Turnul clopotnitei din Bruges, Belgia, a rezistat in fata eroziunii timpului inca din Evul Mediu, fiind unul dintre cele mai proeminente simboluri ale orasului. In fapt, in Belgia exista multe clopotnite si alte monumente istorice anexate acestora. Tocmai de aceea, UNESCO a introdus cincizeci si cinci de clopotnite din Belgia si din nordul Frantei in lista obiectivelor din Patrimoniul Mondial, recunoscand, in aceasta maniera, „contributia lor unica la arhitectura civica si publica”. Importanta deosebita pe care aceste monumente o au rezida exact in conservarea lor aproape perfecta. Clopotnita din Bruges, Belgia, de pilda, este una dintre cele mai vechi si frumoase, fiind un veritabil exemplu al arhitecturii specifice acelei perioade.
Clopotnitele, din cate stim, sunt turnuri care adapostesc clopote, numai ca, multi oameni le asociaza, de regula, bisericilor, dar la origine erau, in Occident, constructii publice orasenesti. Clopotnitele erau, cu mult timp inainte, foisoare, clopotele fiind trase in caz de alarme, dar, in timp, au inceput sa serveasca si altor scopuri, care mai de care mai interesante. In ele se gaseau, cateodata, incaperi pentru pastrarea unor documente orasenesti importante, sali de consiliu, vistierii sau impresionante sali de arme. Clopotnita din Bruges adapostea si ea, candva, trezoreria si arhivele orasului, fiind, dupa cum se preciza si mai sus, un simbol al intregii asezari belgiene.
Un aspect interesant se refera la faptul ca, de obicei, clopotele nu erau trase doar in cazul in care aparea vreun pericol anume, ci mai mult decat atat, erau trase si pentru a insemna timpul, pentru a marca diverse activitati publice sau durata obisnuita a unei zile de munca. Drept urmare, se poate spune ca multe dintre clopotnite isi procurau un sistem de clopote, denumit carilon, care putea canta diferite melodii. Spre exemplu, carilonul din Bruges este considerat a fi, chiar si astazi, deosebit de complex, avand 47 de clopote. Mecanismul in sine este, de fapt, complicat, insa, in acelasi timp, sebazeaza pe o idee, daca nu rudimentara, atunci foarte simpla.
Clopotnita, ce masoara o inaltime de 88 metri, a fost ridicata, in entuziasmul specific acelei perioade, deasupra asa numitei Hallen (un vechi centru comercial al negustorilor de panzeturi), ce dateaza de pe la anul 1240. Din nefericire, turnul initial din lemn a ars in anul 1280, ca mai apoi, sa fie atins de trasnet. A fost, insa, reconstruit din caramida, cumva, ca o replica a timpului respectiv la ceea ce fusese partial sau in totalitate distrus.
Inevitabil, in sensul ca se cerea luarea unor masuri imediate pentru revitalizarea simbolului orasului, prin anii 1480, turnului clopotnitei din Bruges avea sa-i fie adaugat un lanternou octogonal, de o eleganta deosebita, ce avea o flesa de lemn, dar care a ars, din pacate, si ea, asa incat, in cele din urma, cetatenii orasului au decis sa finalizeze turnul cu un parapet de piatra.
Aceasta a fost, pana la urma, cea mai indemana alternativa, ori, am putea spune noi, singura care le ramase cetatenilor pentru a revitaliza turnul ce odata era simbolul orasului. Turistii raman inmarmuriti daca urca pe acoperisul clopotnitei, pentru ca, acolo, se desfasoara, sub ochii avizi ai vizitatorilor, o superba panorama a urbei – indeosebi pentru turistii indeajuns de curajosi, respectiv energici sa urce, vizitand, in trecere, si mecanismul orologiului, cele 366 de trepte ale scarii interioare. Frumusetea clopotnitei din Bruges, Belgia, a fost surprinsa, fara echivoc, si in literatura, astfel ca poetul Henry Wadsworth Long Fellow a scris: „Peste piata mare-n Bruges, sta clopotnita cea veche… ca un turn suriu de veghe”.
