În august 1939, Hitler şi Stalin semnează un pact de neagresiune, numit şi Pactul Ribbentrop-Molotov, după cei doi miniştri de externe care l-au negociat. Pactul în sine avea două părţi.
Prima parte, semnată pe 19 august 1939, presupunea existenţa unui acord economic între cele două state. Cea de-a doua parte, ce conţinea un pact de neagresiune pe o perioadă de zece ani, în care era stipulat că fiecare semnatar promitea să nu-l atace pe celălalt, a fost semnată pe 23 august 1939.
Pactul fusese semnat cu doar câteva zile înainte de începerea celui de-al Doilea Război Mondial şi a reprezentat divizarea Europei de est în zone de influenţă.
Prin semnarea acestui pact, Germania se proteja de luptă pe două fronturi, din moment ce cel de-al Doilea Război Mondial se apropia. În 1939, Hitler se pregătea pentru război şi spera să poată anexa Polonia fără a fi nevoie de forţă. Din moment ce Primul Război Mondial fusese pierdut de Germania pentru că îşi împrăştiase resursele militare în lupta pe mai multe fronturi, Hitler era hotărât să nu mai repete greşeala. În acest sens el îşi planifică paşii pe care trebuia să-i urmeze în pregătirile de război şi propune Uniunii Sovietice pactul de neagresiune.
Pe 14 august 1939, ministrul german de externe Joachim von Ribbentrop contactează sovieticii pentru a le propune tratatul. Ribbentrop se întâlneşte la Moscova cu ministrul de externe sovietic; împreună fac două tratate, unui economic şi unul de neagresiune.
În tot acest timp Stalin negocia o alianţă cu Marea Britanie şi Franţa, dar în cele din urmă o alege pe cea cu Germania. Prin semnarea acordului cu Germania, Stalin spera să păstreze pacea şi să câştige timp pentru a-şi întări armata după epurările Armatei Roşii din 1937.
Primul pact, acordul economic, angajase Uniunea Sovietică în oferirea de produse alimentare şi de materii prime Germaniei în schimbul produselor finite cum ar fi maşinăriile militare. În primii ani ai războiului această parte a pactului a ajutat Germania să ocolească blocada britanică.
La doar patru zile de la semnarea primului pact, are loc semnarea pactului de neagresiune. Acesta conţinea acordul celor două state de a nu se ataca reciproc; dacă ar fi existat probleme între ele, acestea trebuiau rezolvate pe cale diplomatică. Acest pact trebuia să dureze zece ani şi beneficia de extensie automată pentru încă cinci ani după expirare. În realitate a fost valabil pentru mai puţin de doi ani, din moment ce Germania a atacat Uniunea Sovietică.
În completarea acestui pact, Ribbentrop şi Molotov adăugaseră un protocol secret a cărui existenţă a fost negată de sovietici până în 1989. Acest acord secret avea să afecteze Europa de est. Pentru a nu intra în război, Germania oferea Uniunii Sovietice ţările baltice (Estonia, Letonia, Lituania) și Finlanda. Polonia urma să fie împărţită între cele două puteri. Aceste teritorii reprezentau pentru sovietici o zonă de siguranţă în cazul unei invazii din vest.
Pentru marile puteri din vestul Europei, Marea Britanie şi Franţa, pactul de neagresiune a reprezentat un motiv de consternare şi teamă. Când Germania nazistă a atacat Polonia în zorii zilei întâi septembrie 1939, Uniunea Sovietică nu a intervenit. Două zile mai târziu Marea Britanie declara război Germaniei, astfel începând cel de-al Doilea Război Mondial.
Pe 17 septembrie armata sovietică ocupă şi anexează partea Poloniei convenită în tratat. Următoarea mişcare a sovieticilor a fost anexarea Finlandei. Războiul cu Finlanda a durat patru luni, în urma cărora Uniunea Sovietică anexase teritoriile finlandeze de la graniţă, în special cele din apropierea Leningradului. Cu acceptul german, sovieticii au pornit securizarea sferei lor de interes. În acest sens ţările baltice ocupate şi anexate Uniunii Sovietice au fost organizate ca republici sovietice.
După ce Germania a învins Franţa în iunie 1940, diplomaţii germani lucrau pentru securizarea legăturilor germane în sud-estul Europei. În noiembrie 1940 Ungaria, România şi Slovacia se alătură Axei (Roma-Berlin-Tokyo) iar în primăvara lui 1941 Hitler îşi invită aliaţii la planificarea invaziei Uniunii Sovietice.
Din punctul de vedere al lui Hitler, pactul de neagresiune reprezenta o manevră tactică temporară. Pe 18 decembrie 1940 acesta semnează Directiva 21 ce reprezenta primul ordin operaţional pentru invazia Uniunii Sovietice. Chiar de la începuturile operaţiunii, autorităţiile germane plănuiau un război de anihilare a comuniştilor şi mai ales a evreilor din cadrul Uniunii Sovietice, pe care îi considerau ca fiind baza formării statului sovietic.
Atât germanii cât şi sovieticii au respectat termenii pactului până la invazia surpriză a Uniunii Sovietice de către Germania pe 22 iunie 1941 în urma operaţiunii Barbarossa. Ceea ce nu multă lume ştie este că Hitler a atacat cu aproximativ două săptămâni înainte ca Stalin să fie gata să-i atace pe germani. Stalin plecase de la început cu ideea de-i lăsa pe germani să se lupte cu restul Europei, iar când puterile le erau suficient de slăbite urma să-i atace.
