta dinozaurilor, paleontologii sunt nevoiti sa reconstituie scheletul fosilizat, lucru care nu este deloc usor. Ca reconstituirea sa fie cat mai reusita, se folosesc de anatomia comparata, care permite aflarea locului unde ar trebui sa fie oasele care sunt imprastiate. Dupa ce scheletul a fost intregit, este expus intr-un muzeu, iar rezultatul final ii ajuta pe oamenii de stiinta sa inteleaga cat mai multe lucruri despre modul cum traiau aceste animale.

Stadiul in care se afla scheletul reconstituit nu este final, deoarece stiinta permite noi descoperiri, care imbunatatesc nivelul de cunostinte existente. In momentul in care se ajunge la forma finala a scheletului, care este cea corecta, aceasta reprezinta o adevarata sursa de deslusire a misterelor. Toate acestea demonstreaza ca stiinta poate invinge chiar si timpul, astfel, indiferent de faptul ca sunt 65 de milioane de ani de la disparitia dinozaurilor, acest lucru nu a impiedicat aflarea unor lucruri deosebit de interesante despre aceste animale preistorice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.