Trei romane tulburătoare, toate aparţinând scriitorului Khaled Hosseini, născut în Afganistan, unde a stat până la vârsta de 11 ani, ajungând apoi în SUA, şi întorcându-se la Kabul după 27 de ani, sunt mărturii despre o lume care îşi caută dramatic identitatea.

În aceste zile, Afganistanul, ţară din îndepărtata Asie, este în centrul atenţiei întregii lumi, pentru că, după intempestiva şi controversata retragere a forţelor occidentale, talibanii au preluat, în numai o săptămână, controlul asupra capitalei, Kabul, şi asupra întregii ţări, armata naţională retrăgându-se, iar preşedintele ţării, Ashraf Ghani, părăsind Afganistanul.

Trei romane tulburătoare inspirate din lumea din Afganistan
Trei romane tulburătoare inspirate din lumea din Afganistan

În astfel de condiţii, nimeni nu poate spune, cu certitudine, cum vor evolua lucrurile, iar destinul acestei ţări, care, în urmă cu aproape o sută de ani, sub conducerea regelui reformator Amanullah Khan, părea să fi găsit un drum prin care să-şi împlinească rostul în istorie, este în faţa unui dezastru.

Scriitorul Khaled Hosseini, puternic legat emoţional de ţara sa de baştină, declara într-un interviu, recent, că “nu are nicio idee despre cum va arăta viitorul Afganistanului”. Cele trei romane ale sale – “Vânătorii de zmeie”, “Splendida cetate a celor o mie de sori”, “Şi munţii au ecou” – prezintă cititorilor ipostaze diferite, adesea contradictorii, ale lumii afgane, care ar fi putut urma un alt drum, în pofida standardelor conservator- religioase.

Cine este Khaled Hosseini?

Khaled Hosseini
Khaled Hosseini

Khaled Hosseini s-a născut în Kabul, Afganistan, în 1965, tatăl său, un musulman moderat, fiind diplomat, mama, profesoară de limba persană, iar bunicii din partea mamei făceau parte dintr-o veche familie de nobili ai cărei descendenţi s-au aflat la putere 152 de ani. Când Khaled, cel mai mare dintre cei cinci fraţi, a împlinit 11 ani, familia s-a mutat în Franţa şi peste alţi patru ani, în Statele Unite ale Americii, unde au cerut azil politic.

Despre viaţa în Kabul, în timpul copilăriei sale, Khaled Hosseini spune că, atunci, în anii 1960, mai ales că făcea parte dintr-o familie cu o bună situaţie materială, s-a bucurat de o atmosferă plăcută, în casa lor veneau adesea scriitori, cântăreţi, intelectuali, se dădeau petreceri etc.

Şi de la Paris, unde tatăl său a fost într-o misiune diplomatică de patru ani, are amintiri deosebit de frumoase. Imaginea capitalei Franţei i-a dat impresia că “ar fi făcut un salt de 100 de ani în viitor”. Deşi, iniţial, au crezut că vor rămâne la Paris doar patru ani, întoarcerea în Afganistan nu mai era posibilă, având în vedere invadarea ţării de către sovietici, în 1979.

Plecarea în SUA s-a făcut în secret. S-au stabilit la San Jose, în California de Nord, urmând o perioadă dificilă – locuiau nouă persoane într-un apartament de două camere, tatăl s-a angajat ca şofer, iar mama, chelnăriţă şi coafeză, pentru a putea câştiga banii necesari şi pentru a le oferi copiilor lor şansa unei bune educaţii.

Khaled Hosseini a obţinut, în SUA, o diplomă în biologie, la Universitatea din Santa Clara, apoi licenţa în medicină şi rezidenţiatul în Los Angeles şi a profesat ca medic mai mult de zece ani, până în momentul în care s-a decis să abandoneze această carieră, dedicându-se total scrisului.

Khaled Hosseini, trei romane tulburătoare despre Afganistan – “Vânătorii de zmeie” (2003)

Khaled Hosseini, Vanatorii de zmeie
Khaled Hosseini, Vanatorii de zmeie

Khaled Hosseini, un scriitor apreciat astăzi în întreaga lume, cu peste 40 de milioane de volume vândute, a mărturisit, în nenumărate rânduri, că, deşi locuieşte în SUA, iar în Afganistan s-a întors abia după 27 de ani, în 2003, pentru perioade limitate, se simte puternic legat emoţional de ţara în care s-a născut şi de oamenii de acolo.

Prin cele trei romane ale sale – “Vânătorii de zmeie”, “Splendida cetate a celor o mie de sori”, “Şi munţii au ecou” – Khaled Hosseini a intenţionat să ofere o imagine mai nuanţată despre Afganistan, astfel încât lumea să înţeleagă faptul că nu este doar ţara talibanilor şi a drogurilor, că poporul său este “obosit” de conflicte şi de războaie.

“Vânătorii de zmeie”, primul dintre cele trei romane, a fost publicat în 2003 (şi ecranizat în 2007), a fost tradus în peste 50 de limbi (inclusiv în limba română) şi s-a aflat mult timp în topul revistelor de specialitate, ca unul dintre cele mai bune romane contemporane. În New York Times, s-a aflat mai bine de 100 de săptămâni pe lista best-seller-urilor.

Acţiunea cărţii i-a fost inspirată autorului de o ştire pe care a auzit-o, în 1999, la televizor, despre regimul taliban din Afganistan, care interzisese, printre altele, concursurile de înălţat zmeie.

Pe lângă absurditatea unei astfel de interdicţii, această împrejurare a adus, în memoria afectivă a autorului, anii copilăriei şi prietenia sa cu un anume Hossein Khan, fiul unor servitori ai familiei Hosseini, pe care Khaled l-a învăţat să citească şi să scrie.

Prietenie, laşităţi, frică…

Khaled Hosseini
Khaled Hosseini

Romanul “Vânătorii de zmeie” construieşte, în jurul celor două personaje principale, realizate impecabil din punct de vedere literar, Amir şi Hassan, un tulburător univers despre prietenie şi trădare, pe fundal fiind urmărită, cu mare talent, imaginea unei ţări în care, treptat, bucuria, relativa linişte sunt înlocuite cu teroarea – Afganistanul. Amir este fiul unui comerciant bogat, al doilea, fiul servitorului.

Cei doi par a fi legaţi de o prietenie pe viaţă, dar intervin laşităţi, trădări, într-o lume în care frica stăpâneşte peste tot. Diferenţele sociale nu dispar niciodată. Dacă Hassan îl protejează întotdeauna pe Amir, reciproca nu este valabilă. Când Hassan este în primejdie, Amir nu are curajul să-şi apere prietenul. Emigrează în SUA (este şi o fugă de propria culpabilitate şi trădare faţă de Amir) şi, după 20 de ani, când se întoarce în Afganistan, încă este dominat de confuzie şi frică.

Dincolo de acţiunea cărţii, inteligent construită, fascinează atmosfera, insistenţa pe detalii, subtilitatea cu care este surprinsă psihologia oamenilor, mesajul, scriitura. Iată câteva fragmente:

La vârsta de 12 ani, într-o zi întunecată şi rece din iarna lui 1975, am devenit ceea ce sunt azi […] E greșit ce se spune despre trecut, că poți să îl îngropi. Pentru că trecutul își face drum spre lumină cu ghearele […]. Stând în bucătărie, cu receptorul la ureche, am știut că nu era doar Rahim Khan pe fir. Era trecutul, cu păcatele mele neispășite”.

Mi-a spus: „Mi-e teamă”, iar eu am întrebat-o: „De ce?” Mi-a răspuns: „Pentru că sunt atât de profund fericită. O astfel de fericire e înspăimântătoare”. Am întrebat-o de ce și ea mi-a zis: „Nu ești lăsat să fii atât de fericit decât dacă urmează să ți se ia ceva”, și a mai spus: „Ei, gata acum cu prostiile astea!

Trei romane tulburătoare despre Afganistan – “Splendida cetate a celor o mie de sori” (2007)

Khaled Hosseini, Trei romane inspirate din Afganistan - Splendida cetate a celor o mie de sori
Khaled Hosseini, Trei romane inspirate din Afganistan – Splendida cetate a celor o mie de sori

Splendida cetate a celor o mie de sori” este al doilea din seria celor trei romane ale lui Khaled Hosseini, inspirate din viaţa afgană. Şi această carte a fost ecranizată, de către Columbia Pictures, premiera filmului având loc în 2015. Acest roman este dedicat femeilor din Afganistan, după ce scriitorul a cunoscut direct, la întoarcerea sa, din 2003, tragediile pe care le trăiau acestea, violenţa fizică şi psihică la care erau supuse, excluderea din viaţa publică.

Mariam și Laila sunt cele două personaje feminine, musulmane, în jurul cărora se construieşte acţiunea, care se desfăşoară în perioada de la ocupaţia sovietică, până la preluarea controlului de către talibani. Cele două femei sunt căsătorite forţat, de la vârste fragede, cu acelaşi bărbat. Miriam locuieşte cu acesta de douăzeci de ani, dar nu poate avea copii, vreme în care este obligată să poarte “burka” (veşmântul care acoperă trupul în întregime, inclusiv chipul), să se ascundă în faţa musafirilor, să suporte violenţele soţului său.

Citește și:  Cristalul temporal – o formă inedită a materiei, o descoperire ştiinţifică excepţională în fizica cuantică a anului 2017

Bărbatul decide apoi să se căsătorească cu Laila, în vârstă de 14 ani, care, rămasă orfană, acceptă această căsătorie, neavând alte posibilităţi de supravietuire. Inițial, cele două soții au o relație complexă, de parcă s-ar afla în competiție. Apoi, treptat, își dau seama că sunt victimele unui tiran, aşa cum spune, la un moment dat, Miriam: “Așa cum acul unei busole indică nordul, un bărbat care caută un vinovat va arăta întotdeauna cu degetul spre o femeie”.

Într-un stil dens, precis, imprevizibil, mesajul lui Khaled Hosseini este că: “O societate nu are nicio șansă de succes, dacă femeile nu au educație”.

Khaled Hosseini,trei romane tulburătoare –  “Şi munţii au ecou” (2013)

Trei romane inspirate din Afganistan, Si muntii au ecou
Trei romane inspirate din Afganistan, Si muntii au ecou

Familia, iubirea, suferinţa, războiul sunt temele acestui roman – “Şi munţii au ecou” – prezente, de altfel, în toată opera lui Khaled Hosseini. Sunt urmărite, de-a lungul mai multor generaţii, destine, iubiri, trădări. Este considerat cel mai complex roman al scriitorului.

Acţiunea începe în anii 1950, în Afganistan, cu imaginea a doi copii – Abdullah și Pari – orfani de mamă şi care vor fi despărţiţi, Pari fiind vândută, pentru ca familia, extrem de săracă, să se salveze – un act de disperare, de sacrificiu, un act care rupe familia și devine, în cele din urmă, “trunchiul” din care cresc nenumărate ramuri.

Abdullah păstrează în memorie imaginea casei mari, ca un palat, din Kabul, unde a fost vândută sora sa, şi vorbele tatălui: “un deget a trebuit să fie tăiat, pentru a salva o mână”. Pari, la rândul său, a trăit mereu cu convingerea că “ceva sau cineva fundamental pentru propria existență a lipsit din viața ei”.

Spre sfârșitul cărții, Pari este informată că a fost adoptată și că are un frate, Abdullah. Il localizează în Statele Unite, doar pentru a descoperi că suferă de boala Alzheimer și că a uitat-o.

Memoria este o binecuvântare?…

Aeroportul din Kabul
Aeroportul din Kabul

Întrebarea esenţială care se pune – consideră autorul – este dacă memoria e o binecuvântare – ceva care protejează toate lucrurile care îți sunt dragi – sau dacă este un blestem – ceva care te face să retrăiești cele mai dureroase părți ale vieții, osteneala, lupta, suferinţele. Mai mult, spune Khaled Hosseini, “toate cele trei romane ale mele sunt povești de dragoste – și nu povești de dragoste tradiționale, în sensul de dragoste romantică între un bărbat și o femeie, ci povești de dragoste între personaje despre care nu te-ai aștepta să găsească iubirea. Întotdeauna aceste relații intense se formează în circumstanțe neașteptate”.

Nenumărate planuri epice din “Şi munţii au ecou” urmăresc alte destine şi în alte locuri decât Afganistan, Kabulul rămânând mereu în centrul atenţiei – un spaţiu al contrastelor, aşa cum sunt şi vieţile oamenilor. Titlul face referire, simbolic, la munţii care străjuiesc această ţară, metaforă a rezistenţei în fata timpului şi a vicisitudinilor.

Alte cărţi inspirate din lumea afgană

Anticarul din Kabul, Sursă afghanistanvisionnetwork
Anticarul din Kabul, Sursă afghanistanvisionnetwork

În afara celor trei romane ale lui Khaled Hosseini, prezentate anterior, mai există şi alte cărţi inspirate din realităţile Afganistanului, impresionante prin surprinderea unor destine umane şi a unor situaţii care îndeamnă la meditaţie despre viaţa, despre valori, despre sentimente, despre sensul istoriei.

“Anticarul din Kabul”, de Asne Seierstad

Anticarul din Kabul” (2004) este o carte scrisă de Asne Seierstad, o jurnalistă norvegiană, care a fost corespondent de război în Kosovo, Afganistan şi Irak. În Afganistan a ajuns în 2001 şi a fost găzduită acasă la familia unui anticar, transpus în personajul Sultan Khan, de la care a aflat lucruri uimitoare. Vreme de 20 de ani acesta a sfidat autorităţile comuniste, talibane, furnizând cărţi amatorilor de lectură din Kabul, gest pentru care a fost cercetat, arestat, i s-au ars cărţile.

Cititorii pot afla din roman şi multe alte aspecte legate de viaţa de zi cu zi a afganilor, despre drama femeilor private de drepturi şi victime ale soţilor, ale societăţii. Romanul “Anticarul din Kabul” s-a aflat 41 de săptămâni în topul vânzărilor, după un clasament făcut de New York Times.

“Fetele ascunse din Kabul”, de Jenny Nordberg

Bacha posh
Bacha posh

Fetele ascunse din Kabul” (2014) este cartea jurnalistei suedeze Jenny Nordberg, scriitoare, autoare de filme documentare despre refugiaţii din Irak, despre crizele globale, despre armele nucleare în Pakistan. “Fetele ascunse din Kabul” nu este o carte de ficţiune, este o carte-document despre viaţa ascunsă a tinerelor femei afgane deghizate în băieţi, după o practică culturală ancestrală, numită “bacha posh”, cu mult mai veche decât mişcările talibanilor.

Acest obicei – bacha posh – este ignorat de europeni, chiar şi de către cei care cunosc bine istoria Afganistanului. Travestite (din voinţa părinţilor) în băieţi, unele fete duc o astfel de viaţă până la pubertate, pentru că absența unui băiat într-o familie este ruşinoasă in Afganistan, atât pentru mamă, cât și pentru tată şi, atunci, mai bine un fiu surogat decât o fată.

De unde vine acest obicei? În ce scop a fost instaurat şi care sunt consecinţele? Cine îl practică? In ce fel îl experimentează aceste fete? Ce se întâmplă cu ele după vârsta pubertăţii? Pentru a răspunde la astfel de întrebări, Jenny Nordberg a investigat cu minuţiozitate viața de zi cu zi a femeilor afgane din toate categoriile sociale, a intervievat zeci de fete care au vrut să facă mărturii despre situaţia lor, inclusiv Azita, una dintre puţinele femei care, în zilele mai bune ale ţării, a reuşit să fie aleasă în Parlamentul din Kabul.

Fiecare ţară are un destin

Trei romane tulburătoare inspirate din lumea din Afganistan
Trei romane tulburătoare inspirate din lumea din Afganistan

Fie că este vorba de cele trei romane ale lui Khaled Hosseini sau de alte cărţi inspirate din lumea afgană, unele cu valoare documentară, se pare că mesajul implicit al acestora este ca orice ţară, ca oricare om, are un destin. Pentru a afla cum este, cum poate fi acest destin, de ce a fost ratat, trebuie întrebată “inima” ţării respective, care înseamnă istorie, tradiţie, cultură, oameni.

“Inima” Afganistanului probabil că bate acum foarte încet, înăbuşită de frică şi neputinţă. Cei născuţi în Afganistan, cei care trăiesc acolo, cei care au fost martori la succesiunea puterilor şi a eşecurilor în această parte de lume cunosc cel mai bine această “inimă”.

Şi scriitorii şi cărţile lor sunt, cum spunea Hosseini, “ferestre deschise” spre realitatea profundă a “cetăţii” de la poalele munţilor care, si ei, “au ecou”. Si orice ţară, ca orice om, asteaptă mereu “să i se întâmple ceva extraordinar, în ciuda piedicilor insurmontabile” sau, poate, „Lumea, în general, nu-ţi vede sufletul, nu dă doi bani pe speranțele, visurile, durerile tale, care rămân ascunse acolo, dincolo de piele și oase. Acesta este adevărul: simplu, absurd şi crud ” (Khaled Hosseini, “Şi munţii au ecou”).

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.