Tulipomania sau “nebunia lalelelor” face referire la un context istoric extrem de agitat, când frumoasa şi graţioasa floare de lalea nu numai că a fascinat o lume întreagă, devenind simbolul bogăţiei ostentative, dar aproape că a distrus imperii şi a provocat şi un spectaculos crah financiar, un reper pentru ceea ce se numeşte astăzi o “bulă speculativă”.
“Tulipomania: povestea celei mai râvnite flori şi pasiunile pe care le-a trezit” este titlul unei cărţi publicate în anul 2000, de către Mike Dash, un scriitor, istoric și cercetător galez, care reface “istoria lalelei”, de la originile sale, din îndepărtatele stepe ale Asiei Centrale, trecând prin etapa în care a devenit cea mai mare atracţie a grădinilor imperiale din Constantinopol şi până la momentul în care s-a transformat în cea mai râvnită marfă din Europa.
Laleaua – floarea care a stârnit pasiuni de neimaginat
Laleaua (Tulipa), atât de cunoscută astăzi prin varietatea culorilor şi a formelor, este originară din zonele aspre ale Munţilor Pamir, ale Munţilor Hindu Kush şi din stepele din Kazakhstan, din Asia Centrală. Nomazii turci selgiucizi sunt cei care au adus în Persia aceste minunate flori, simbol al sosirii vremii frumoase.
Laleaua a împodobit, încă din secolul al X-lea, grădinile din Isfahan (într-o vreme, capitala Imperiului Persan) şi i-a inspirat pe poeţii timpului. Vestitul poet persan Omar Khayam a celebrat-o în versurile sale – “Când va răsuna în lume cântec fraged de lalele… Lalelele şi iasomiile/ Aud chiar ceea ce nu-mi poate spune iubita!” etc.)
În secolul al XIII-lea, laleaua cucerise deja Anatolia şi decora numeroasele grădini ale Bagdadului şi Constantinopolului, simbol al rafinamentului și delicateții, ca într-un adevărat Paradis.
Turcii otomani, ca semn al admiraţiei pentru această floare, o foloseau ca motiv în decorarea ceramicii, în picturi, pe pereţii moscheilor, în ţesături şi covoare.
Înaltei Porţi Otomane i se datorează primele experimente care au permis naşterea hibrizilor de lalea, pe care poeţii i-au numit în fel şi chip – laleaua “Lumina paradisului”, “Perla fără egal”, “Pahar de vin”, “Cea care dă foc inimii”, “Sulița de culoarea rodiei”, “Cristalul roz”, “Cocheta delicată”, “Steaua fericirii”, “Bucuria crescândă”, “Lumina spiritului”, “Chipul iubitului” etc. – peste 50 000 de bulbi fiind duşi din Alep (unul dintre cele mai importante oraşe antice, aflat la intersecţia principalelor rute comerciale), pentru a înfrumuseța grădinile sultanului Selim al II-lea.
Se spune chiar că soldaţii turci obişnuiau să poarte turbanele si veşmintele decorate cu simbolul lalelei, pentru a le purta noroc în bătălie, aceasta fiind considerată “floare divină”.
Occidentalii, fascinaţi de floarea de lalea
Călătorii occidentali ajunşi în Imperiul Otoman au fost fascinaţi de frumuseţea şi varietatea lalelelor şi, potrivit documentelor, un farmacist din Auvergne (Franţa), care a vizitat Constantinopolul în 1547, Pierre Belon, este cel care s-a întors acasă cu primele exemplare.
Câțiva ani mai târziu, în 1554, Ogier Ghislain de Busbecq, ambasador al Sfântului Imperiu Roman la Constantinopol, pasionat de lumea plantelor, a trimis primii bulbi de lalele prietenului său olandez, Charles de l’Écluse, mai cunoscut sub numele de Carolus Clusius (botanist, poate cel mai influent dintre toți horticultorii secolului al XVI-lea ), care i-a aclimatizat în Țările de Jos.
El a numit aceste flori “tulip”, confundând cuvântul turcesc pentru “turban” (tulipan/ tulbend, provenit din persanul “delbend”) cu denumirea florii (numită, în turcă, “lale”). De altfel, mulţi asociau forma frumoasei flori cu cea a impresionantelor turbane turceşti.
Carolus Clusius a început să cultive lalele în grădinile botanice de la Leiden, care a distribuit apoi exemplare în toată Europa, punând astfel bazele industriei olandeze a bulbilor de lalele. Tot el a identificat virusul de “rupere” a lalelelor, din pricina căruia pe petalele florilor se combinau uneori mai multe culori, rezultând linii complicate, dungi sau efecte de flacără sau se produceau decolorări sau intensificări locale ale culorilor.
Tulipomania sau “nebunia lalelelor”
În secolele al XVI-lea şi al XVII-lea, laleaua împodobea grădinile şi parcurile din Viena, Frankfurt, Londra şi din alte mari oraşe europene. În culori intense, marmorate, laleaua era foarte diferită de toate florile cunoscute în Europa la acea vreme.
Proaspăt eliberați de dominația spaniolă, comercianții olandezi au adunat averi colosale datorită comerțului cu lalele, în Indiile de Est. Cu o singură călătorie (dacă se întorcea cu bine), un comerciant putea spera să-și înmulțească de cinci ori investiția.
Această nouă clasă de negustori și-a etalat noua bogăție construind case somptuoase, înconjurate de grădini cu flori, în care “vedeta” era, desigur, spectaculoasa lalea, devenită rapid un articol de lux, un simbol al succesului și al bogăției.
Entuziasmul era extraordinar, mai ales în Țările de Jos, unde comercianții și bancherii nu ezitau să investească o avere în cele mai rare soiuri de lalele, pentru a-și prezenta succesul. “Tulipomania”/ “nebunia lalelelor” începuse.
Lalelele înfloresc între aprilie și mai, timp de aproximativ o săptămână. În faza de repaus a plantei, între iunie și septembrie, bulbii pot fi smulși și transportați, astfel că tranzacțiile efective aveau loc doar în această perioadă. În restul anului, florarii semnau contracte în fața notarului pentru achiziționarea de bulbi la sfârșitul sezonului. Astfel au dezvoltat olandezii una dintre numeroasele tehnici ale finanțelor moderne, creând o bursă de lalele deschisă pe tot parcursul anului.
Pe măsură ce florile câștigau în popularitate, profesioniștii plăteau din ce în ce mai mult pentru bulbii infectați cu viruşi (pentru că florile erau spectaculoase prin combinarea culorilor), iar prețurile continuau să crească. Entuziasmul (“tulipomania”) a fost de așa natură încât comerțul cu lalele a dus la prima bulă economică din istorie.
Tulipomania devine de nestăpânit
În 1634, o cerere uriaşă de bulbi de lalele, din Franța, a alimentat în continuare creșterea prețurilor. Simțind mișcarea “corectă”, speculatorii au intrat pe piață. Prețul unui contract a continuat să crească pe tot parcursul anului 1636, iar în noiembrie și prețul lalelelor (nu numai al bulbilor) a început să crească. Bulbii de lalea ajunseseră al patrulea cel mai exportat produs din Olanda, după gin, heringi și cașcaval.
Pentru că, la acel moment, bulbii de lalele erau considerați o marfă de lux și de prestigiu în societatea olandeză, prețurile au devenit uriaşe, iar oamenii au început să cumpere bulbi în speranța că prețurile vor continua să crească, oferindu-le astfel oportunitatea de a face profit pe măsură ce valorile crescute ale lalelelor mergeau mai departe.
În 1635, era nevoie de 100 000 de florini pentru a cumpăra un lot de 40 de bulbi (un florin de la vremea aceea era echivalentul a aproximativ 11 euro astăzi). Cu preţul unui bulb de lalea se putea cumpăra o casă în cele mai exclusiviste cartiere ale Amsterdamului. Tulipomania a ajuns la apogeu în iarna 1636- 1637.
Extraordinarele iluzii populare şi nebunia mulţimii…
Într-o carte intitulată “Extraordinary Popular Delusions and the Madness of Crowd “ (“Extraordinarele iluzii populare şi nebunia mulţimii”), jurnalistul scoțian Charles Mackay spune că, la un moment dat, s-au oferit 5 hectare de teren pentru un singur bulb de lalea. Florarii apreciau în special câteva specii.
Cea mai valoroasă era cea numită “Semper augustus”, evaluată la două mii de florini. Se pretindea că era atât de rară încât nu existau decât două flori din această specie, una în Harlem, cealaltă în Amsterdam. Un particular, pentru a avea un astfel de bulb, a oferit 4 600 de florini și, în plus, o trăsură frumoasă cu doi cai și toate accesoriile.
În februarie 1637, prețul contractelor s-a prăbușit și comerțul s-a oprit brusc. La data de 6 februarie 1637, când preţul bulbilor de lalele scăzuse cu 90%, tulipomania s-a încheiat. Au mai rămas doar vânzători, care, în pofida “promoţiilor”, nu au mai reuşit să salveze afacerea. Ciuma bubonică izbucnită în aceeaşi perioadă, în Haarlem (la 20 de kilometri de Amsterdam) a pus capăt, într-un fel, “nebuniei lalelelor” (tulipomania) şi luxului susţinut de o economie de consum.
Din Ţările de Jos, tulipomania s-a “întors” în Turcia
După ce, în 1637, tulipomania a dus Ţările de Jos într-o uriaşă criză economică, pentru care (zadarnic) s-a cerut şi intervenţia statului, “nebunia lalelelor” s-a “întors” în Imperiul Otoman, acolo unde începuse fascinaţia pentru aceste flori.
Mulţi sultani (inainte si după “criza lalelelor” din Tarile de Jos), mai ales în perioadele mai calme ale istoriei otomane, au fost fascinaţi de frumuseţea lalelei. Sultanul Mehmed al II-lea Fatih a decorat grădinile Constantinopolului, in special pe cele ale Palatului Topkapı, proiectate de sultan, cu mii de lalele. Peste nouă sute de grădinari erau responsabili cu întreținerea florilor.
În timpul cuceririlor sale, Suleiman I s-a înconjurat de diverşi oameni puternici, pe care i-a ţinut aproape, inclusiv Mohammed Babur, care controla Afganistanul. Pasionat de flori, Babur a pus să fie plantate lalele în și în jurul fiecărui oraș cucerit. Şi-a încheiat zilele la Samarkand, înconjurat de cel mai mare câmp de lalele plantat vreodată.
Sultanul Ahmed al III-lea a făcut din lalea emblema lungii sale domnii. Perioada 21 iulie 1718 – 28 septembrie 1730 este cunoscută, în Imperiul Otoman, ca “Era lalelelor”, floarea devenind, mai mult ca oricând, semnul înaltei societăţi şi al lumii otomane, în general – de la decorarea palatelor, grădinilor, până la artă (pictură, literatură), vestimentaţie şi pieţele de flori, expresie a perfecţiunii şi a frumuseţii.
În jurul anului 1700, s-a desfăşurat, în Turcia, şi primul festival al lalelelor, marcat în nopţi cu lună plină, în grădini cu mii de lalele şi felinare de cristal, loc de promenadă pentru oaspeţii invitaţi să admire florile şi să asculte cântecul canarilor şi al privighetorilor din colivii, oaspeţi care trebuiau să respecte un cod vestimentar în armonie cu florile.
O referinţă majoră de “bulă speculativă”, în istoria economică şi financiară
Tulipomania olandeză a rămas o referinţă majoră de “bulă speculativă”, în istoria economică şi financiară, până astăzi, la mai bine de patru secole de la producerea acesteia, ilustrând modul în care convingerile (colective) ale unei mulțimi de oameni şi încrederea în semnificaţiile unor “valori”, la un moment dat, pot duce la rezultate dezastruoase.
Tulipomania s-a desfășurat sub forma unor speculații frenetice, care au dus la o creștere a prețurilor lalelelor și la un colaps brutal care a provocat pierderi substanțiale investitorilor, destabilizând întreaga economie olandeză.
În prezent, ca şi la începutul secolului al XVII-lea, în Olanda, când s-a produs “tulipomania”, o bulă speculativă se referă la o perioadă în care prețurile unui activ cresc rapid și semnificativ, adesea dincolo de valorile lor reale.
Această creștere exagerată este alimentată de optimismul excesiv, de speculații și de încredere irațională în potențialul de profit rapid. În timpul unei bule speculative, investitorii pot cumpăra active în speranța că prețurile vor continua să crească, permițându-le să vândă ulterior și să obțină un profit substanțial.
Aspectul cheie al unei bule speculative este că prețurile cresc nu din cauza fundamentelor solide ale activului, ci, mai degrabă, din cauza unui comportament colectiv de cumpărare, speculație și optimism exagerat. Investitorii pot fi motivați de teama de a rata niste câștiguri sau de teama că prețurile vor continua să crească, ceea ce duce la o spirală ascendentă a acestora.
O bulă speculativă este efemeră, deoarece nu poate fi susținută pe termen lung de fundamentele economice. În cele din urmă, “bula” se sparge, atunci când există o schimbare în sentimentul investitorilor, când apar informații care contrazic optimismul general sau când investitorii încep să vândă în masă, ceea ce duce la o scădere bruscă și semnificativă a prețurilor, cu pierderi importante pentru cei care au investit.
Laleaua, astăzi – simbol naţional, în Turcia şi Olanda
Şi astăzi, în Turcia, laleaua este considerată un simbol naţional. La Istambul, Izmir, Bursa, Antalya etc., se organizează “Festivalul lalelelor”, în aprilie, unde se realizează şi cele mai mari covoare de lalele din lume. Liniile Aeriene Turce au ca siglă o imagine stilizată (pasăre sau lalea), forma paharelor din care se bea tradtionalul ceai turcesc este similară cu cea a florii de lalea, covoarele, ţesăturile turceşti sunt decorate cu acest motiv etc.
Pe de altă parte, Olanda este cunoscută, în prezent, în toată lumea. ca “Tara lalelelor”. În pofida “nebuniei lalelelor”/ Tulimania, din secolul al XVII-lea, olandezii iubesc această floare căreia i-au dedicat “Ziua Națională a Lalelei”, în fiecare an, în ianuarie.
Mii de hectare din această ţară cu o suprafaţă mică sunt acoperite de culturi de lalele. Şi aici, ca şi în Turcia, în fiecare an, din aprilie până în mai, se desfăşoară “Festivalul lalelelor”, sub deviza “Fiecare cetățean are propria lalea”, pentru a reaminti legătura cu totul specială pe care ţara a avut-o si o are cu această floare. 80% din bulbii de lalea vânduți în lume provin din Olanda, iar la Keukenhof (în apropiere de Amsterdam) se află cel mai mare și cel mai cunoscut parc de flori din lume.
